ICCJ. Decizia nr. 744/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 744/2007
Dosar nr. 3988/2/2006
Şedinţa publică din 7 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul B.I. a solicitat anularea Hotărârii nr. 15634/971 din 9 ianuarie 2006 emisă de pârâta C.P.M.B. şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că părinţii săi au fost strămutaţi forţat de către Statul Român în comuna Cacumeanca Nouă, judeţul Călăraşi, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, iar el s-a născut după strămutarea acestora.
Prin sentinţa civilă nr. 1875 din 19 septembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.I. şi a anulat Hotărârea nr. 15634/971 din 9 ianuarie 2006 emisă de pârâta C.P.M.B.
A obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 12 martie 1942 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2006.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamantul este născut după schimbul de populaţie, în localitatea de refugiu a părinţilor săi, şi a suferit aceleaşi privaţiuni materiale şi morale ca şi aceştia.
Împotriva sentinţei sus menţionate a declarat recurs C.P.M.B., care a motivat că reclamantul s-a născut după data strămutării părinţilor săi, iar Legea nr. 189/2000 nu îi prevede ca beneficiari şi pe moştenitorii celor care de drept ar fi putut beneficia de prevederile acestei legi.
Recursul este nefondat.
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică şi juridică a minorului şi asigurarea nemijlocită de către părinţi a unor alte cerinţe cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare, şi de educaţie.
Concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi este eronată şi nu poate fi primită.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate, în dispoziţiile normative menţionate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.
În cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi prejudicii pe care le-a suferit şi familia sa ca urmare a strămutării respective.
Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.P.M.B. împotriva sentinţei civile nr. 1875 din 19 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 739/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 747/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
