ICCJ. Decizia nr. 1035/2008. Contencios. Ordonanţă preşedinţială. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1035/2008
Dosar nr. 5027/2/2007
Şedinţa publică din 13 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2154 din 17 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul R.R. în contradictoriu cu pârâţii J.D.C. şi I.G.P.F. Bucureşti, având ca obiect interdicţia părăsirii teritoriului României a pârâtei J.D.C., până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii de fond ce formează obiectul Dosarului nr. 1368/2/2007, iar în subsidiar, obligarea pârâtului I.G.P.F. Bucureşti de a dispune în regim de maximă urgenţă, toate măsurile necesare pentru informarea tuturor punctelor de frontieră despre măsura interdicţiei părăsirii ţării în privinţa pârâtei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că pentru admiterea unei astfel de cereri se cer a fi îndeplinite cumulativ trei condiţii, respectiv, urgenţa, caracterul vremelnic al măsuri solicitate precum şi neprejudecarea fondului cauzei prin măsura luată, condiţii care nu sunt însă întrunite în cauză.
Instanţa de fond a reţinut din cuprinsul cererii de ordonanţă preşedinţială că reclamantul este fostul soţ al pârâtei J.D.C. care, după divorţ, a recurs la măsura extremă de scoatere din ţară a minorei A.K.R., astfel că tatăl reclamant invocă încălcarea dreptului său de a avea legături personale cu minora şi de a-şi exercita drepturile părinţeşti.
Acţiunea de fond ce formează obiectul Dosarului nr. 1368/2/2007 vizează tocmai cererea reclamantului de constatare a caracterului ilicit al permiterii ieşirii din ţară a minorei şi acordarea de daune morale.
S-a mai reţinut că necesitatea admiterii probei cu interogatoriul pârâtei, după cum a indicat reclamantul, nu poate fi încadrată în situaţiile prevăzute de art. 581 C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul R.R. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs dezvoltate, după o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, recurentul a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de dispoziţiile privind instituţia ordonanţei preşedinţiale, urgenţa fiind justificată, prin faptul că efectele hotărârii Curţii de Apel se răsfrâng asupra unui copil care creşte privat fiind de prezenţa tatălui său.
În ceea ce priveşte vremelnicia măsurii, recurentul consideră că şi această condiţie este îndeplinită, interdicţia având caracter temporar, respectiv numai până la pronunţarea hotărârii irevocabile în dosarul ce are ca obiect fondul cauzei nefiind antamat în vreun fel nici fondul cauzei, în mod evident.
În fine, recurentul a mai arătat că, în opinia sa, instanţa de fond greşit a apreciat că respingerea cererii de faţă nu echivalează cu restrângerea dreptului său de a produce probe în apărare în dosarul de fond, câtă vreme chiar intimata - pârâtă se sustrage de la administrarea anumitor probe, cum ar fi cea cu interogatoriul.
Intimata J.D.C., prin apărător ales, a formulat o întâmpinare faţă de motivele de recurs ale recurentului, susţinând că în mod corect şi pe deplin motivat, instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială a recurentului-reclamant, având ca obiect instituirea interdicţiei părăsirii teritoriului de către intimată până la soluţionarea fondului cererii sale, ce formează obiectul unui alt dosar, cu obligarea corelativă a I.G.P.R. de a dispune în regim de urgenţă măsurile necesare pentru informarea tuturor punctelor de frontieră despre respectiva interdicţie.
A considerat intimata că măsurile solicitate de recurent nu au caracter vremelnic, nefiind posibilă restrângerea dreptului fundamental la liberă circulaţie în vreun mod.
În fine, intimata a mai arătat că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 248/2005, reclamantul nici nu are calitate procesuală activă pentru formularea unor astfel de cereri pe cale de ordonanţă preşedinţială, o astfel de solicitare putând fi eventual formulată numai de I.G.P.F. Bucureşti.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte examinând actele şi lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ. şi faţă de criticile recurentului - reclamant ca şi de apărările intimaţilor, apreciază că soluţia instanţei de fond este corectă şi se impune a fi menţinută, în considerarea celor în continuare arătate.
În raport de obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială formulată, Înalta Curte reţine că în mod judicios prima instanţa a reţinut că nu este întemeiată excepţia de inadmisibilitate a cererii, invocată de pârâţi, în raport de dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât acestea nu sunt incidente în cauză în condiţiile în care, nu s-a solicitat, pe calea procedurii speciale a contenciosului administrativ, suspendarea vreunui act administrativ.
Practica constată a Înaltei Curţi în sensul că, în materia contenciosului administrativ, este inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială vizează exclusiv cererile de suspendare a executării actului administrativ, justificat de existenţa unei reglementări cu caracter derogatoriu în această materie (art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004) ceea ce obligă la urmarea procedurii reglementate prin acest act normativ şi nu a celei de drept comun, prevăzută în C. proc. civ.
Înalta Curte reţine totodată că nu pot fi primite criticile recurentului-reclamant vizând îndeplinirea cumulativă în cauză a cerinţelor art. 581 C. proc. civ.
După cum corect s-a apreciat şi de către instanţa de fond, cele 3 condiţii ce se cer a fi întrunite pentru admiterea unei cereri de ordonanţă preşedinţială, respectiv urgenţa, caracterul vremelnic al măsurii solicitate, precum şi neprejudecarea fondului, nu sunt îndeplinite în prezenta cauză, formulată pe calea contenciosului administrativ dată fiind natura administrativă a cererii principale, privind aşa - zisul refuz de a se emite un act în condiţiile Legii nr. 554/2004.
Corect a apreciat instanţa de fond, raportat atât la împrejurările invocate de reclamantul recurent, cât şi la situaţia de fapt descrisă, că necesitatea administrării probei cu interogatoriul pârâtei-intimate, nu se încadrează în categoria drepturilor ce s-ar păgubi prin întârziere, în sensul art. 581 alin. (1) C. proc. civ., prevederile art. 223 din C. proc. civ. reglementând expres modalitatea în care se administrează proba cu interogatoriul unei persoane ce nu are domiciliul în România, cum este şi cazul pârâtei intimate.
Nefondate sunt şi celelalte critici ale recurentului, în condiţiile în care instanţa a făcut o justă interpretare a prevederilor art. 581 C. proc. civ. şi în ceea ce priveşte celelalte două cerinţe ale textului precitat, măsura ce s-a solicitat a fi dispusă, respectiv interdicţia părăsirii teritoriului României, chiar şi numai până la momentul indicat, neavând un caracter vremelnic şi fiind evident de natură a afecta (limita) dreptul la libera circulaţie a persoanei, în afara cazurilor exprese prevăzute de Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate şi a cadrului legal prevăzut de acest act normativ, cu efect aşadar şi în ceea ce priveşte acţiunea de fond.
Nici unul dintre cazurile privind restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie sau suspendarea acestuia, prevăzute în art. 38 şi art. 40 din Legea nr. 248/2005 nu este incident în cauză, astfel că solicitarea recurentului - reclamant, formulată în condiţiile art. 581 C. proc. civ. nu poate fi primită.
Faţă de toate cele mai sus arătate în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de faţă, cu aplicarea art. 272 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.R. împotriva sentinţei civile nr. 2154 din 17 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul să plătească suma de 4.164 lei intimatei J.D.C., reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1033/2008. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1037/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
