ICCJ. Decizia nr. 4844/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4844/200.
Dosar nr. 1347/2/200.
Şedinţa publică din 13 decembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii B.T.M., C.I.C., C.G., G.F.T., au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, obligarea în solidar a pârâţilor la plata primelor de concediu aferente anilor 2004, 2005 şi 2006 actualizate cu indicele de inflaţie până la data efectuării plăţii.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că în perioada 2004-2006 au exercitat funcţii din categoria celor prevăzute şi reglementate de Statutul Poliţistului, iar conform art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 au dreptul pentru această perioadă la prima de concediu aferentă acestor ani.
Prin sentinţa civilă nr. 1555 din 6 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost admisă, instanţa dispunând obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi a primele egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, în funcţie de perioada lucrată de reclamanţi la autorităţile pârâte, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că în perioada 2004-2006 reclamanţii au exercitat în cadrul autorităţii pârâte funcţii dintre cele reglementate de Statutul Poliţistului, iar împrejurarea că dispoziţiile legale prevăzute de art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 au fost suspendate, nu are influenţă în privinţa existenţei dreptului la prima de concediu, deoarece suspendarea exerciţiului dreptului sau prelungirea termenului de punere în aplicare, nu înlătură existenţa dreptului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând, în esenţă, că aplicarea prevederilor art. 37 alin. (2) teza I din OG nr. 38/2003 a fost suspendată inclusiv pentru anul 2006, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005 a bugetului pe anul 2006, astfel încât, în raport cu aceste prevederi, acţiunea reclamanţilor intimaţi apare ca prematur introdusă.
S-a mai susţinut că în măsură a se pronunţa asupra constituţionalităţii sau legalităţii unei prevederi sunt, exclusiv, Curtea Constituţională, respectiv instanţa de contencios administrativ investită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate, astfel încât incursiunea instanţei în sfera activităţii legislative, sau în sfera de soluţionare a Curţii Constituţionale este inacceptabilă.
A mai apreciat recurenta pârâtă că, atâta vreme cât prevederile din actele normative referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu au fost suspendate până la 31 decembrie 2006, instituţia în cadrul căreia sunt angajaţi reclamanţii nu putea da eficienţă dispoziţiei art. 37 pct. 2 din OG nr. 38/2003, instanţa de judecat, la rândul său, nefiind în măsură să se substituie legiuitorului.
S-a mai precizat că, în raport cu prevederile art. 57 din OG nr. 38/2003, precum şi dată fiind inexistenţa fondurilor necesare care să fie alocate ordonatorilor principali de credite pentru plata primelor de concediu, legiuitorul a procedat la suspendarea aplicării normelor care instituie acest drept
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:
Aşa cum rezultă din probatoriul administrat, în speţă adeverinţele aflate la filele 68-76 din dosarul de fond, intimaţii reclamanţi, în perioada 2004-2006, au exercitat, în cadrul autorităţilor pârâte, funcţii dintre cele reglementate de Statutul Poliţistului.
În conformitate cu prevederile art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003, poliţistul, la plecarea în concediul de odihnă, este îndrituit la plata unei prime de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este de necontestat că prin dispoziţii succesive acordarea primei de concediu a fost suspendată până la 31 decembrie 2006, dar, după cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui.
Soluţia instanţei de fond este în concordanţă cu jurisprudenţa unitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie precum şi soluţia pronunţată în materie de cătreSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, avându-se în vedere noţiunea de "bun".
Astfel, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin noţiunea de bun se înţelege şi speranţa legitimă de a dobândi un bun prin lege.
Noţiunea de speranţă legitimă presupune existenţa unei reglementări prin lege, or de vreme ce printr-o lege se recunoaşte dobândirea unui bun, în speţă patrimonial, nu se poate interzice, tot prin lege, dobândirea bunului, deoarece în acest fel dreptul consacrat prin lege este golit practic de conţinutul său.
Prin urmare, pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, nu se poate considera că un atare drept nu a existat în perioada în care exerciţiul său a fost suspendat.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar a nu obstacula titularii drepturilor recunoscute în a beneficia efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Totodată, în raport cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi faţă de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, susţinerile recurentului pârât relative la aprecierea asupra constituţionalităţii sau legalităţii unei prevederi, nu pot fi reţinute.
De asemenea, după cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, nu poate fi primită susţinerea recurentului pârât în ce priveşte prematuritatea acţiunii formulate, dat fiind faptul că dispoziţiile art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005, şi-au încetat aplicabilitatea la încheierea exerciţiului bugetar al anului 2006, astfel încât, la momentul introducerii acţiunii, dreptul la prima de concediu pentru anul 2006, era deja un drept activ.
Pentru considerentele arătate, se constată că instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră împotriva sentinţei civile nr. 1555 din 6 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4840/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4848/2007. Contencios → |
|---|
