ICCJ. Decizia nr. 1321/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1321/2008
Dosar nr. 6250/1/2007
Şedinţa publică de la 20 martie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios, administrativ şi fiscal, reclamantele V.E., B.V.L.R.E. au solicitat în contradictoriu cu Guvernul României, anularea parţială a H.G. nr. 420 din 10 aprilie 2003, respectiv în ceea ce priveşte imobilele la a căror restituire sunt îndreptăţite în temeiul Legii nr. 10/2001.
Ulterior, au solicitat şi anularea parţială a Protocolului de predare-primire încheiat în temeiul H.G. nr. 420/2003 între R. SA – Filiala SC C. SA şi C.J. Braşov.
Prin întâmpinări au fost invocate mai multe excepţii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios, administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 672 din 7 aprilie 2004, a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, tardivităţii, lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor SC C.I.P. SA şi C.J. Braşov. Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă acţiunea formulată şi a fost anulată parţial H.G. nr. 420/2003 şi Protocolul de predare-primire încheiat în baza hotărârii între SC R. SA Filiala C. SA şi C.J. Braşov, respectiv partea care primeşte imobilele ce au aparţinut autorului reclamantelor.
Recursurile declarate de Guvernul României, SC C.I.P. SA Braşov şi C.J. Braşov au fost admise prin decizia nr. 4402 din 13 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios, administrativ şi fiscal, s-a dispus casarea sentinţei atacate cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În motivarea deciziei s-a arătat că instanţa de fond a respins, în mod corect, excepţiile invocate dar, pe fond, cauza a fost trimisă spre rejudecare.
Pentru a motiva această decizie s-a reţinut că cererea reclamantelor trebuie analizată pornind de la dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, chiar dacă acestea au făcut referire şi la dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Instanţa de fond a făcut referiri exprese şi repetate la Legea nr. 10/2001 şi chiar dacă reclamantele au formulat notificări în baza acestei legi, trebuie să se verifice îndeplinirea prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, pentru că în cauză se contestă un act administrativ.
S-a considerat că instanţa de fond deşi a dispus administrarea unor probe a renunţat la ele, iar reclamantele nu au făcut o precizare exactă a bunurilor vizate şi o circumscriere în ce constă dreptul lor vătămat prin actul administrativ atacat pentru a alege calea contenciosului administrativ în condiţiile în care este în curs de soluţionare cererea de restituire a bunurilor confiscate potrivit Legii nr. 10/2001.
După casare, cauza a fost înregistrată sub nr. 24405/1/2004, iar prin sentinţa civilă nr. 3628 din 13 decembrie 2006 – Curtea de Apel Bucureşti , secţia contencios, administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea reclamantelor, a fost anulată H.G. nr. 420/2004 şi Protocolul de predare-primire încheiat între SC R. SA Filiala C. SA şi C.J. Braşov, în partea care primeşte imobilele ce au aparţinut autorului reclamantelor, prevăzute în lista mijloacelor fixe aferente Parcului Industrial.
În considerentele sentinţei s-a reţinut faptul că reclamantele sunt moştenitoarele numitului V.D. iar la masa succesorală a acestuia se află şi eventualele drepturi ce se nasc din revendicarea bunurilor şi imobilelor trecute abuziv în patrimoniul statului. Acestea, în calitate de moştenitoare, au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001 către Primăria Municipiului Braşov, Roman Bucureşti, R. C. Braşov şi SC O.A. SA.
Prin H.G. nr. 420/2003, o parte din patrimoniul C., a fost transmisă fără plată, din patrimoniul acestora în domeniul privat al C.J. Braşov, în vederea constituirii unui parc industrial, iar în temeiul ei a fost încheiat un protocol de predare-primire către noul deţinător.
Au fost indicate prevederile art. 1, 2, 3, 4 alin. (2) şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 dar şi obligaţiile stabilite în sarcina unităţilor deţinătoare de bunuri preluate abuziv, aşa cum rezultă din art. 23 alin. (1), art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar în cauză bunurile imobile ce au fost vizate de H.G. nr. 420/2003 nu au făcut obiectul deciziei din 19 martie 2001 emisă de SC C. SA şi astfel este dovedit interesul legitim al reclamantelor de a beneficia de restituirea în natură.
