ICCJ. Decizia nr. 1304/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1304/2008
Dosar nr. 4362/2/2007
Şedinţa publică din 27 martie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 iunie 2007 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.L. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi D.N.A., solicitând Instanţei să dispună obligarea acestora la plata drepturilor băneşti cuvenite cu titlu de primă de concediu aferentă anului 2006, actualizată cu indicele de inflaţie, invocând dispoziţiile art. 37 alin. (2) teza întâi din OG nr. 38/2003 şi Decizia nr. 12 din 5 februarie 2007 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin întâmpinările depuse, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi au formulat cerere de chemare în garanţie a M.E.F. pentru ca, în cazul admiterii acţiunii, acest minister să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 în vederea alocării sumelor solicitate prin acţiune.
Prin sentinţa civilă nr. 2484 din 16 octombrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de M.L. şi i-a obligat pe pârâţi, în solidar, la plata către reclamant a sumei reprezentând contravaloarea primei de vacanţă pentru anul 2006, actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţi efective. Curtea de Apel a respins cererea pârâţilor de chemare în garanţie a M.E.F.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă, următoarele aspecte:
Art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor instituie dreptul poliţistul de a primi, la plecarea în concediul de odihnă, o primă de concediu, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Suspendarea dispoziţiilor respective până la data de 31 decembrie 2006 a avut cu efect numai amânarea punerii în aplicare a dispoziţiilor respective, astfel că la încetarea suspendării se naşte dreptul la acţiune şi devine executorie obligaţia corelativă dreptului prevăzut de lege. În acest sens, Instanţa a avut în vedere Decizia nr. 12 din 5 februarie 2007 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A mai reţinut Instanţa de Fond că stabilirea salariului de bază al reclamantului prin raportare la coeficientul de multiplicare aplicabil magistraţilor nu poate sta la baza înlăturării dispoziţiilor respective din OG nr. 38/2003, în condiţiile în care acest text de lege are o aplicabilitate generală, iar orice restrângere a exercitării dreptului constituie o excepţie care trebuie să fie prevăzută expres de lege, iar nu dedusă pe cale de interpretare.
Pentru a respinge cererea de chemare în garanţie a M.E.F., Instanţa de Fond a reţinut că acest minister nu are o obligaţie de garanţie sau de despăgubire faţă de pârâţi, iar obligaţiile sale referitoare la bugetul de stat au caracter general şi nu au legătură cu raportul juridic de creanţă dedus judecăţii, raport născut între funcţionarul public reclamant şi autorităţile pârâte.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs, în termenul legal, pârâţii D.N.A. şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin motivele de recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta - pârâtă D.N.A. susţine, în esenţă, că reclamantul a optat pentru drepturile salariale cuvenite personalului civil din cadrul instituţiei în care a fost detaşat, conform art. 2 alin. (4) şi anexei nr. 4 la OG nr. 38/2003, respectiv pentru drepturile cuvenite unui judecător/ procuror cu grad de judecătorie, în privinţa căroraSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au pronunţat prin Decizia nr. 23 din 12 decembrie 2005 reţinând că acest drept li se cuvine doar pentru anii 2001 şi 2002, astfel că reclamantul nu poate beneficia de prima de concediu cuvenită poliţiştilor şi, în consecinţă, Decizia nr. 12 din 5 februarie 2007 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu îşi găseşte aplicabilitatea în cauza dedusă judecăţii.
Printr-un prim motiv de recurs, în temeiul art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul - pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţine că, potrivit art. 2 alin. (4) teza a doua coroborat cu pct. l lit. a) din anexa nr. 4 la OG nr. 38/2003, cu referire la prevederile art. 2 alin. (4) din OUG nr. 27/2006, ofiţerii de poliţie judiciară detaşaţi la D.N.A. sunt asimilaţi magistraţilor din punct de vedere al salarizării, astfel că reclamantul nu poate beneficia de prima de concediu prevăzută de art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003.
Printr-un al doilea motiv de recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul - pârât susţine că în cauză este incidenţă dezlegarea dată prin Decizia nr. 23 din 12 decembrie 2005 în privinţa primei de concediu cuvenite magistraţilor şi personalului auxiliar numai pentru anii 2001 - 2002.
Pe fondul cauzei, recurentul - pârât susţine în primul rând faptul că este nelegală acordarea primei de concediu în beneficiul reclamantului, întrucât dispoziţiile referitoare la primele de concediu cuvenite magistraţilor conform OG nr. 83/2000, au fost suspendate în perioada 2001 - 2002, fiind ulterior abrogate prin OUG nr. 177/2002. în al doilea rând, recurentul - pârât susţine că în bugetul pe anul 2007 nu au fost prevăzute cheltuieli pentru plata diferenţelor salariale constând în indicele de inflaţie, solicitate de reclamant, astfel că, potrivit art. 29 alin. (3) şi art. 47 din Legea nr. 500/2002 angajarea cheltuielilor se poate face numai în limita creditelor bugetare aprobate anual.
