ICCJ. Decizia nr. 739/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 739/2007
Dosar nr. 15776/1/2006
Şedinţa publică din 7 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 19 mai 2006, reclamanta S.N.G.N. R. SA, sucursala Târgu Mureş, a solicitat în contradictoriu cu Consiliul local al municipiului Târgu Mureş, anularea avizului de plată comunicat la 17 mai 2005 privind suma de 745.115 RON. Totodată a solicitat suspendarea executării acestui act până la soluţionarea definitivă a litigiului.
În motivarea cererii reclamanta a susţinut că avizul de plată este lovit de nulitate întrucât nu respectă dispoziţiile art. 46 OG nr. 92/2003 în sensul că nu cuprinde elemente ca numele şi prenumele, precum şi calitatea persoanei împuternicite de organul fiscal; a fost emis în baza declaraţiilor de impunere rectificative care în mod nelegal au fost corectate de autoritatea fiscală în absenţa sa.
Prin sentinţa civilă nr. 122 din 6 octombrie 2006, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului local al primăriei Târgu Mureş şi pe fond a admis acţiunea şi a anulat în parte avizul constatând că suma reală datorată cu titlu de impozit aferent construcţiilor speciale este pentru perioada 2 octombrie 2005 de 155.213 RON la care se adaugă penalităţi de întârziere de 150.180 RON.
Pentru a hotărî astfel instanţa şi-a însuşit concluziile expertizei contabile în cauză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Primarul Municipiului Târgu Mureş în numele şi pentru Municipiul Târgu Mureş, Consiliul local al Municipiului Târgu Mureş şi Primăriei Municipiului Târgu Mureş întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
În esenţă recurenţii au susţinut că acţiunea reclamantei este inadmisibilă, avizul de plată fiind rezultatul unei operaţiuni administrative având ca scop informarea contribuabilului despre situaţia sa fiscală şi nicidecum în act administrativ fiscal emis stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.
Pe fondul litigiului, recurenţii au arătat că impozitul stabilit în sarcina reclamantei este datorat în întregime, scutirea pe clădiri şi alte construcţii speciale putând opera numai în măsura în care s-ar fi obţinut din partea Consiliului local Târgu Mureş un aviz în acest sens.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către autoritatea publică, printr-un act administrativ, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente".
Art. 2 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ defineşte actul administrativ ca fiind un act unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice".
Codul de procedură fiscală în art. 41 defineşte noţiunea de act administrativ fiscal ca fiind actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea dreptului şi obligaţiilor fiscale. Or, actul prin care se stabilesc obligaţiile fiscale este, conform dispoziţiilor art. 83 C. proCod Fiscal, fie Decizia emisă de organul fiscal, fie declaraţia fiscală, care poate fi redactată sub forma unui proces verbal (art. 80 alin. (2)/sau poate fi asimilată cu declaraţia de impunere sub rezerva unei verificări ulterioare (art. 84 alin. (4)).
Cum în cauză impozitul datorat de reclamantă s-a stabilit pe baza declaraţiilor de impunere rectificative verificate ulterior de organul fiscal, numai acestea puteau face obiectul contestării în contencios administrativ, prin conţinutul lor, ele reprezentând acte administrativ fiscale, astfel cum le defineşte art. 41 C. proCod Fiscal şi nicidecum avizul de plată întocmit ulterior stabilirii datoriei fiscale şi care nu are decât rolul de a încunoştinţa despre existenţa acesteia.
De altfel anularea acestui aviz în condiţiile în care reclamanta nu a înţeles să conteste declaraţiile de impunere nu ar avea nici un efect asupra obligaţiei fiscale stabilite în sarcina acesteia.
În raport de aceste considerente şi având în vedere dispoziţiile art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Primarul municipiului Târgu Mureş în numele şi pe seama Municipiului Târgu Mureş, al Consiliului local al municipiului Târgu Mureş şi al Primăriei municipiului Târgu Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 122 din 6 octombrie 2006 a Curţii de apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond respinge acţiunea formulată de S.N.G.N. R. SA, sucursala Târgu Mureş.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 735/2007. Contencios. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 744/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|