ICCJ. Decizia nr. 1401/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1401/2008
Dosar nr. 1557/33/2007
Şedinţa publică din 2 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta G.A. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea Hotărârii nr. 21897 din 9 iulie 2007 prin care i s-a respins cererea pentru recunoaşterea calităţii de refugiată şi acordarea drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, deşi a justificat cu acte faptul că s-a refugiat, cererea i-a fost respinsă.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 510 din 22 octombrie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea Hotărârii nr. 21897 din 9 iulie 2007 şi obligarea pârâtei să-i recunoască acesteia calitatea de refugiat pe perioada 1 aprilie1943 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2006.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamanta a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu şi a făcut dovada că a suferit prejudicii în urma refugierii forţate, astfel că excluderea sa de la beneficiul acordat de lege refugiaţilor este nelegală.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că proba cu martori administrată în cauză nu este concludentă, întrucât nu se poate recunoaşte un interval de refugiu nedeclarat de ambii martori, aşa cum a procedat instanţa de fond ci, este necesar să existe două surse de informare, care să indice împreună aceleaşi date.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 „beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată, a fost supravieţuitoare a trenului morţii, este soţul sau soţia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit".
După cum se poate observa, din analiza acestui text de lege, condiţia de bază pe care trebuie să o îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice şi determinată să-şi schimbe domiciliul, legea nefăcând nici o distincţie între naţionalitatea celor persecutaţi sau între localităţile unde a avut loc refugiul.
Legea cadru are în vedere toate regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, regimuri instaurate atât în teritoriile cedate cât şi în cele păstrate în continuare sub administrarea Statului Român.
Nu se poate susţine ideea că prin folosirea în conţinutul actului normativ a termenului de „persoană cetăţean român" legiuitorul ar fi înţeles să distingă între anumite etnii existente pe teritoriul statului, ci dimpotrivă, s-au avut în vedere toţi cetăţenii români, indiferent de etnia lor care aflaţi pe teritoriul Statului Român, au avut de suferit persecuţii pe motive etnice, persecuţii care au determinat părăsirea localităţii de domiciliu, în sensul art. 1 alin. (1) lit. c) din OG nr. 105/1999.
Potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În cauză, deşi au fost depuse declaraţiile autentificate ale martorilor P.L. şi N.A. din al căror conţinut rezultă că familia reclamantei s-a refugiat în perioada august 1940 - martie 1945 din localitatea Cojocna prin Tunel în localităţile Cojocna Nouă, Ceanu Mare şi Turda, urmare a persecuţiilor etnice, instanţa a dispus administrarea nemijlocită a probei cu martori. Astfel, în temeiul art. 193 pct. 1 C. proc. civ. martorul L.V. a confirmat calitatea de refugiat a reclamantei şi membrilor familiei sale, dând instanţei detalii privitoare la refugiu şi relatând fapte pe care le-a cunoscut personal şi în care a fost implicat personal.
Faţă de cele ce preced, se constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică astfel, că recursul fiind nefondat, urmează să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 510 din 22 octombrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1396/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1403/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
