ICCJ. Decizia nr. 1206/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1206/2008
Dosar nr. 554/46/2007
Şedinţa publică din 21 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Piteşti, reclamanta SC D.C.R.D. SRL a chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. Argeş, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 10839 din 29 martie 2007 emisă de D.G.F.P. Argeş ce reprezintă titlul de creanţă în baza căruia a fost obligată să plătească la bugetul de stat suma de 640.280 lei, a raportului de inspecţie fiscală încheiat în data de 28 martie 2007 şi a procesului - verbal nr. 10839 din 29 martie 2007.
În motivare a arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 5 54/2004 atât în privinţa cazului bine justificat, cât şi a necesităţii prevenirii unei pagube iminente, reprezentată de blocarea conturilor bancare ce s-ar putea opera în vederea executării titlului de creanţă emis de către D.G.F.P. Piteşti.
Prin sentinţa nr. 78 din 17 septembrie 2007, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC D.C.R.D. SRL Mioveni.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa de Fond a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 14 din legea contenciosului administrativ.
La o sumară pipăire a fondului, Curtea de Apel nu a putut reţine elemente de vădită nelegalitate a actelor atacate. Aplicând principiul proporţionalităţii, prin cântărirea intereselor părţilor raportat la fiecare rezultat posibil, a conchis că simplul fapt al existenţei unei datorii constatate într-un proces - verbal şi al posibilităţii punerii în executare nu poate conduce la o soluţie de suspendare în temeiul textului legal invocat, legislaţia fiscală prevăzând posibilitatea restituirii sumelor virate în baza titlului, în situaţia desfiinţării acestuia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal reclamanta SC D.C.R.D. SRL, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta critică argumentul primei Instanţe referitor la aparenţa de legalitate a Deciziei de impunere nr. 10839 din 29 septembrie 2007. Consideră excesivă pretenţia organului de inspecţie fiscală, exprimată în Decizia contestată, ca recurenta să răspundă pentru eventualele nereguli comise de partenerii săi contractuali situaţi „în amonte". De asemenea, în actul de control s-a tăcut vorbire de un inventar din data de 15 ianuarie 2007, care, de fapt, susţine recurenta, nici nu a existat. În pofida acestor motive, Curtea de Apel a considerat Decizia atacată ca fiind aparent legală, dar această „aparenţă" nu a fost în nici un mod justificată.
Într-o critică distinctă, recurenta afirmă că prin soluţia adoptată a fost favorizat statul, deşi prin executarea silită a obligaţiilor fiscale reţinute în Decizia de impunere, societatea comercială ar intra în procedura insolvenţei, prin încetarea plăţilor, cât şi a contractelor în derulare.
Intimata - pârâtă D.G.F.P. Argeş nu a formulat întâmpinare dar, prin concluziile scrise depuse a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că toate susţinerile recurentei referitoare la fondul litigiului nu pot fi examinate în procedura sumară reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a concluziilor scrise, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul de faţă nu este fondat.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării Instanţei, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere Instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea Instanţei de Fond.
Recurenta - reclamantă a formulat contestaţie administrativă împotriva Deciziei de impunere nr. 10839 din 29 septembrie 2007, precum şi a actelor premergătoare, în temeiul art. 175 şi art. 177 din OG nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată, contestaţie ce nu a fost soluţionată până în prezent.
În temeiul dispoziţiilor art. 185 alin. (2) C. proCod Fiscal, la prima Instanţă, recurenta - reclamantă a achitat cauţiunea fixată, în cuantum de 32.262 lei.
Această condiţie de admisibilitate fiind îndeplinită, Instanţa a apreciat asupra temeiniciei cererii de suspendare.
Pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ, cele două condiţii impuse de prevederile legale menţionate trebuie îndeplinite cumulativ.
Se poate vorbi despre un caz bine justificat numai dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ.
Or, în speţă, nici unul dintre pretinsele motive de nelegalitate a deciziei de impunere nu este de natură a răsturna prezumţia menţionată, întrucât Instanţa învestită cu o cerere întemeiată pe art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004 nu poate prejudeca fondul litigiului. Aspectele invocate reclamă administrarea unor expertize de specialitate, probă care este incompatibilă cu procedura de faţă, caracterizată prin cercetarea sumară a aparenţei dreptului.
Aşa fiind, chiar dacă iminenţa producerii unui prejudiciu însemnat pentru societatea comercială recurentă ar putea fi acceptată, nu se poate dispune suspendarea executării actului administrativ întrucât, cum s-a arătat, cele două condiţii prevăzute în lege trebuie îndeplinite cumulativ.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că Instanţa de Fond a pronunţat o hotărâre legală, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC D.C.R.D. SRL Mioveni împotriva sentinţei nr. 78/ FC din 17 septembrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1191/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1216/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
