ICCJ. Decizia nr. 1244/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1244/2008
Dosar nr. 954/43/2007
Şedinţa publică din 25 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 23 noiembrie 2007, reclamanta fundaţia I.F.P.T.R. a solicitat, în contradictoriu cu D.G.F.P. Harghita, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 254 din 7 noiembrie 2007 emisă de pârâtă, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, susţinând că executarea ar bloca activitatea reclamantei, care asigură un serviciu public.
Prin sentinţa civilă nr. 103/2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, cererea a fost admisă reţinându-se că executarea imediată a deciziei contestate la autoritatea emitentă ar perturba grav activitatea reclamantei prin cuantumul ridicat al sumei pretins datorate, fiind întrunite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi ţ), care explică termenii de „pagubă iminentă" şi „caz bine justificat".
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen D.G.F.P. Harghita.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă: că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi nu sunt întrunite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv nu s-a demonstrat cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente; că Fundaţia a înfiinţat SC T.I.M. SRL în anul 2001 şi în anul 2004 SC I.F.P.T.R. SRL, cea din urmă preluând în totalitate activitatea de învăţământ desfăşurată de fundaţie, care nu mai are această activitate; că fundaţia nu este prejudiciată şi că participarea cursanţilor la cursurile susţinute de fundaţie a avut caracter oneros; că iminenţa producerii pagubei nu a fost dovedită; că prin Decizia nr. 10 din 23 ianuarie 2008, emisă de recurentă, contestaţia reclamantei a fost respinsă, astfel încât actul de impunere este legal şi că Statul Român a fost prejudiciat cu suma de 2.660.092 lei, iar reclamanta ar putea ajunge în stare de insolvabilitate şi nu ar mai putea fi executată.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului şi având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat.
Prin Decizia de impunere contestată, reclamanta a fost obligată la plata sumei de 1.417.420 lei impozit pe profit, 1.177.294 lei majorări de întârziere şi 65378 lei penalităţi de întârziere pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006, pentru venituri realizate din activităţi, apreciate de organele fiscale ca fiind activităţi economice, conform art. 15 din Cod Fiscal
Reclamanta a contestat Decizia de impunere, iar A.N.A.F., prin Decizia nr. 10/2008, depusă în recurs, a respins contestaţia.
În temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 reclamanta a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere, iar cu recipisa emisă de C.E.C. Miercurea Ciuc, petenta a făcut dovada achitării cauţiunii de 59.168 RON.
Cazul este bine justificat, întrucât din cuprinsul actului contestat nu rezultă cu claritate legalitatea obligării la plata sumei cu titlu de impozit pe profit.
De asemenea, pentru fundaţie s-ar produce o pagubă iminentă, întrucât cuantumul debitului este important, de 2.660.092 RON.
Eventuala întoarcere a executării, în situaţia în care reclamanta ar obţine în instanţă anularea actelor fiscale, ar fi dificilă, aceasta neputându-se produce prompt şi integral şi ar fi şi lipsită efect faţă de consecinţele negative care s-ar produce din punct de vedere economic.
Înalta Curte are în vedere şi practica relevantă a C.E.D.O., referitoare la aplicarea prezumţiei de nevinovăţie, a dreptului de acces la instanţă, ca aspect al dreptului la un proces echitabil, în acest sens fiind cauza J. împotriva Suediei, în care s-a reţinut încălcarea dreptului de acces la instanţă în situaţia în care autorităţile fiscale au impus plata de taxe stabilite retroactiv, puse în executare înainte ca o instanţă competentă să se pronunţe asupra legalităţii actului administrativ.
Faţă de cele mai sus reţinute, se constată că sunt întrunite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a stabilit instanţa de fond.
Pentru aceste motive, apreciind că sentinţa este suficient motivată şi că prezentele considerente le completează pe cele ale hotărârii atacate, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a Judeţului Harghita împotriva sentinţei civile nr. 103 din 20 decembrie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1231/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 1255/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
