ICCJ. Decizia nr. 1231/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1231/2008
Dosar nr. 3862/2/2007
Şedinţa publică din 25 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 3862/2/2007 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii C.F., M.C., C.C., A.L. şi C.E. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A. şi I.G.P.F., obligarea acestora la plata sumelor reprezentând prime de concediu pentru anii 2004, 2005 şi 2006 şi a sporului de fidelitate pe anul 2005 actualizat cu rata inflaţiei la data plăţii efective, de la data naşterii dreptului.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că în calitate de foşti poliţişti de frontieră au dreptul potrivit art. 6 şi art. 37 pct. 2 din OG nr. 38/2003 la plata primei de concediu şi a unui spor de fidelitate, drepturi salariale care nu au fost acordate pe motiv că plata acestora a fost suspendată succesiv prin legile anuale de aprobare a bugetului de stat.
Prin sentinţa civilă nr. 2307 din 27 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţii C.F., M.C., C.C., A.L. şi C.E. în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A. şi I.G.P.F. cu sediul în Bucureşti.
A obligat pârâţii la plata către reclamanţi a sporului de fidelitate pe anul 2005, a primei de concediu pentru anii 2004, 2005 şi 2006 actualizate în raport cu rata inflaţiei, de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.
A respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de chematul în garanţie.
A respins cererea de chemare în garanţie a M.E.F., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în baza art. 6 din OG nr. 38/2003 şi art. 37 pct. 2 din acelaşi act normativ, reclamanţii în calitate de foşti poliţişti de frontieră au dreptul la prima de concediu pentru perioada 2004 - 2006 şi a sporului de fidelitate pentru anul 2005 care nu a fost acordat. S-a mai reţinut că plata acestor drepturi a fost suspendată succesiv prin legile anuale de aprobare a bugetului de stat, fără a fi înlăturată existenţadrepturilor respective.
S-a reţinut că dreptul de a primi aceste sume este legal în raport de dispoziţiile art. 41 şi art. 53 din Constituţia României.
Pe cererea de chemare în garanţie, instanţa, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe motiv că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ. şi art. 4 din Legea nr. 500/2002.
Împotriva sentinţei susmenţionate a declarat recurs I.G.P.F. Bucureşti.
În motivarea recursului s-a susţinut, în esenţă, că atât timp cât există dispoziţiile Legii bugetului nr. 511/2004 şi 379/2005, potrivit cărora „prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006", este limpede că nici instituţia la care sunt angajaţi reclamanţii nu putea da eficienţă dispoziţiei cuprinsă în art. 37 pct. 2 din OG nr. 38/2003, suspendarea având ca efect încetarea temporară a executării prevederii normative asupra căreia operează şi nici instanţa de judecată nu se poate substitui legiuitorului. S-a mai motivat că pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005 dispoziţiile art. 6 din OG nr. 38/2003, cu modificările şi completările ulterioare, nu puteau şi nu pot produce efecte juridice.
În această situaţie, în bugetul aprobat M.I.R.A. în anul 2005 nu au fost prevăzute fonduri pentru plata sporului de fidelitate. De altfel, în art. 57 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede că „acordarea drepturilor băneşti reglementate prin prezenta ordonanţă se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual".
Având în vedere că potrivit dispoziţiilor legale invocate exerciţiul dreptului prevăzut de art. 6 din OG nr. 38/2003 cu modificările şi completările ulterioare, a fost suspendat în anul 2005, s-a susţinut că instituţia pârâtă nu poate fi obligată la plata sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată, întrucât aceasta ar echivala cu recunoaşterea producerii de efecte juridice a unui act normativ a cărui aplicare, în perioada de referinţă, era suspendat.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu apărările formulate şi probele administrate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Se reţine că reclamanţii şi-au desfăşurat activitatea în calitate de funcţionari publici cu statut special – poliţişti de frontieră, în cadrul I.G.P.F.
În această calitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, la plecarea în concediul de odihnă, reclamanţii erau îndreptăţiţi să beneficieze „(…) de o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Dispoziţiile articolului invocat anterior au fost suspendate succesiv prin legile de aprobare a bugetului de stat, astfel: până la 31 decembrie 2004, conform art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003; până la 31 decembrie 2005, conform art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004; până la 31 decembrie 2006 prin art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005.
Faţă de împrejurarea că nici unul din actele normative menţionate la alineatul precedent nu a făcut referire şi la eventualitatea desfiinţării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exerciţiului acestuia se reţine că, în perioada anilor 2004 – 2006 nu se poate vorbi de o înlăturare a însăşi existenţei dreptului.
Mai mult, din moment ce prin OG nr. 38/2003 s-a conferit dreptul la prima pentru concediul de odihnă, iar aplicarea acestuia a fost suspendată, succesiv, pe perioada precizată anterior, nu se poate considera că acest drept nu a existat în perioada suspendării deoarece s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
În ceea ce priveşte sporul de fidelitate, se reţine că în conformitatea cu prevederile art. 6 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, reclamanţii au beneficiat de un spor de fidelitate în cuantum de până la 20% din salariul de bază, raportat la vechimea în munca de poliţist".
Pe perioada anului 2005, aplicarea dispoziţiilor legale mai sus invocate a fost suspendată, conform art. 2 alin. (1) din. OUG nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor, fără a se realiza şi o eventuală desfiinţare a dreptului.
Măsura acordării primei de concediu şi a sporului de fidelitate a afectat doar exerciţiul dreptului, nu şi existenţa acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege atât timp cât nu a fost abrogat sau actul normativ care îl conţine nu a fost declarat neconstituţional, este un drept care există, un drept ce nu a încetat, garantarea realizării lui fiind conformă cu principiul constituţional al garantării realizării drepturilor legal acordate.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, amplu şi corect motivată, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.G.P.F. împotriva sentinţei civile nr. 2307 din 27 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1226/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 1244/2008. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
