ICCJ. Decizia nr. 700/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 700/2007
Dosar nr. 2585/2/2006
Şedinţa publică din 6 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 2 martie 2006 reclamantul B.G. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, să se dispună anularea Hotărârii nr. 15705/47 din 26 ianuarie 2006 a Comisiei de aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamantul B.G. a arătat, în esenţă, că pârâta i-a respins cererea privind recunoaşterea statutului de refugiat, deşi a făcut dovada că s-a născut pe timpul refugiului părinţilor săi de pe teritoriul Bulgariei în România, ca urmare a aplicării Tratatului încheiat la Craiova în septembrie 1940.
Prin sentinţa civilă nr. 1950 din 26 septembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului B.G., a anulat Hotărârea 15705/47 din 26 ianuarie 2006 emisă de pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti pe care a obligat-o să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 18 mai 1943 – 6 martie 1945, începând cu 24 ianuarie 2006.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Instanţa de Fond a reţinut că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul s-a născut la data de 18 mai 1943, pe timpul strămutării părinţilor săi din teritoriile cedate statului Bulgar în urma Tratatului de la Craiova din 1940 şi că a suferit toate privaţiunile inerente situaţiei părinţilor săi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta consideră că intimatul - reclamant nu poate beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deoarece s-a născut în comuna Sinoie judeţul Constanţa, după doi ani şi opt luni de la semnarea Tratatului de la Craiova din 07 septembrie 1940.
Totodată, recurenta consideră că intimatul - reclamant nu poate avea statut de strămutat întrucât la data semnării tratatului nu domicilia pe teritoriul judeţelor menţionate în tratat, de unde să fi fost obligat să părăsească localitatea de domiciliu.
Mai arată recurenta că Tratatul Româno - Bulgar din septembrie 1940 a avut o perioadă de punere în aplicare de 3 luni, în care trebuia realizat schimbul de populaţii între cele două ţări.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2002, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Înscrisurile depuse la dosarul cauzei evidenţiază cu claritate că reclamantul s-a născut pe teritoriul României, în comuna Sinoie judeţul Constanţa, la data de 18 mai 1943 după ce părinţii acestuia au fost obligaţi să se refugieze de pe teritoriul cedat Bulgariei, din comuna Cainageaua Mică, judeţul Durostor.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000 să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoana persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit persecuţiile respective în mod nemijlocit, cât şi acelea care au îndurat persecuţiile în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat ori au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.
Or, în cauză este de necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suportat aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a cunoscut familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară soţului supravieţuitor al persoanei strămutate, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3 din OG nr. 105/1999, a fortiori trebuie să beneficieze de drepturile compensatorii acordate şi copilul născut în perioada de strămutare a părinţilor.
Nu poate fi primită critica din recurs, potrivit căreia Tratatul Româno - Bulgar din septembrie 1940 a avut o perioadă limitată de punere în aplicare şi astfel persoanele născute după scurgerea celor 3 luni nu ar mai putea fi considerate strămutate. Această concluzie rezultă din împrejurarea că actul normativ prin care s-au acordat drepturile compensatorii nu cuprinde vreo limitare în această privinţă.
Se observă că reclamantul, prin întreg materialul probator depus la dosarul cauzei (acte de stare civilă, declaraţii de martor, înscrisuri privind averea imobiliară deţinută de părinţii săi în localitatea de domiciliu din judeţul Durostor - Bulgaria), a făcut pe deplin dovada perioadei de refugiu a părinţilor săi.
Rezultă că soluţia pronunţată de Instanţa de Fond este legală şi temeinică, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1950 din 26 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 661/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 703/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