S-a considerat că actul administrativ atacat este de natură să vatăme interesul legitim al reclamantelor, în sensul că, bunurile să nu fie restituite în natură şi contravin spiritului Legii nr. 10/2001, a Legii nr. 247/2005 cât şi dispoziţiilor constituţionale privind garantarea dreptului de proprietate, astfel că s-a dispus anularea H.G. nr. 420/2003.
Prin prorogare de competenţă, în raport de caracterul accesoriu al Protocolului de predare-primire, în raport de H.G. nr. 420/2003, a fost şi acesta anulat.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de Guvernul României, SC C.I.P. SA şi C.J. Braşov.
În recursul Guvernului României este criticată soluţia instanţei de fond pentru că a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 1 şi 5 din Legea nr. 29/1990 pentru că reclamantele nu sunt titularele unui drept subiectiv material, real ci a unui drept procedural – dreptul de a se soluţiona cererea de restituire a imobilelor în discuţie şi nici nu au dovedit un interes, pentru că prin emiterea actului administrativ contestat nu au fost afectate drepturile şi interesele reclamantelor care le pot valorifica pe calea Legii nr. 10/2001.
Se arată, în motivele de recurs, că nu s-au depus suficiente probe privind individualizarea bunurilor pentru că imobilele prevăzute la poziţiile 4, 5 şi 7 nu au aparţinut în întregime autorului, iar acele imobile sunt încorporate într-un ansamblu de clădiri industriale, modernizate, modificate de-a lungul anilor.
Au fost invocate şi prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990 privind neîndeplinirea procedurii prealabile şi de termenul de 30 de zile pentru a se adresa instanţei de contencios administrativ, termen de prescripţie.
În recursul declarat de SC C. SA Braşov sunt semnalate, mai întâi, o serie de erori materiale strecurate în considerentele sentinţei atacate iar, apoi, s-au făcut referiri la probatoriul administrat care dovedeşte tardivitatea şi inadmisibilitatea acţiunii.
Pe fond, se arată că nu s-a stabilit, de către instanţa de fond, identitatea fizică, materială între imobilele revendicate şi cele existente, pentru că cele existente sunt clădiri edificate între anii 1960 – 1980, iar cele vechi au fost înglobate sau reconstruite.
Recursul declarat de C.J. Braşov consideră că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică pentru că a fost justificat un interes care nu există, pentru că interesul nu poate fi actual dacă este condiţionat de realizarea unei condiţii suspensive, iar anticiparea modului în care va fi soluţionată notificarea este un eveniment viitor şi nesigur.
Şi dreptul subiectiv, pentru a se bucura de protecţie judiciară, trebuie să fie recunoscut şi ocrotit de lege, să fie actual, adică să existe în momentul promovării acţiunii, dar în cauză dreptul nu este actual dacă estre condiţionat de realizarea unei condiţii suspensive.
În privinţa probatorului administrat în cauză, se consideră că expertiza extrajudiciară, pe care se bazează soluţia instanţei de fond, nu corespunde situaţiei actuale, iar imobilele pentru care s-a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, nu pot fi identificate în materialitatea lor pentru că au fost edificate în perioada 1960 -1980.
S-a solicitat, de către toţi recurenţii, admiterea recursului, modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii reclamantelor, iar în drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 C. proc. civ.
După examinarea motivelor de recurs invocate de recurenţi, după analiza dispoziţiilor legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., recursurile declarate vor fi admise dar pentru următoarele considerente:
Reclamantele au solicitat anularea, în parte, a H.G. nr. 420/2003 prin care suprafaţa de teren de 1.87 ha aferent parcului industrial situat în Braşov, str. Z., proprietatea privată a statului a fost transmis, fără plată, în domeniul privat al judeţului Braşov pentru că între aceste imobile sunt şi unele care au aparţinut autorului lor, D.V., naţionalizate în 1948 şi pentru care s-a formulat notificare în conformitate cu Legea nr. 10/2001.
Cererea de chemare în judecată, fiind formulată în luna noiembrie 2003, sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 29/1990, având în vedere că se solicită anularea unui act administrativ.
Mai întâi, se observă că excepţiile invocate de recurenţi nu mai pot fi analizate deoarece prin decizia din 13 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost soluţionată irevocabil problema excepţiilor când s-a apreciat că excepţiile invocate au fost respinse corect de prima instanţă.
În conformitate cu prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, astfel că fiind soluţionată problema excepţiilor în mod irevocabil, nu puteau fi analizate de instanţa de fond după casare dar nici în prezentul recurs.
