ICCJ. Decizia nr. 805/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 805/2007
Dosar nr. 3070/46/2006
Şedinţa publică din 8 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 13 iunie 2006, în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 276/COM/2006 al Tribunalului Argeş, reclamanţii M.S., SC M.S.C. SNC Buzău şi SC M.C. SRL Buzău, în contradictoriu cu pârâţii M.T.C.T., SC C. SRL Prahova, SC M.D.I. SRL Bucureşti şi Municipiul Buzău, au invocat excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 17 iunie 1993 emis de către Ministerul Transporturilor în favoarea SC S. SA Buzău.
În motivarea excepţiei invocate, reclamanţii au arătat că SC S. SA Buzău a fost împroprietărită prin frauda legii, obţinând certificatul contestat prin înşelăciune şi falsificarea documentelor, întrucât nu există acte care să ateste că strada Triumfului Buzău, sector terminal, imobil A.S.B. a făcut parte din patrimoniul SC S. SA Buzău şi că terenul respectiv a fost scos din domeniul public.
S-a mai arătat că strada Triumfului este trecută în Anexa la HG nr. 1348/2001, privind atestarea domeniului public al municipiului Buzău şi al judeţului Buzău, înscrierea în cartea funciară a terenului fiind incorectă, ca şi toată documentaţia tehnică, ceea ce denotă lipsa de diligenţă din partea primarului municipiului Buzău.
Tribunalul Argeş, secţia comercială a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect soluţionarea excepţiei de nelegalitate menţionate, formarea unui nou dosar şi declinarea competenţei cu privire la acest capăt de cerere, în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
Totodată, a dispus suspendarea judecării acţiunii, pe fond, până la soluţionarea irevocabilă a excepţiei.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, în complet specializat în contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 77/ F-C din 11 septembrie2006, a respins excepţia de nelegalitate formulată de reclamanţi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că actul administrativ atacat a fost emis în anul 1993, când era în vigoare Legea nr. 29/1990, care nu conţinea dispoziţii referitoare la excepţia de nelegalitate, iar prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu se aplică actelor administrative cu caracter individual (cum este cazul certificatului de atestare a dreptului de proprietate în discuţie) emise anterior intrării sale în vigoare.
Împotriva sentinţei sus menţionate, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii M.S., SC M.S.C. SNC Buzău şi SC M.C. SRL Buzău.
Invocându-se în drept dispoziţiile art. 304 pct. 5, art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în motivarea cererii de recurs s-a arătat că sentinţa atacată este nelegală deoarece:
- Curtea de Apel Piteşti a păşit la judecarea excepţiei de nelegalitate cu încălcarea dispoziţiilor art. 85 C. proc. civ. privind citarea tuturor părţilor, mai exact în condiţiile citării incorecte a Municipiului Buzău (pe citaţie nefiind făcută menţiunea „prin primar", acesta fiind reprezentantul legal al unităţii administrativ-teritoriale) şi ale lipsei de procedură cu SC M.D.I. SRL, precum şi în lipsa reprezentantului acesteia;
- a fost ignorat sensul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora excepţia nelegalităţii unui act administrativ unilateral care are legătură cu soluţionarea cauzei poate fi invocată „oricând", astfel că instanţa era obligată să se pronunţe asupra fondului excepţiei;
- nu au fost examinate probele existente la dosar care fac dovada clară a nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 1993.
Examinând cauza prin prisma criticilor aduse de recurenţi, astfel cum au fost sistematizate mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinţei atacate.
Nu va fi primită critica privitoare la judecarea litigiului cu nerespectarea dispoziţiilor art. 85 C. proc. civ., nefiind aşadar incidente prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Din actul existent la dosarul de fond rezultă că pârâta SC M.D.I. SRL a fost citată legal, în condiţiile art. 921 C. proc. civ.
Totodată, lipsa menţionării reprezentantului pe dovada de citare înaintată Municipiului Buzău, nu atrage nulitatea actului de procedură efectuat, cu atât mai mult cu cât nu se poate vorbi de o vătămare a drepturilor recurenţilor-reclamanţi pe parcursul judecăţii excepţiei de nelegalitate invocată, căci în materia contenciosului administrativ judecata este guvernată de principiul celerităţii,
În privinţa soluţiei de respingere ca inadmisibilă a excepţiei nelegalităţii ce a făcut obiectul dosarului nr. 3070/46/2006 al Curţii de Apel Piteşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că aceasta este corectă şi în spiritul normelor cuprinse în Legea nr. 554/2004.
Excepţia de nelegalitate invocată de recurenţii-reclamanţi a vizat actul administrativ unilateral cu caracter individual emis de Ministerul Transporturilor la data de 17 iunie 1993, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis în favoarea pârâtei SC S. SA.
Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat în mod constant asupra inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate privind actele administrative individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, respectiv anterior datei de 6 ianuarie 2005.
În opinia Înaltei Curţi, aceasta este concluzia firească a se desprinde din interpretarea sistematică şi teleologică a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi din aplicarea/respectarea principiului neretroactivităţii legii enunţat de art. 1 C. civ.
Nu în ultimul rând, un argument hotărâtor în abordarea acestui punct de vedere este legat de principiul securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice.
Acest principiu ar fi cu siguranţă violat dacă s-ar accepta ca în condiţiile unui act normativ apărut în anul 2004 (intrat în vigoare în anul 2005) să se verifice legalitatea unui act administrativ individual emis în anul 1993.
Pentru toate cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ. şi art. 4 din Legea nr. 554/2004 recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii M.S., SC M.S.C. SNC Buzău şi SC M.C. SRL Buzău, împotriva sentinţei civile nr. 77/ F-C din 11 septembrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2007
← ICCJ. Decizia nr. 804/2007. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 806/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
---|