ICCJ. Decizia nr. 703/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 703/2007
Dosar nr. 313/3/2006
Şedinţa publică din 6 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin Sentinţa civilă nr. 1772 din 6 septembrie 2006, a respins ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (4) lit. a) din Ordinul M.T.C.T. nr. 1430 din 26 august 2006, invocată din oficiu în Dosarul nr. 313/3/CV/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, în cauza care are ca obiect recursul declarat de părţi împotriva Sentinţei civile nr. 9328 din 30 septembrie 2001 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti asupra plângerii contravenţionale formulată de petenta D.A.
Pentru a dispune astfel, prima Instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 9328 din 30 septembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 16.609/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a fost admisă plângerea formulată de petenta D.A., în contradictoriu cu Primăria Sectorului 1 Bucureşti, dispunându-se înlocuirea amenzii contravenţionale aplicate prin procesul – verbal de contravenţie din 13 iunie 2005.
Recursurile declarate de ambele părţi împotriva acestei hotărâri au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a, sub nr. 313/CV/2006, iar la data de 20 martie 2006 Instanţa a invocat, din oficiu, excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (4) lit. a) din Ordinul nr. 1430 din 26 august 2005 al M.T.C.T., pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, reţinându-se, în esenţă, că aceste dispoziţii adaugă la legea în executarea căreia a fost emis respectivul act administrativ cu caracter normativ.
În acest sens, s-a apreciat că deşi art. 26 din Legea nr. 50/1991 nu prevede sancţiunea avertismentului, legiuitorul nu interzice aplicarea acestei sancţiuni, în condiţiile în care art. 35 alin. (3) din lege prevede că, în măsura în care prin lege nu se dispune altfel, sunt aplicabile dispoziţiile OG nr. 2/2001, cu excepţia prevederilor art. 28 şi art. 29.
Sesizată fiind cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, în condiţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin dispoziţiile a căror nelegalitate s-a invocat nu se adaugă la lege, realizându-se doar o interpretare „per a contrario" a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) raportat la art. 35 alin. (3) din Legea nr. 50/1991 care prevede numai sancţiunea amenzii pentru faptele contravenţionale la regimul construcţiilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, recurenta D.A. solicitând modificări în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 69 alin. (4) lit. a) din Ordinul M.T.C.T. nr. 1430 din 26 august 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991.
În motivarea recursului s-a susţinut că hotărârea atacată este vădit nelegală, întrucât, pe de o parte, faţă de prevederile art. 2 alin. (2) din OG nr. 2/2001 în materie contravenţională se pot institui dispoziţii normative doar prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice şi nu printr-un act administrativ de natura ordinului atacat, iar, pe de altă parte, prin acest ordin se încalcă în mod flagrant dispoziţiile art. 7 alin. (3) din OG nr. 2/2001, potrivit cărora avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Examinând cauza în raport cu criticile recurentei şi cu prevederile art. 303 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 legalitatea unui act administrativ unilateral, de care depinde soluţionarea litigiului pe fond, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
În cadrul procedurii instituite de acest text, Instanţa de contencios administrativ legal învestită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate este abilitată să verifice concordanţa actului administrativ supus analizei cu actul normativ cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea căruia a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat prin art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
În speţă, actul administrativ cu caracter normativ supus analizei a fost emis în executarea Legii nr. 50/1991, privind autorizarea lucrărilor de construcţii, republicată şi modificată. Potrivit art. 26 alin. (1) din această lege, constituie contravenţii faptele prevăzute la literele a) - m), dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiune şi se sancţionează cu amendă, conform alin. (2), în cuantumul stabilit pentru fiecare în parte.
Rezultă aşadar, că textul de lege sancţionator nu a prevăzut sancţiunea avertismentului astfel încât concluzia primei Instanţe în sensul că prin dispoziţiile art. 69 alin. (4) lit. a) din Ordinul nr. 1430/2005 care conţin o reglementare expresă în acest sens, ca urmare a interpretării „per a contratrio" a prevederilor art. 26 alin. (2) coroborate cu art. 35 alin. (3) din Legea nr. 50/1991, nu se adaugă la lege fiind întrutotul justificată.
Actul administrativ cu caracter normativ supus analizei nu a stabilit şi sancţionat contravenţii cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) din OG nr. 2/2001, cum pretinde recurentul, ci a aprobat Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, fără a adăuga la dispoziţiile acesteia, cum s-a concluzionat mai sus.
Pe de altă parte, legea generală în materie contravenţională nu exclude posibilitatea sancţionării unor contravenţii în condiţiile art. 2 numai cu anumite sancţiuni contravenţionale din cele enumerate la art. 5, statuând doar, prin art. 7 alin. (3), ca avertismentul, ca sancţiune contravenţională principală, se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.
Prin urmare, din această perspectivă nu se poate reţine nelegalitatea dispoziţiilor actului administrativ cu caracter normativ supus analizei, stabilirea admisibilităţii aplicării prevederilor art. 7 alin. (3) din OG nr. 2/2001 în soluţionarea pe fond a litigiului constituind atributul exclusiv al Instanţei legal învestite cu soluţionarea recursurilor declarate de părţi împotriva sentinţei civile nr. 9328 din 30 septembrie 2005, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 16.609/2005.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.A. împotriva sentinţei civile nr. 1772 din 6 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 700/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 721/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
