ICCJ. Decizia nr. 1543/2008. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1543/2008

Dosar nr. 1927/33/2007

Şedinţa publică de la 9 aprilie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 745 din 7 decembrie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamanta R.M.G., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj şi a anulat hotărârea din 18 octombrie 2007 emisă de pârâtă, recunoscând reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 16 septembrie 1944-6 martie 1945, începând cu data de 1 august 2007.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că probele existente la dosar, respectiv declaraţiile martorilor M.S. şi M.C., atestă cu caracter unitar împrejurarea că reclamanta s-a născut în refugiu la data de 16 septembrie 1944, în oraşul S., unde ambii părinţi au acesteia erau refugiaţi din localitatea de domiciliu Cluj, începând cu luna septembrie 1940, reîntoarcerea având loc în luna septembrie 1945, în speţă fiind astfel incidente dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj susţinând că din probele aflate la dosar rezultă că reclamanta nu şi-a schimbat domiciliul şi nici nu a suferit persecuţii etnice, fiind născută în localitatea în care părinţii săi s-au refugiat, ca urmare a persecuţiei etnice suferite, localitate aflată pe teritoriul Statului Român. În acest context recurenta a apreciat că, în speţă, nu sunt îndeplinite cerinţele Legii nr. 189/2000 referitoare la persoanele strămutate, astfel cum este definită această noţiune prin art. 2 din H.G. nr. 127/2000 care include în această categorie persoanele obligate să-şi schimbe domiciliul din motive etnice, în perioada 6 septembrie 1940- 6 martie 1945.

Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice după cum urmează: c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Textele legale au avut în vedere persecuţia din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetăţenie română, fără a face distincţie între părinţi şi copiii născuţi înainte sau în timpul strămutării, atâta vreme cât consecinţele traumatizante ale acestei experienţe au fost suportate de toţi membrii familiei şi în condiţiile în care scopul legii este să acorde o serie de drepturi compensatorii, celor afectaţi.

În consecinţă, intimata-reclamantă, născută în localitatea de refugiu a părinţilor săi, la data de 16 septembrie 1944, cu alte cuvinte, în intervalul reglementat de dispoziţiile Legii nr. 189/2000, este îndreptăţită, aşa cum, corect a stabilit instanţa de fond, să beneficieze de drepturile acordate prin acest act normativ.

Pentru aceste motive, constatând că, potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 745 din 7 decembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1543/2008. Contencios