ICCJ. Decizia nr. 1316/2008. Contencios. Despăgubire. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1316/2008
Dosar nr. 10652/1/2007
Şedinţa publică de la 27 martie 2008
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 3958 din 18 octombrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal:
- a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă A.N.V. împotriva sentinţei civile nr. 1021 din 13 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal;
- a modificat sentinţa atacată în sensul că a înlăturat obligarea recurentei-pârâtei la plata către intimatul-reclamant a sporului de 25% pentru perioada 15 iulie 2003 – 15 mai 2005, actualizat;
- a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate referitoare la obligarea recurentei-pârâte A.N.V. la plata către intimatul-reclamant a contravalorii indemnizaţiei de conducere pentru perioada 03 iunie 2003 – 01 ianuarie 2005.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, aspectele ce vor fi arătate în continuare.
Reclamantul-intimat, inspector vamal gradul I – inspector de specialitate la Serviciul Control şi audit Intern din cadrul D.G.V., a fost detaşat prin decizia din 2 iunie 2003 a directorului general al D.G.V. pentru coordonarea activităţii corespunzătoare funcţiei de şef adjunct Birou vamal de control şi vămuire la frontiera B., care a fost prelungită prin acte administrative similare până la data de 31 decembrie 2004, când a fost numit în funcţia respectivă de conducere.
Sporul de 25% aplicat la salariul de bază brut lunar este prevăzut de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 672/2002 nu în considerarea calităţii de auditor intern, ci ca „un spor pentru complexitatea muncii”, or, în perioada detaşării, intimatul-reclamant nu a desfăşurat activitate de auditor intern, astfel că nu se justifică acordarea sporului respectiv.
Totodată, în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi art. 77 alin. (4) din Legea nr. 188/ 1999, în salariul funcţionarilor publici nu sunt incluse sporurile care nu au caracter permanent, cum este şi sporul de 25% pentru complexitatea muncii, care se acordă doar în perioada în care se prestează o activitate complexă.
Astfel fiind, Înalta Curte a reţinut că neîntemeiat Curtea de Apel a considerat că, pe perioada detaşării în funcţia de coordonare, intimatul-reclamant şi-a păstrat calitatea de auditor principal 2 şi că trebuia să beneficieze de sporul de 25% prevăzut la art. 18 alin. (3) din Legea nr. 672/2002.
Înalta Curte a reţinut însă că întemeiat şi legal Curtea de Apel a considerat că intimatul-reclamant, în perioada detaşării pe funcţia de şef adjunct de birou vamal, a exercitat toate prerogativele acestei funcţii şi a desfăşurat toate activităţile specifice unei funcţii de conducere, astfel că, în raport cu dispoziţiile legislaţiei în vigoare la momentul respectiv (O.U.G. nr. 192/2002 şi O.U.G. nr. 123/2003) şi ulterior (O.U.G. nr. 92/ 2004), are dreptul la indemnizaţia de conducere corespunzătoare funcţiei publice de conducere pe care o exercită.
Împotriva deciziei din 18 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, a formulat cerere de revizuire B.C.I., în temeiul art. 322 pct. 5 din C. proc. civ.
În esenţă, revizuentul invocă descoperirea unor înscrisuri doveditoare, constând în documente cunoscute sau emise de intimata A.N.V., pe care aceasta nu le-a depus la dosar şi la care nu a făcut nicio referire, şi anume:
- adresele Sindicatului Naţional al R.O.M.V.A.M., prin care se solicita A.N.V. să pună în aplicare dispoziţiile art. 13 alin. (7) din O.G. nr. 119/1999 şi ale art. 18 alin. (3) din Legea nr. 672/2002 referitoare la acordarea sporului de 25% aplicat la salariul de bază brut lunar auditorilor interni;
- adresele din 27 mai 2004 şi din 28 iunie 2004, precum şi ordinele din 26 mai 2004 şi din 28 iulie 2004 emise de A.N.V. referitoare la acordarea sporului pentru complexitatea muncii de 25% aplicat la salariul de bază brut lunar de care beneficiază auditorii.
Revizuentul susţine că documentele depuse reprezintă înscrisuri doveditoare în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de natură a conduce la o altă soluţie decât cea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, prin decizia atacată cu revizuire.
În susţinerea cererii de revizuire, B.C.I. invocă dispoziţiile art. 16 din Constituţie, ale art. 20 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 şi ale art. 4 din Legea nr. 303/2004, susţinând că, prin soluţia atacată cu revizuire, se instituie un tratament discriminatoriu în raport cu persoanele aflate în situaţii identice cu a sa şi care au beneficiat de acordarea sporului de 25% fie în baza înscrisurilor doveditoare depuse la dosar fie în baza unor hotărâri judecătoreşti.