Mai susţine recurentul - pârât că în mod nelegal Instanţa de Fond a respins cererea de chemare în garanţie a M.E.F., întrucât obligaţia de garanţie a ministerului îşi găseşte temeiul în dispoziţiile art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004 şi art. 19 din Legea nr. 500/2002, iar M.E.F. răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, astfel că interesul Ministerului Public în formularea cererii este născut şi actual în condiţiile în care instituţia va fi obligată să elaboreze proiectul de rectificare a bugetului pe anul 2007 în care să includă sumele necesare plăţii drepturilor băneşti solicitate prin acţiune.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., precum şi cu normele de drept aplicabile, Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele arătate în continuare.
În esenţă, atât obiectul acţiunii cât şi criticile din recurs îşi găsesc rezolvarea prin răspunsul la întrebarea dacă ofiţerii de poliţie judiciară detaşaţi la D.N.A. au dreptul la prima de concediu prevăzută de art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003, potrivit căruia:
„alin. (2) La plecarea în concediul de odihnă poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Poliţistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipaţie. Salariul de bază şi prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puţin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracţionat, prima de concediu şi salariul de bază se acordă cu anticipaţie, o singură dată."
1. Înalta Curte va respinge critica din recursul recurentului - pârât întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., reţinând că Instanţa de Fond nu a pronunţat hotărârea atacată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, ci a analizat dacă în raport cu dispoziţiile incidente reclamantul beneficiază de dreptul pe care îl pretinde în contradictoriu cu pârâţii.
2. Pe fondul cauzei, Curtea de Apel întemeiat a reţinut că reclamantul beneficiază de dreptul la plata primei de concediu, întrucât dispoziţiile art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 sunt de aplicare generală, iar o eventuală restrângere a exerciţiului acestui drept poate fi dispusă numai printr-o normă expresă a legii şi nu poate fi dedusă pe cale de interpretare.
Criticile din recurs sunt în sensul că poliţistul detaşat la D.N.A., beneficiind de salarizare stabilită conform art. 37 alin. (1) cu referire la pct. l din anexa nr. 4 la OG nr. 38/2003 nu ar avea dreptul la prima de concediu prevăzută de art. 37 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă.
Or, este evident faptul că drepturile salariale stabilite în favoarea unei categorii profesionale printr-un text de lege (art. 37 alin. (1) din ordonanţă) în considerarea unei anumite situaţii juridice (detaşare) nu înlătură în mod automat, în lipsa unei dispoziţii legale exprese, aşa cum a reţinut corect Instanţa de Fond, drepturile stabilite în favoarea aceleiaşi categorii profesionale printr-un alt text de lege (art. 37 alin. (2) din ordonanţă).
Sub acest aspect prezintă relevanţă împrejurarea că prima de concediu se acordă în considerarea calităţii de poliţist, fiind de necontestat faptul că pe perioada detaşării la D.N.A. reclamantul şi-a păstrat calitatea de poliţist, fiindu-i aplicabile dispoziţiile din OUG nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor numai în privinţa salariului de bază. Acest fapt rezultă fără echivoc din prevederile art. 2 alin. (3) din OUG nr. 27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007, potrivit cărora:
- „Alin. (3) Salariul de bază se stabileşte potrivit nr. crt. 31 de la lit. A din anexă pentru agenţii de poliţie judiciară din cadrul D.N.A., nr. crt. 28 pentru ofiţerii de poliţie judiciară, nr. crt. 27 pentru şefii de birou şi nr. crt. 26 pentru şefii de serviciu. Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din D.N.A. beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 4 la OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare."
Având în vedere trimiterea tăcută la dispoziţiile OG nr. 38/2003, soluţia pronunţată de Instanţa de Fond este întemeiată chiar prin raportare la dispoziţiile art. 37 alin. (1) teza finală şi ale pct. 1 lit. a) - c) din anexa nr. 4 la această ordonanţă.