Însă, sub aspectul modului în care instanţa, după casare, a analizat cererea de chemare în judecată, se constată că nu au fost respectate dispoziţiile date de instanţa de recurs, când s-a precizat că întemeierea pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu este relevantă sub aspectul contenciosului administrativ ci trebuie analizată sub aspectul art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Instanţa de fond a motivat sentinţa pe baza prevederilor Legii nr. 10/2001, iar dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 abia au fost amintite.
Art. 1 din Legea nr. 29/1990 prevedea că orice persoană fizică sau juridică dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege, prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea se putea adresa instanţei de contencios administrativ.
Chiar dacă textul nu o prevede expres, s-a recunoscut că persoana vătămată se putea adresa instanţei de contencios administrativ şi când dovedea numai un interes care să-i fost vătămat de către o autoritate publică.
Pentru că cererea reclamantelor a fost formulată în faţa instanţei de contencios administrativ ar fi trebuit verificate dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv de Legea nr. 29/1990, aşa cum s-a şi stabilit de instanţa de casare.
Nu se poate spune, fapt recunoscut de altfel chiar de reclamantele – intimate, că acestea au un drept recunoscut de lege pentru a formula această cerere de chemare în judecată pentru că acestea au formulat notificări, în baza Legii nr. 10/2001, pentru a li se restitui bunuri preluate abuziv autorului lor.
Prin urmare, trebuie analizat, în ce măsură reclamantele au dovedit un interes pentru a obţine anularea actului administrativ contestat.
Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că reclamantelor, în urma notificărilor adresate în baza Legii nr. 10/2001, le-a fost emisă o decizie de restituire pe care a contestat-o în faţa instanţei competente.
Acestea susţin că interesul lor în anularea actului administrativ decurge din aceea că prin trecerea bunurilor din proprietatea privată a statului în domeniul privat al judeţului Braşov nu le-ar mai putea fi restituite aceste bunuri în natură însă, din sentinţa civilă nr. 396/S din 6 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Braşov rezultă că s-a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 45 din 19 martie 2004 prin care SC C. SA Braşov a dispus restituirea în natură a unor construcţii, a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin despăgubiri băneşti şi prin acordare de alte imobile.
Reclamantele au fost nemulţumite numai de cuantumul despăgubirilor acordate, dar nu pentru a le fi restituite în natură şi alte bunuri care ar face obiectul H.G. nr. 420/2003, ulterior, precizând şi restituirea acestor bunuri în natură.
Cu toate acestea reclamantele susţin că bunurile imobile ce au făcut obiectul H.G. nr. 420/2003 nu au fost cuprinse în Decizia nr. 45/2004 emisă de SC C. SA.
Indiferent dacă bunurile imobile vizate de H.G. nr. 420/2003 au făcut sau nu obiectul deciziei nr. 45/2004 nu se poate spune că reclamantele au dovedit că au interes în anularea actului contestat de instanţa de contencios administrativ pentru că prin acesta nu s-a făcut altceva decât să se treacă nişte bunuri imobile din proprietatea privată a statului în proprietatea privată a unei unităţi administrativ-teritoriale, dar această trecere nu presupune o imposibilitate legală de aplicare, de către unitatea deţinătoare, a prevederilor Legii nr. 10/2001, adică restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii.
Asupra modului în care va fi rezolvată problema restituirii în natură sau a acordării de măsuri reparatorii nu se poate pronunţa decât instanţa civilă competentă să soluţioneze litigiul ivit în baza Legii nr. 10/2001 şi pentru aceasta nu este necesară anularea unui act administrativ ce a vizat numai schimbarea deţinătorului bunului.
Referitor la motivul invocat de SC C.I.P. SA privind erorile materiale strecurate în soluţia instanţei de fond acesta este nefondat pentru că se poate utiliza calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ., pentru îndreptarea lor, iar motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. nu poate fi analizat deoarece a fost abrogat.
Având în vedere că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi faţă de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi casată sentinţa atacată şi pe fond respinsă acţiunea reclamantelor ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Guvernul României, SC C.I.P. SA Braşov şi C.J. Braşov împotriva sentinţei civile nr. 3628 din 13 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea reclamantelor V.E. şi B.V.L.R.E. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1316/2008. Contencios. Despăgubire. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 1322/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