Prin concluziile scrise, revizuentul susţine că a descoperit noi înscrisuri doveditoare în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., şi anume decizia din 11 noiembrie 2003 a A.N.V. prin care a fost învestit la nivelul instituţiei personalul cu prerogative de a efectua activităţi de audit public intern şi care, susţine revizuentul, are dreptul, pe cale de consecinţă, la sporul de 25% pentru complexitatea muncii. Neacordarea sporului reprezintă un abuz al angajatorului şi un tratament discriminatoriu în privinţa sa.
Prin întâmpinare, intimata A.N.V. solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, susţinând, în esenţă, că ordinele emise de A.N.V. nu sunt înscrisuri doveditoare în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât acestea nu au legătură cu revizuentul.
Analizând cauza, prin prisma motivelor invocate de revizuent, în raport cu dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de revizuire este neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ.:
„Art. 322. - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
Dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;”
În privinţa cerinţelor cererii de revizuire formulate în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în mod constant şi unitar în practica judecătorească s-au reţinut următoarele:
- revizuentul trebuie să facă dovada faptului că a fost împiedicat să prezinte la judecarea cauzei înscrisurile doveditoare pe care le invocă;
- înscrisurile invocate să fie probante prin ele însele, fără a fi necesară confirmarea lor prin alte mijloace de probă.
Or, în cauză, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile menţionate pentru următoarele considerente:
1. Revizuentul nu a făcut dovada faptului că a fost împiedicat de împrejurări de forţă majoră, mai presus de voinţa sa, să prezinte instanţei de recurs documentele pe care le invocă în revizuire drept înscrisuri doveditoare noi. Nu pot fi considerate drept cauze mai presus de voinţa revizuentului susţinerile sale în sensul că a luat cunoştinţă de înscrisurile respective „în urma unor discuţii purtate cu foşti colegi de serviciu”, din care a „aflat că ar exista o serie de documente”. În acest sens, în practica judecătorească s-a reţinut că „simplul fapt că partea a descoperit anumite înscrisuri probatorii nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, dacă nu se face dovada unei împrejurări de forţă majoră care s-o fi împiedicat să şi le procurore în timpul procesului”1.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că revizuentul, dacă ar fi manifestat un real interes în dovedirea acţiunii şi ar fi înţeles să efectueze diligenţele necesare, în intervalul cuprins între data introducerii acţiunii – 6 noiembrie 2006 – şi data pronunţării deciziei atacate cu revizuire – 18 octombrie 2007, a avut la dispoziţie atât timpul necesar pentru „discuţii cu colegii” cât şi mijloacele legale pentru obţinerea actelor emise de A.N.V. în anii 2003 şi 2004 (decizia din 11 noiembrie 2003, ordinul din 26 mai 2004 şi ordinul din 28 iulie 2004).
Este relevant faptul că revizuentul nu a depus nici la judecata în fond şi nici la judecata în recurs decizia din 11 noiembrie 2003 emisă de A.N.V., deşi acest act îl privea în mod direct, astfel că operează prezumţia cunoaşterii şi posibilităţii reale de a lua cunoştinţă de un act emis în anul 2003, prin raportare la data introducerii acţiunii şi data soluţionării irevocabile a cauzei prin decizia atacată cu revizuire. Pe cale de consecinţă, nici acest act nu îndeplineşte condiţiile ce rezidă din prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
2. Înscrisurile invocate de revizuent drept înscrisuri doveditoare noi nu sunt probante prin ele însele, întrucât:
- corespondenţa purtată între Sindicatul Naţional al R.O.M.V.A.M. şi A.N.V. cu privire la punerea în aplicare a dispoziţiilor referitoare la aplicarea sporului de 25% pentru personalul cu prerogative de audit intern nu are forţă probantă în privinţa susţinerilor revizuentului întrucât presupune în mod necesare coroborarea cu alte mijloace de probă;
Ordinele din 26 mai 2004 şi din 28 iulie 2004 emise de A.N.V. prevăd acordarea sporului de 25% pentru complexitatea muncii auditorilor numiţi cu prerogative de a efectua activitatea de audit public intern, persoane nominalizate expres şi dintre care nu face parte B.C.I., astfel că aceste acte nu se referă la situaţia juridică a revizuentului, care solicită acordarea sporului pentru perioada în care a fost detaşat pentru coordonarea activităţii corespunzătoare funcţiei de şef adjunct Birou vamal de control şi vămuire la frontiera B., perioadă în care nu a desfăşurat activitate de auditor intern;
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., urmând a respinge, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de B.C.I. cu privire la decizia din 18 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de B.C.I. împotriva deciziei nr. 3958 din 18 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1314/2008. Contencios. Anulare acte emise de... | ICCJ. Decizia nr. 1321/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
