ICCJ. Decizia nr. 665/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 665/2007
Dosar nr. 15881/1/2006
Şedinţa publică din 2 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Braşov, reclamantul A.M. a chemat în judecată A.N.V., solicitând obligarea pârâtei la plata primelor egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu corespunzătoare perioadei lucrată între 15 august 2002 – 9 mai 2006, cu plata cheltuielilor de judecată.
În cererea sa, reclamantul arată că în perioada 15 august 2002 – 9 mai 2006 a ocupat succesiv funcţia publică de consilier juridic, manager public la A.N.V., fără să-i fie plătite primele pentru concediu de odihnă consacrate de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1991, republicată.
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 207/ F/CA din 6 noiembrie 2006, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov şi a fost declinată cauza în favoarea Tribunalului Braşov, complet specializat de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a motiva această soluţie, instanţa de fond a reţinut că cererea reclamantului, reprezintă de fapt o cerere referitoare la drepturile salariale şi că pentru acest tip de acţiuni sunt aplicabile prevederile Codului Muncii, aşa încât competentă să soluţioneze acţiunea este în primă instanţă, Tribunalul Braşov, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale şi nu instanţa de contencios administrativ.
Au fost avute în vedere atât prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., art. 160, 169, 269 şi 284 C. muncii, privind salarizarea raportat la prevederile Legii nr. 168/1999 şi ale Legii nr. 188/1999 care se completează cu prevederile dreptului comun.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A.M. şi a solicitat modificarea sentinţei, în sensul respingerii excepţiei de necompetenţă materială a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ.
În motivele de recurs se arată că cererea de chemare în judecată a fost adresată instanţei de fond după intrarea în vigoare a Legii nr. 251/2006 care a modificat şi completat Legea nr. 188/1999, iar conform art. 911 din Legea nr. 188/1999, aşa cum a fost modificată, instanţele de contencios administrativ sunt competente să judece cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarilor publici.
Intimata-pârâtă face parte din organele de specialitate ale autorităţilor publice centrale, ceea ce atrage competenţa materială a secţiei de contencios-administrativ şi fiscal a curţii de apel, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
A.N.V., prin D.R.V. Braşov, a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului, menţinerea soluţiei pronunţate de instanţa de fond.
Examinând actele depuse la dosar, dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente:
Cauza ce a fost înregistrată la Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a avut ca obiect obligarea A.N.V. la plata primelor egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu corespunzătoare perioadei lucrate între 15 august 2002 – 9 mai 2006, perioadă în care reclamantul a ocupat funcţie publică.
Reclamantul a avut în acea perioadă calitatea de funcţionar public, iar litigiul este în legătură cu raportul de serviciu, iar aceasta determină aplicarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Legea nr. 188/1999, în privinţa competenţei instanţei de contencios administrativ de a soluţiona litigii în legătură cu raportul de serviciu al funcţionarului public, a conţinut o serie de prevederi, dar prin Legea nr. 251/2006 a fost introdus în lege, art. 911, text conform căruia cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor în care prin lege este stabilită expres competenţa altor instanţe.
Acest text a avut menirea de a pune capăt interpretărilor şi soluţiilor, uneori contradictorii, legate de competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea litigiilor ivite în legătură cu raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici.
Este adevărat că dispoziţiile Legii nr. 188/1999 se completează cu dispoziţiile Codului Muncii, dar numai în măsura în care în lege nu există prevederi exprese, aşa cum este cea întâlnită de art. 91 care stabileşte competenţa instanţelor în soluţionarea litigiilor privind funcţionarii publici.
Faţă de prevederile exprese ale Legii nr. 188/1999, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 251/2006, se constată că soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru că excepţia de necompetenţă materială a instanţei a fost greşit soluţionată.
În baza art. 312 C. proc. civ., va fi admis recursul, casată sentinţa recurată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru că este instanţa competentă să soluţioneze cauza.
Pentru că art. 911 din Legea nr. 188/1999, aşa cum a fost modificat, prevede competenţa instanţei de contencios administrativ, această dispoziţie trebuie corelată cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care stabileşte competenţa, în primă instanţă, a curţii de apel, dacă litigiul vizează un act încheiat cu o instituţie sau autoritate centrală, aşa cum este cazul în speţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul M.A. împotriva sentinţei nr. 207/ F/CA din 6 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 663/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 706/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
