ICCJ. Decizia nr. 1155/2008. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1155/2008
Dosar nr.5043/1/2007
Şedinţa publică din 19 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 56 din 2 aprilie 2007, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta SC F. SA Suceava şi, totodată, a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul D.V.S., în contradictoriu cu pârâţii SC F. SA Suceava, M.I.R. şi SC F. SA, privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 1 iulie 1997, pentru suprafaţa de 2.317 mp.
În motivarea sentinţei se retine că adeverinţa de proprietate provizorie de care se prevalează reclamantul nu face pe deplin dovada dreptului de proprietate a acestuia asupra terenului, fiind formulată o acţiune pentru obligarea Comisiei Municipale Suceava de aplicare a Legii nr. 18/1991 la eliberarea titlului de proprietate, dosar ce este în curs de judecată la Tribunalul Suceava.
De asemenea, se retine că terenul în cauză a trecut în proprietatea statului în baza H.C.M. nr. 308/1953, astfel că nu poate face obiectul Legii nr. 18/1991, această lege vizând terenurile ce au fost cooperativizate; de altfel, pentru acelaşi teren, reclamantul a formulat şi o notificare în baza Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte excepţia invocată de pârâtă, privind inadmisiblitatea acţiunii faţă de împrejurarea că reclamantul nu este singurul titular al adeverinţei de proprietate nr. 13803/1991, Instanţa de Fond a stabilit că aceasta este nefondată, deoarece acţiunea întemeiată pe art. 1 din Legea nr. 554/2004 poate fi formulată de un singur coindivizar, fiind în beneficiul tuturor celorlalţi coindivizari.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul D.V.S., susţinând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, iar Instanţa de Fond a interpretat în mod eronat probatoriul administrat în cauză, nesocotind inclusiv îndrumările cu caracter obligatoriu din Decizia de cazare nr. 3069/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cauză fiind incidente motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că motivarea Instanţei de Fond în sensul că terenul în discuţie, fiind preluat de stat conform H.C.M. nr. 308/1953, nu ar putea face obiectul reconstituirii dreptului în temeiul Legii nr. 18/1991, excede obiectului cauzei, întrucât Instanţa nu a fost învestită cu verificarea legalităţii reconstituirii dreptului său de proprietate, iar adeverinţa de proprietate nu a fost contestată ori invalidată în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 18/1991. De asemenea, această motivare este şi contrară legii, respectiv dispoziţiilor art. 2 alin. (2)1 şi art. 27 alin. (2)1 din Legea nr. 18/1991.
Recurentul precizează că terenul în litigiu a fost preluat de stat în temeiul H.C.M. nr. 308/1953, act normativ ce nu a fost publicat, neexistând un titlu translativ de proprietate în favoarea statului, preluarea având caracter abuziv, fapt ce atrage incidenţa dispoziţiilor articolelor anterior menţionate.
De asemenea, recurentul arată că probele administrate au atestat fără dubiu că terenul identic a aparţinut autorilor săi M.S. şi M.M. şi se regăsesc în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, iar din acest teren o parcelă de 800 m.p., este înscrisă în titlul de proprietate, diferenţa fiind evidenţiată în adeverinţa de proprietate.
În fine, recurentul arată că certificatul contestat a fost emis nelegal, societăţile intimate nefăcând dovada atribuirii în patrimoniu a terenului respectiv, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. l din HG nr. 834/1991 şi art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin adeverinţa de proprietate emisă de Comisia municipală Suceava în baza Hotărârii nr. 4122/1991 a comisiei judeţene, recurentului - reclamant şi celorlalţi moştenitori ai defunctului M.S. li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 3,41 ha, terenul astfel reconstituit fiind individualizat pe vechiul amplasament prin planul de situaţie întocmit de Oficiul de cadastru Suceava la data de 18 iulie 1992; suprafaţa reconstituită conform adeverinţei menţionate include şi parcelele funciare din C.F., care se identifică în parte cu terenul evidenţiat în certificatul de atestare al pârâtei, respectiv pentru suprafaţa de 2.317 m.p.
În acest sens recurentul a depus la dosar şi Decizia nr. 17/2006 a Tribunalului Suceava, prin care a fost admis apelul formulat de reclamantul D.V.S. împotriva sentinţei civile nr. 1633/2003 a Judecătoriei Suceava, a fost modificată în parte sentinţa civilă atacată şi a fost recunoscut reclamantului dreptul de proprietate pentru bunurile imobile înscrise în C.F. a Comisiei cadastrale Suceava; Decizia este atacabilă în recurs.
Înalta Curte constată că, deşi reclamantul, prin actele depuse nu a făcut pe deplin dovada reconstituirii dreptului său de proprietate pe vechiul amplasament, în conformitate cu Legea nr. 18/1991, acesta a dovedit totuşi interesul său legitim de a obţine terenul pe vechiul amplasament, fapt ce-i conferă calitate procesuală activă potrivit art. l din Legea nr. 554/1004 a contenciosului administrativ, pentru a solicita anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în situaţia în care acesta ar fi fost nelegal emis.
În acest sens, Instanţa de Fond a reţinut în mod greşit că actul administrativ atacat este legal, fiind respectate dispoziţiile Legii nr. 15/1990 şi ale HG nr. 834/1991 la emiterea sa.
Astfel, nu a fost invocată şi nici dovedită existenţa vreunei decizii sau dispoziţii administrative de atribuire a terenului, emisă anterior anului 1990 de către organele competente ale statului, în favoarea SC F. SA, la dosar existând doar o adresă a Primăriei municipiului Suceava, prin care această autoritate atestă situaţia de fapt a deţinerii terenului de către societate la momentul respectiv, fără însă a indica vreun act prin care terenul a fost repartizat acelei societăţi; la rândul său, SC F. SA nu a depus vreun astfel de act.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că la emiterea certificatului atacat a fost încălcată una din condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 şi art. l din HG nr. 834/1991, respectiv aceea ca terenul să se afle în patrimoniul societăţii care solicită eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi, de asemenea au fost încălcate prevederile exprese ale Normelor metodologice emise în baza HG nr. 834/1991, privind depunerea în cadrul documentaţiei a titlului în baza căruia terenul este folosit de societatea comercială, fostă întreprindere de stat, care solicită certificatul.
Pentru neîndeplinirea acestei condiţii legale, Înalta Curte constată că soluţia Instanţei de Fond de respingere a acţiunii reclamantului este greşită şi, de asemenea, sunt nefondate considerentele privind nelegalitatea adeverinţei de proprietate deţinută de reclamantul - recurent, atâta timp cât acest act nu a fost anulat în justiţie.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, dispunându-se modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamantul - recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.V.S. împotriva sentinţei nr. 56 din 2 aprilie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal. Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că: anulează certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, din 01 iulie 1997, emis de M.I.C. în favoarea SC F. SA Suceava privind suprafaţa de 2.317 mp.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1133/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 1186/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
