ICCJ. Decizia nr. 1371/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizie nr. 1371/2008
Dosar nr. 1340/33/2007
Şedinţa publică din 1 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea Hotărârii nr. 21566 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă, şi obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri privind acordarea drepturilor de refugiat din motive etnice prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că în perioada octombrie 1940 - martie 1945 s-a refugiat împreună cu părinţii săi, de etnie maghiară, din localitatea Viişoara, aflată sub administraţie românească în localitatea Coasta, aflată sub ocupaţie maghiară.
Prin sentinţa civilă nr. 527 din 29 octombrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.G., dispunând anularea Hotărârii nr. 21566 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada octombrie 1940 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa de Fond a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul împreună cu familia sa a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu, deoarece părinţii săi fiind de etnie maghiară au fost supuşi persecuţiilor etnice de către legionari şi a tăcut dovada că a suferit prejudicii în urma refugierii forţate, motiv pentru care excluderea sa de la beneficiul acordat de lege refugiaţilor este nelegală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs C.J.P. Cluj criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, că Instanţa de Fond nu a analizat temeinic declaraţiile autentificate ale martorilor şi nici pe cele date sub prestare de jurământ, care nu au putut preciza cu exactitate nici data refugiului, nici localitatea de plecare sau cea de refugiu, neputând fi coroborate în favoarea reclamantului, iar localitatea Viişoara a rămas sub administraţie românească.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Curtea constată că recursul este ne fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetăţenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, rară a distinge între etniile acestora (români, maghiari, evrei, rromi, etc.), această situaţie putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declaraţii de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din HG 127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a OG 105/1999, reclamantul făcând dovada legală a temeiniciei pretenţiilor sale.
Este de notorietate situaţia că, în urma încheierii Dictatului de la Viena, prin care au fost cedate anumite teritorii româneşti din Ardealul de Nord, au avut loc persecuţii etnice reciproce, exercitate atât de regimul hortist asupra populaţiei româneşti din teritoriile ocupate, dar şi de către administraţia românească asupra populaţiei maghiare din teritoriile neocupate.
Cum din dovezile administrate în cauză (acte de stare civilă, declaraţii de martori autentificate şi declaraţii date sub prestare de jurământ în faţa instanţei de fond) rezultă că reclamantul, la data refugiului, avea vârsta de 2 ani, fiind născut la data de 3 septembrie 1938 (fila 2 din dosarul de fond), iar părinţii săi B.G. şi B.E. - de etnie maghiară au părăsit localitatea de domiciliu - Viişoara, aflată sub jurisdicţia autorităţilor româneşti, în luna octombrie 1940, este evident că, reclamantul, nu putea avea altă situaţie decât a părinţilor săi, fiind minor la acel moment.
În aceste condiţii, toate consecinţele nefavorabile suportate de părinţii reclamantului, ca urmare a refugiului, s-au răsfrânt şi asupra lui, fapt care îl îndreptăţeşte la recunoaşterea calităţii de refugiat şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea 189/2000, astfel cum, în mod corect, a reţinut Instanţa de Fond.
În ceea ce priveşte cererea de obligare a recurentei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată, formulată, prin întâmpinare, de intimatul - reclamant B.G., Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., nefiind depus la dosar nici un înscris justificativ al unor astfel de cheltuieli, urmând să respingă cererea ca nedovedită.
Faţă de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată să sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, este temeinică şi legală, şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 527 din 29 octombrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea formulată de intimatul - reclamant B.G. privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, ca nedovedită.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1370/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1377/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
