ICCJ. Decizia nr. 1144/2008. Contencios. Alte cereri. Contestaţie în anulare - Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1144/2008
Dosar nr. 1004/1/2008
Şedinţa publică de la 19 martie 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 februarie 2008, G.C. a formulat contestaţie în anularea deciziei nr. 3479 din 20 septembrie 2007 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a anulat ca netimbrată cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei nr. 179 din 2 martie 2007 a Curţii de Apel Piteşti.
În motivarea cererii, contestatorul a invocat soluţionarea cauzei privind revizuirea în lipsa sa, procedura de citare nefiind îndeplinită potrivit legii, el neavând cunoştinţă de obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru stabilită.
Examinând cauza în raport de prevederile art. 317 şi 318 C. proc. civ., Curtea va constata netemeinicia contestaţiei în anulare, urmând ce o respinge ca atare.
Astfel, Curtea constată că nu sunt întrunite cerinţele nici unuia dintre cazurile enumerate la art. 317 alin. (1) C. proc. civ. şi nici condiţia ca hotărârea contestată să fie rezultatul unei greşeli materiale, ori necercetarea motivelor de modificare sau de casare, potrivit art. 318 C. proc. civ.
Or, contestatorul a fost legal citat pentru termenul din 20 septembrie 2007 când s-a judecat cererea de revizuire, el neîndeplinindu-şi obligaţia de a achita taxa de timbru datorată potrivit legii.
În acest sens se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare a contestatorului, acesta având cunoştinţă de existenţa litigiului astfel cum rezultă şi din concluziile scrise transmise la 13 septembrie 2007.
În concluzie, Curtea va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de G.C. împotriva deciziei nr. 3479 din 20 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 1141/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1146/2008. Contencios. Anulare act... → |
---|