ICCJ. Decizia nr. 1136/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1136/2008
Dosar nr. 4065/2/2007
Şedinţa publică de la 19 martie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 6 iunie 2007, reclamantul S.N.F.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii D.G.F.P. a Judeţului Teleorman, A.N.A.F. şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, obligarea pârâţilor în solidar la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001 – 2005, actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii raportului de serviciu pentru fiecare din membrii de sindicat, funcţionari publici, menţionaţi în tabelul anexat cererii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, funcţionarii publici au dreptul, potrivit Legii nr. 188/1999 art. 33 alin. (2) –devenit art. 34 după republicarea legii, să primească pe lângă indemnizaţia de concediu, o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Aplicarea acestei prevederi a fost suspendată prin acte normative succesive, dar normele de suspendare ale acordării acestui drept, care derivă dintr-un raport juridic de muncă contravin, potrivit reclamantului prevederilor art. 8, 139, 166 C. muncii, precum şi dispoziţiilor art. 41 şi 53 din Constituţia României.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 2591 din 24 octombrie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamantul S.N.F.P. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor, A.N.A.F. şi D.G.F.P. a Judeţului Teleorman. A obligat pârâţii în solidar la plata către reclamant a drepturilor salariale reprezentând prima de concediu pentru anii 2001 – 2005 actualizată conform inflaţiei la data plăţii, conform tabelului anexat. A respins excepţia prescripţiei.
În motivarea soluţiei s-a reţinut cu privire la respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune că nu se poate vorbi de o prescriere a acestui drept a cărui acordare a fost suspendată, fiind suspendată şi curgerea termenului de prescripţie.
Cu privire la respingerea excepţiei lipsei calităţi procesuale pasive invocată de A.N.A.F. s-a reţinut că reclamanţii funcţionari publici sunt angajaţi ai A.N.A.F.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că reclamanţii – membri de sindicat au calitatea de funcţionar public şi beneficiază de prima de concediu, neputând fi contestată existenţa acestui drept pe perioada în care, aplicarea prevederilor a fost suspendată, întrucât ar fi încălcate dispoziţiile art. 53 din Constituţia României, ca şi reglementările art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen, pârâţii A.N.A.F., Ministerul Economiei şi Finanţelor şi D.G.F.P. a Judeţului Teleorman.
Recurenta A.N.A.F. invocă lipsa calităţii procesuale pasive în raport cu împrejurarea că funcţionarii publici în numele cărora a fost formulată acţiunea sunt angajaţii D.G.F.P. a Judeţului Teleorman, precum şi prescripţia dreptului la acţiune.
Un alt motiv de recurs priveşte fondul cauzei, recurenta arătând că este netemeinică cererea de acordare a unor drepturi salariale ce au fost suspendate legal, dispoziţiile privind plata acestora, neproducându-şi efecte pe perioada suspendării.
Recurentul Ministerul Economiei şi Finanţelor invocă de asemenea lipsa calităţii sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei, arată de asemenea că, acţiunea este netemeinică, întrucât drepturile salariale au fost suspendate legal, dispoziţiile privind plata acestor drepturi neavând efecte pe perioada suspendării.
Recurenta D.G.F.P. a Judeţului Teleorman invocă prescripţia dreptului la acţiune, pe fondul cauzei critica adusă soluţiei instanţei de fond fiind similară celei formulate de ceilalţi recurenţi.
Examinând cauza în raport cu criticile aduse sentinţei instanţei de fond, cu apărările formulate şi probele administrate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele.
Este nefondată invocarea prescripţiei dreptului material la acţiune întrucât potrivit art. 13 lit. a) cursul prescripţiei se suspendă cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forţă majoră să facă acte de întrerupere, actele normative succesive de suspendare a acordării dreptului fiind un caz de forţă majoră care a împiedicat reclamanţii să formuleze acţiunea.
Este întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurenta A.N.A.F., faţă de împrejurarea că funcţionarii publici în numele cărora a fost formulată acţiunea sunt angajaţi ai D.G.F.P. a Judeţului Teleorman, aşa cum rezultă din tabelul anexat cererii de chemare în judecată, ca atare instanţa a soluţionat în mod greşit cererea de chemare în judecată a A.N.A.F., având ca obiect plata unor drepturi salariale, cererea fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, în raport cu inexistenţa oricăror raporturi legale sau contractuale cu reclamanţii persoane fizice.
Se reţine însă ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul Ministerul Economiei şi Finanţelor în recurs, la fond acest pârât deşi legal citat pentru ambele termen, nu a formulat nici o apărare, calitatea procesuală pasivă în cauză decurgând din calitatea sa de ordonator principal de credite potrivit prevederilor Legii finanţelor publice nr. 500/2002 şi O.U.G. nr. 146 din 19 decembrie 2007, art. 7.
Cât priveşte critica pe fondul cauzei, motivată similar de cei trei recurenţi, urmează a fi respinsă ca nefondată.
Este necontestat că, prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca, pe lângă indemnizaţia de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, este de necontestat că prin dispoziţii succesive acordarea primei de concediu a fost suspendată în anii 2001 - 2006.
Numai că, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, Înalta Curte constată că, suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999), s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251/22.03.2004) precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365/29.05.2007).
Aşadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Mai mult, suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa pentru anii 2001 şi 2002.
Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie golit de substanţa sa şi practic să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Decizia nr. XII din 5 februarie 2007 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine în considerente că, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacţii, renunţări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, manifestări de subiectivism, abuz sau arbitrariu, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 C. muncii.
O.U.G. nr. 146/19 decembrie 2007 pentru aprobarea plăţii primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 – 2006, reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă, actualizarea acestora cu indicele de inflaţie, precum şi obligaţia ordonatorilor principali de credite să asigure aplicarea prevederilor acestui act normativ.
Prin urmare, se va admite recursul declarat de A.N.A.F. şi se va modifica în parte hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunii faţă de această pârâtă, pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Se vor respinge ca nefondate recursurile declarate împotriva aceleiaşi sentinţe de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi de D.G.F.P. a Judeţului Teleorman.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 2591 din 24 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de S.N.F.P. faţă de această pârâtă, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge ca nefondate recursurile declarate împotriva aceleiaşi sentinţe de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi de D.G.F.P. Teleorman.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1135/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1137/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
