ICCJ. Decizia nr. 1263/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1263/2008
Dosar nr. 3064/2/2007
Şedinţa publică de la 26 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 mai 2007, reclamanţii G.V., G.C.N., I.M., L.C., P.C.M., R.Z.V. au solicitat, în contradictoiu cu pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, I.G.P.R., I.G.P.F., I.G.P.R. şi D.G.P. a Municipiului Bucureşti, plata primelor de concediu cuvenite pentru anii 2004-2006 şi plata sporului de fidelitate pentru anul 2005, ambele actualizate cu indicele de inflaţie până la data efectuării plăţii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2055 din 10 septembrie 2007 a admis acţiunea, a obligat pârâţii la plata către reclamanţi a drepturilor băneşti constând în prima de concediu 2004-2006, precum şi sporul de fidelitate pe anul 2005, actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei până la plata efectivă; a respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor formulată de Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, precum şi excepţiile invocate de chematul în garanţie.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că cererea reclamanţilor privind acordarea drepturilor menţionate în acţiune este întemeiată întrucât suspendarea exerciţiului drepturilor legale nu echivalează cu însăşi înlăturarea acestora.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie s-a reţinut că nu sunt întrunite cerinţele art. 60 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul I.G.P.F., susţinând că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală.
Recurentul a arătat că textul de lege prin care se suspendă acordarea primei de concediu are caracter temporar, legiuitorul fiind îndreptăţit să acorde acest drept salarial suplimentar, să-l modifice ori să înceteze acordarea acestuia, precum şi să stabilească perioada în care îl acordă.
S-a mai susţinut că instanţa de judecată nu se poate substitui legiuitorului şi nici nu poate intra în sfera de soluţionare a Curţii Constituţionale.
În legătură cu sporul de fidelitate, recurentul a susţinut, de asemenea, că acest drept este prevăzut de art. 6 din O.G. nr. 38/2003, prevedere a cărei aplicare a fost suspendată prin art. 2 din O.U.G. nr. 118/2004, situaţie în care nu au fost stabilite sume în acest scop.
În consecinţă, a susţinut recurentul că instituirea în sarcina sa a obligaţiei de plată a drepturilor pretinse de reclamanţi s-a făcut cu încălcarea prevederilor imperative ale legii bugetare amintite.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
În conformitate cu art. 37 alin. (1) teza I din O.G. nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor „la plecarea în concediul de odihnă, poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”.
Ulterior, aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată prin art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004 până la 31 decembrie 2004, prin art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005 până la 31 decembrie 2005 şi prin art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006 până la 31 decembrie 2006.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune a se reţine că dreptul poliţiştilor la primă pentru concediul de odihnă, instituit prin art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 şi-a produs efectele începând cu data menţionată, suspendarea exerciţiului acestui drept neechivalând cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa şi nici nu s-a constatat neconstituţionalitatea textului de lege care prevede acest drept.
De altfel, fiind un drept câştigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menţionate.
Aşa fiind, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
În ceea ce priveşte sporul de fidelitate prevăzut de art. 6 din O.G. nr. 38/2003, se reţine, de asemenea, că suspendarea acestor prevederi legale, prin art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2004, pentru anul 2005, nu echivalează cu însăşi înlăturarea dreptului.
Ca urmare nu se poate considera că drepturile băneşti constând în prima de concediu cât şi sporul de fidelitate nu au existat în perioada pentru care exerciţiul acestora a fost suspendat.
Astfel, s-ar ajunge la situaţia cu un drept patrimonial, a cărei existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
În atare situaţie, concluzia ce se impune este aceea de a se considera că prevederile O.G. nr. 38/2003, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 353/2003, au fost numai suspendate, amânate, prin acte normative temporare, emise datorită unor condiţii financiare deosebite.
Faţă de cele ce preced, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul I.G.P.F. împotriva sentinţei civile nr. 2055 din 10 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1261/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 1264/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
