ICCJ. Decizia nr. 1370/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizie nr. 1370/2008
Dosar nr. 1277/33/2007
Şedinţa publică din 1 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea Hotărârii nr. 21961 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă, şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată de Legea nr. 189/2000, având calitatea de persoană refugiată.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că în luna iulie 1940 împreună cu mama sa a plecat din localitatea de domiciliu Pata, în localitatea Cară, mama sa angajându-se la un evreu în localitate, iar în luna octombrie 1940, din cauza ocupaţiei hortiste au fost nevoiţi să se refugieze prin punctul de frontieră Bodrog, în localităţile Boju, Boju Cătun şi Turda, revenind în comuna Pata, în luna aprilie 1945.
Prin sentinţa civilă nr. 524 din 29 octombrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul S.G., a anulat Hotărârea nr. 21691 din 9 iulie 2007 emisă de pârâta C.J.P. Cluj şi a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 01 septembrie 1940 - 06 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 martie 2007.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa de Fond a reţinut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamantul â dovedit faptul refugierii sale, împreună cu mama sa, din cauza persecuţiilor etnice exercitate de regimul hortist şi a apreciat că declaraţiile autentificate ale martorilor, precum şi cele date în faţa Instanţei sunt edificatoare, dovedind afirmaţiile reclamantului, ţinând cont şi de contextul general socio - politic al perioadei respective.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că Instanţa de Fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale şi probatoriul administrat în cauză. Se susţine, în esenţă, că declaraţiile martorilor nu au furnizat date exacte, despre refugiul reclamantului, în considerentele sentinţei existând inadvertenţe în legătură cu situaţia de fapt.
Se mai arată că Instanţa de Fond în mod greşit stabilit începutul perioadei refugiului ca fiind 1 septembrie 1940 în condiţiile în care această dată nu a fost indicată de nici unul dintre martori, aceştia refugiindu-se în luna octombrie 1940, iar motivarea privind pe născuţii în refugiu nu se potriveşte acestui caz, ceea ce indică o judecată neclară.
Recursul este întemeiat în parte.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit ca moment iniţial al perioadei pentru care se aplică prevederile legale invocate mai sus data de 6 septembrie 1940, astfel încât Instanţa de Fond, în mod greşit a stabilit data de 1 septembrie 1940 ca început al refugiului reclamantului, excedând astfel perioadei legale. Mai mult, chiar reclamantul în cererea de chemare în judecată afirmă că refugiul s-a produs în luna octombrie 1940, din localitatea Cară, unde se angajase mama sa, în urma persecuţiilor etnice exercitate de regimul hortist, afirmaţie susţinută şi de declaraţiile martorilor. Prin urmare, începutul perioadei de refugiu al reclamantului este data de 1 octombrie 1940 şi nu 01 septembrie 1940, cum greşit a stabilit Instanţa de Fond, sub acest aspect recursul fiind întemeiat.
De asemenea, se impune substituirea parţială a considerentelor hotărârii atacate, în privinţa aspectelor circumscrise momentului naşterii reclamantului în perioada de refugiu a părinţilor săi, în fapt, acesta fiind născut la data de 9 iunie 1934 (fila 2 - dosar fond) şi refugiat în octombrie 1940, împreună cu mama sa.
În ceea ce priveşte celelalte critici aduse sentinţei atacate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.
Astfel, potrivit art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori (alin. (2)).
Or, din declaraţiile martorilor T.I. şi C.L. date în faţa notarului public şi, ulterior, ale numitelor M.M. şi T.A., date în faţa Instanţei de Fond rezultă cu certitudine că reclamantul era minor în momentul refugiului mamei sale din localitatea Cară, judeţul Cluj, iar refugiul s-a produs din cauza persecuţiilor etnice exercitate de regimul hortist asupra populaţiei româneşti din teritoriile ocupate.
Totodată, în conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de aplicare, „prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice".
Esenţial în cauză este, aşadar, faptul că, din cauza persecuţiilor etnice la care au fost supuşi, reclamantul şi mama sa au fost obligaţi să îşi părăsească domiciliul, refugiindu-se într-o altă localitate, iar vârsta fragedă a reclamantului (7 ani) presupune împărtăşirea aceleiaşi situaţii cu a părintelui său. Că schimbarea domiciliului de către reclamant şi mama sa a fost determinată de persecuţiile etnice suferite de aceştia rezultă şi din împrejurarea că refugiul acestora s-a întins pe întreaga perioadă prevăzută de OG nr. 105/1999, la sfârşitul căreia reclamantul s-a reîntors în localitatea de domiciliu, în martie 1945.
În cauză, dovada refugiului reclamantului s-a făcut, aşadar, conform legii, Instanţa de Fond în mod corect admiţând acţiunea şi obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 şi, în consecinţă, să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi admis, modificându-se în parte sentinţa atacată în sensul stabilirii perioadei de început al refugiului ca fiind 1 octombrie 1940, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.J.P. Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 524 din 29 octombrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată numai în ceea ce priveşte începutul perioadei de refugiu pe care-l stabileşte ca fiind data de 01 octombrie 1940 în loc de 01 septembrie 1940.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1364/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1371/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
