ICCJ. Decizia nr. 1399/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1399/200
Dosar nr. 1523/33/2007
Şedinţa publică din 2 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta M.V. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea Hotărârii nr. 22197 din 3 august 2007 eliberată de pârâtă, cu consecinţa obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală şi se impune anularea acesteia, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declaraţii de martori şi acte de stare civilă.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 543 din 2 noiembrie 2007 a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, dispunând anularea Hotărârii nr. 22197 din 3 august 2007 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de refugiat pe perioada 15 octombrie 1940 - 15 noiembrie 1944 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OGnr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2006.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că probele existente la dosar atestă cu caracter unitar împrejurarea că familia reclamantei s-a refugiat urmare a persecuţiilor etnice din localitatea de domiciliu satul Lunca Vişagului comuna Poieni în localitatea cătunul Alunul în luna octombrie 1940, reîntoarcerea având loc în cursul lunii noiembrie 1944.
Împotriva acestei sentinţe considerată netemeinică şi nelegală a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Recurenta a susţinut, în esenţă, ca în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, întrucât în lipsa ocupaţiei hortiste, nu se poate susţine că a existat persecuţie etnică în respectiva localitate, care să fi constituit motiv al plecării.
Recurenta a mai susţinut că declaraţiile de martori sunt dovezi conform legii dar, în mod logic, numai în măsura în care concordă cu situaţia istorică.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată, a fost supravieţuitoare a trenului morţii, este soţul sau soţia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
După cum se poate observa, din analiza acestui text de lege, condiţia de bază pe care trebuie să o îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice şi determinată să-şi schimbe domiciliul, legea nefăcând nici o distincţie între naţionalitatea celor persecutaţi sau între localităţile unde a avut loc refugiul.
Legea cadru are în vedere toate regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, regimuri instaurate atât în teritoriile cedate cât şi în cele păstrate în continuare sub administrarea Statului Român.
Nu se poate susţine ideea că prin folosirea în conţinutul actului normativ a termenului de „persoană cetăţean român" legiuitorul ar fi înţeles să distingă între anumite etnii existente pe teritoriul statului, ci dimpotrivă, s-au avut în vedere toţi cetăţenii români, indiferent de etnia lor care aflaţi pe teritoriul Statului Român, au avut de suferit persecuţii pe motive etnice, persecuţii care au determinat părăsirea localităţii de domiciliu, în sensul art. 1 alin. (1) lit. c) din OGnr. 105/1999.
Potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În cauză, deşi au fost depuse declaraţiile autentificate ale martorilor P.I. şi I.P. din al căror conţinut rezultă că reclamanta împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de domiciliu urmare a persecuţiilor etnice, instanţa a dispus administrarea nemijlocită a probei cu martori. Astfel, în temeiul art. 193 pct. 1 C. proc. civ. martorul I.P. a confirmat calitatea de refugiaţi a reclamantei şi membrilor familiei sale, dând instanţei detalii privitoare la refugiu şi relatând fapte pe care le-a cunoscut direct şi în care a fost implicat personal.
Faţă de cele ce preced, se constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică astfel că recursul fiind nefondat, urmează să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 543 din 2 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4353/2008. Contencios. Litigiu privind... |
|---|
