ICCJ. Decizia nr. 1313/2008. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1313/2008
Dosar nr. 10452/1/2007
Şedinţa publică de la 27 martie 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Contestatoarea D.G.F.P. a judeţului Buzău a formulat contestaţie în anulare cu privire la decizia nr. 2486 din 15 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal.
Prin decizia atacată cu contestaţie în anulare, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de D.G.F.P. Buzău împotriva sentinţei civile nr. 233 din 15 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin care a fost admisă acţiunea reclamantei SC A.F. SA – Buzău, s-a dispus anularea actelor administrative fiscale contestate, s-a constatat că reclamanta beneficiază de facilităţile prevăzute de Legea nr. 190/2004 şi s-a dispus scutirea acesteia de la plata obligaţiilor bugetare, penalităţi şi majorări de întârziere restante, în valoare de 1.347.552 RON.
În esenţă, pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că prima instanţă în mod corect a concluzionat că societatea reclamantă, care s-a privatizat în temeiul O.U.G. nr. 198/1999, beneficia de facilităţile prevăzute de această lege, în considerarea faptului că a deţinut în administrare şi a exploatat terenuri proprietate a statului în baza unor contracte de concesiune şi de asociere în participaţiune, precum şi terenuri aparţinând unor persoane fizice în baza unor contracte de arendă.
Prin contestaţia în anulare formulată, contestatoarea D.G.F.P. Buzău, invocând dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., susţine că soluţia instanţei de recurs este rezultatul unei „greşeli materiale”, motivat în principal de faptul că este imposibil de executat titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 233 din 15 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, definitivă şi irevocabilă prin decizia Înaltei Curţi.
În această privinţă, contestatoarea susţine că „eroarea materială” săvârşită de instanţa de judecată rezidă, pe de o parte, în faptul că a inclus în cadrul facilităţilor fiscale şi calamităţile naturale suferite de debitoare ulterior privatizării, iar, pe de altă parte, în faptul că nu se poate face diferenţa dintre obligaţia fiscală contestată şi suma de care societatea a fost scutită la plată.
Examinând contestaţia în anulare de faţă, în lumina motivelor invocate şi în raport de prevederile legale incidente, Înalta Curte reţine că aceasta nu poate fi primită pentru următoarele considerente.
Contestatoarea D.G.F.P. Buzău şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe dispoziţiile art. 318 din C. proc. civ., susţinând săvârşirea de către instanţa de recurs a unei greşeli materiale.
Contestaţia în anulare specială ca o cale extraordinară de atac, de retractare, reglementată de art. 318 alin. (1) teza întâi C. proc. civ. este admisibilă numai în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de acest text de lege, şi anume în situaţia în care soluţia instanţei de recurs, în cazul de faţă decizia nr. 2486/2007, este rezultatul unei greşeli materiale.
Întrucât dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ. reglementează o situaţie de excepţie, noţiunea de „greşeala materială” nu trebuie interpretată extensiv.
Aşa după cum în mod constant s-a reţinută atât în practică dar şi în doctrină, textul legal citat vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori care trebuie însă trebuie să fie evidente şi în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea greşită a unei cereri ca netimbrată sau greşita respingere a unui recurs ca tardiv formulat.
Greşeala materială la care se referă şi pe care o are în vedere art. 318 din C. proc. civ. în nici un caz nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici nu are în vedere rezultatul modului în care instanţa a înţeles să interpreteze un text de lege, căci dacă s-ar admite astfel s-ar ajunge pe o cale ocolită la rejudecarea recursului.
Cum în cauză motivele invocate de contestatoarea D.G.F.P. Buzău nu vizează o greşeală materială în sensul celor mai sus arătate, ci o eventuală imposibilitate de punere în executare a sentinţei civile, irevocabilă prin respingerea recursului, Curtea va respinge contestaţia în anulare pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 318 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de D.G.F.P. a judeţului Buzău cu privire la decizia nr. 2486 din 15 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1312/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1314/2008. Contencios. Anulare acte emise de... → |
|---|
