ICCJ. Decizia nr. 4850/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4850/200.
Dosar nr. 1188/42/200.
Şedinţa publică din 13 decembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, reclamanta B.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, anularea hotărârii nr. 617 din 2 aprilie 2007 şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri care să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea 189/2000 .
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că este fiica numiţilor Z.T. şi Z.Ş., care au fost strămutaţi, din Bulgaria în România, ca efect al Tratatului de pace din anul 1940, iar că pârâta a respins în mod greşit cererea sa de acordare a drepturilor prevăzute de lege, cu motivarea că nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, fiind născută la circa 3 ani după strămutarea familiei sale în România.
Prin sentinţa nr. 103 din 20 iunie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost admisă, instanţa dispunând anularea hotărârii atacate. Totodată instanţa a obligat pârâta să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000 art. 1 lit. c), pentru perioada 22 octombrie 1943-6 martie 1945 şi să emită o nouă hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor corespunzătoare, începând cu data de 1 decembrie 2006.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că, potrivit probatoriului administrat, reclamanta s-a născut în perioada de refugiu a părinţilor săi, astfel încât a suferit aceleaşi prejudicii pe care le-a suferit şi familia sa, situaţie în care este îndrituită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, opinând, în esenţă, că beneficiari ai prevederilor legale sunt numai persoanele care au făcut obiectul strămutării, or, reclamanta, născută după trei ani de la strămutarea părinţilor, nu poate fi beneficiară a măsurilor în speţă, neîncadrându-se în situaţia prevăzută de lege.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispoziţiile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de articolul mai sus menţionat.
Este evident că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, iar prin persoana persecutată se înţelege atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod direct, cât şi aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecinţele persecuţiei.
Acesta este şi cazul persoanelor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi care au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile care au decurs din aceasta situaţie. O atare concluzie se desprinde din întreaga economie a actului normativ aplicabil, fiind echitabilă acordarea drepturilor în speţă.
Din probatoriul administrat în cauză, în speţă înscrisurile aflate la filele 27-34, respectiv înscrisul de la fila 60 din dosarul de fond, rezultă că intimata-reclamantă se încadrează în situaţia prevăzută de lege, fiind îndrituit să beneficieze de măsurile reparatorii în speţă, situaţie dovedită de acesta în conformitate cu prevederile art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002.
Pentru considerentele arătate, se constată că instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa împotriva sentinţei nr. 103 din 20 iunie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4848/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4871/2007. Contencios → |
|---|