Potrivit acestor dispoziţii legale:
- „Art. 37. - alin. (1) … În cazul în care detaşarea se face pe un post cu un nivel de salarizare superior, poliţiştii beneficiază de salariul funcţiei respective şi de celelalte drepturi băneşti legal cuvenite.";
- „Anexa nr. 4 - Reglementări privind salarizarea poliţiştilor care îndeplinesc funcţii în afara M.A.I. şi la regiile autonome sau la societăţile comerciale proprii:
1. Poliţiştii detaşaţi în baza reglementărilor în vigoare să îndeplinească funcţii în afara M.I. beneficiază de următoarele drepturi salariale:
a) salariul de bază al funcţiei îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizaţii, premii, sporuri şi alte drepturi care se acordă personalului civil din unitatea unde îşi desfăşoară activitatea, potrivit legislaţiei care se aplică în unităţile respective. Salariul de bază al funcţiei îndeplinite reprezintă salariul pentru funcţia îndeplinită;
b) salariul pentru gradul profesional şi gradaţiile calculate la acesta, potrivit legislaţiei care se aplică poliţiştilor;
c) în situaţia în care drepturile salariale prevăzute la lit. a) şi b) sunt mai mici decât cele ce li s-ar cuveni ca poliţişti încadraţi în instituţiile din structura poliţiei pe funcţii similare celor pe care le îndeplinesc la instituţiile unde sunt detaşaţi, cei în cauză pot opta pentru drepturile salariale cuvenite celor încadraţi în unităţile de poliţie. În acest caz drepturile salariale cuvenite conform prevederilor lit. a) se acordă de către unităţile unde sunt detaşaţi, iar diferenţa până la totalul drepturilor salariale cuvenite în calitate de poliţişti se acordă de către unităţile de poliţie. Prin totalul drepturilor salariale se înţelege salariul de bază corespunzător funcţiei de poliţist, asimilată, precum şi celelalte sporuri şi indemnizaţii cuvenite în calitate de poliţist, stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. La stabilirea salariului de bază corespunzător funcţiei de poliţist, asimilată, va fi luat în calcul şi salariul de merit, în condiţiile în care poliţiştii beneficiază de acest drept la instituţiile unde sunt detaşaţi."
Astfel, în primul rând, dreptul la prima de concediu se circumscrie sintagmei „şi alte drepturi" folosită în cuprinsul dispoziţiilor citate ale pct. 1 lit. a). Or, întrucât pentru perioada în litigiu personalul civil din instituţia la care a fost detaşat reclamantul nu a beneficiat de dreptul la plata primei de concediu, este evident faptul că reclamantul este îndreptăţit să opteze, conform dispoziţiilor citate ale pct. 1 lit. c) de acest „alt drept" prevăzut de art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003, drept care este justificat chiar în temeiul art. 37 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă care dispune expres în sensul că poliţistul beneficiază „şi de celelalte drepturi băneşti legal cuvenite".
2. Este de reţinut faptul că, faţă de obiectul acţiunii, dispoziţiile legale ce reglementează drepturile salariale ale magistraţilor şi în raport de care se determină, în mod exclusiv, conform art. 2 alin. (3) din OUG nr. 27/2006, salariul de bază al ofiţerilor de poliţie judiciară detaşaţi la D.N.A. nu sunt de natură a înlătura aplicarea art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003.
3. În privinţa obligării pârâţilor la plata către reclamant a sumei solicitate actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii, soluţia Instanţei de Fond este legală şi temeinică, atât în raport cu dispoziţiile art. 1.073 C. civ., cât şi cu principiul echităţii şi principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamant prin devalorizarea, ca urmare a întârzierii la plata drepturilor, a sumei ce i se cuvenea în anul 2006 cu titlu de primă de concediu.
4. Este legală şi temeinică, în acord cu practica Instanţei Supreme, soluţia Instanţei de Fond în privinţa respingerii cererii de chemare în garanţie a M.E.F.
Criticile formulate de recurentul - pârât Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a fi respinse având în vedere atât argumentele reţinute de instanţa fondului cât şi următoarele considerente:
În jurisprudenţă s-a reţinut în mod constant că „instituţia chemării în garanţie se întemeiază pe existenţa unei obligaţii de garanţie sau despăgubire şi revine, în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros" şi că obligaţia de garanţie este condiţionată de existenţa unei transmisiuni anterioare, cu titlu oneros, a unui bun sau a unui drept subiectiv.
Potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea urmând aceeaşi procedură, conform principiului simetriei actelor juridice, fiind evident faptul că M.E.F. nu are atribuţia de a adopta legi.
Tot Legea nr. 500/2002 prevede, în art. 28, că M.E.F. are atribuţii în elaborarea proiectului legii bugetului şi a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite. Atribuţiile ce revin ministerului în privinţa elaborării bugetului de stat sunt detaliate şi în actele normative de organizare şi funcţionare a fostului M.F.P., în prezent, M.E.F. (începând cu HG nr. 208/2005, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată şi abrogată de HG nr. 495/2007; HG nr. 386/2007).
În consecinţă, M.E.F. are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.
În aceste condiţii, M.E.F. nu are atribuţia de a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat şi nici posibilitatea de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat.
De altfel, prin OG nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii sunt reglementate modalităţile prin care instituţiile publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii. Dispoziţiile art. 2 din OG, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 110/2007, prevăd expres că „dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată.".
Faţă de cele reţinute, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de D.N.A. şi de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.N.A. împotriva sentinţei civile nr. 2484 din 16 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva aceleiaşi sentinţe civile, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1299/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1315/2008. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
