ICCJ. Decizia nr. 1261/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1261/2008

Dosar nr. 1708/2/2007

Şedinţa publică de la 26 martie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 6 martie 2007, reclamanţii A.N., T.A.C., M.M., I.C., L.D., B.C., H.A.D., D.C., D.F., P.S., C.A.H., M.V.M., I.I., C.I., U.L., T.V., A.D., E.F., S.D.M., C.V., D.N.G., M.N., B.B., I.V., D.C., C.E., R.G.L., V.C., B.C.D., C.R.F., C.V.F., N.V.D., P.C.F., A.R.M., R.S.C., B.C.F., R.A., D.A.G., G.R.E., B.I.S., B.A., A.R.D., G.L.F., Ş.F., G.P., M.I., G.I., G.O., N.M., H.M., H.C., C.M., C.M.A., S.N., C.M.D., A.I., N.I., C.Ş., N.D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, D.G.P. a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri şi Ministerul Finanţelor Publice, plata drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2004, 2005 şi 2006, actualizată cu indicele de inflaţie la momentul efectuării plăţii; obligarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, în calitate de ordonator principal de credite, să cuprindă în bugetul propriu sumele necesare plăţii primelor de concediu şi obligarea Ministerului Finanţelor Publice să vireze fondurile necesare achitării sumelor respective.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1955 din 18 iulie 2007, a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, a admis acţiunea reclamanţilor, a obligat pârâţii M.A.I. şi D.G.P. a Municipiului Bucureşti la plata către reclamaţi a primei de concediu pe anii 2004, 2005 şi 2006 actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului la data plăţii efective, a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să vireze către M.A.I. fondurile necesare pentru plata sumelor.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii instanţa a reţinut că este neîntemeiată întrucât procedura în cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public este reglementată de legea specială, nefiind necesară îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de legea contenciosului administrativ.

În legătură cu excepţia lipsei calităţi procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor s-a reţinut că acesta are obligaţia de a aloca fondurile necesare plăţii drepturilor băneşti care se cuvin reclamanţilor, astfel cum prevede art. 28 lit. e) din Legea nr. 500/2002.

Pe fondul cauzei instanţa a reţinut, în esenţă, că măsura suspendării prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a acestor dispoziţii, suspendarea nefiind echivalentă cu abrogarea.

Astfel, s-a reţinut că nu se poate contesta existenţa dreptului pe perioada în care aplicarea prevederilor legale a fost suspendată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Recurentul a reiterat excepţia lipsi calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor întrucât Ministerul Internelor şi Reformei Administrative are calitate de ordonator principal de credite, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 500/2002 ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare.

A mai susţinut recurentul că instanţa a ignorat dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice.

De asemenea, recurentul a susţinut că potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele instituţiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune modificarea parţială a sentinţei şi respingerea acţiunii faţă de pârâtul-recurent pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Astfel, Curtea reţine că situaţia de fapt a fost corect stabilită, reclamanţii având calitatea de funcţionari publici cu statut special – poliţist – în cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, fiindu-le pe deplin aplicabile prevederile art. 6 şi 37 pct. 2 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, potrivit cărora angajaţii acestei instituţii beneficiază de spor de fidelitate şi respectiv, primă de concediu.

Instanţa a soluţionat însă în mod greşit cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei şi Finanţelor, având ca obiect plata unor drepturi salariale, cererea fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Astfel, potrivit Legii nr. 554/2004, pentru a avea calitate procesuală pasivă într-o acţiune în contencios administrativ, nu este suficientă calitatea de autoritate publică, fiind imperios necesar ca acea autoritate să fie emitenta actului administrativ contestat sau să nu fi soluţionat în termenul legal ori să fi refuzat nejustificat de a rezolva o cerere reclamantului referitoare la un drept sau interes legitim.

Or, recurentul nu a emis niciun act administrativ de natură să-i vatăme pe reclamanţi într-un drept al lor ori într-un interes legitim.

Atribuţiile acordate Ministerului Economiei şi Finanţelor în elaborarea şi gestionarea bugetului de stat nu justifică obligarea instituţiei la plata unor drepturi salariale către un angajat al altui minister, ordonator principal de credite, raporturile de muncă existând exclusiv între reclamant şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii formulate împotriva recurentului-pârât pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 1955 din 18 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal.

Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea faţă de Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia.

Menţine celelalte dispoziţiile ale sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1261/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs