ICCJ. Decizia nr. 1566/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1566/2008
Dosar nr. 1459/35/2007
Şedinţa publică din 10 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamantul V.I. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârii nr. 13397 din 5 octombrie 2007 emisă de pârâtă şi recunoaşterea drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că hotărârea emisă de pârâtă este nelegală, deoarece a făcut dovada că s-a refugiat împreună cu părinţii săi într-o altă localitate decât cea de domiciliu, din motive de persecuţie etnică.
Prin sentinţa nr. 218 din 10 octombrie 2007 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul V.I. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000. A anulat Hotărârea nr. 13397 din 5 octombrie 2007 emisă de pârâtă, a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, începând cu data de 11 septembrie 2007.
Pentru a hotărî astfel a reţinut că reclamantul a făcut dovada refugiului, împreună cu părinţii săi, din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, din motive de persecuţie etnică.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
În motivare recurenta a arătat că reclamantul s-a refugiat din localitatea de domiciliu în alta, ambele fiind un teritoriu aflat sub administraţie românească şi, ca urmare a acestui fapt, nu poate face dovada unei persecuţii etnice suferite, astfel cum este stipulat în prevederile Legii nr. 189/2000.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, dispoziţiile legale incidente pricinii şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană refugiată se înţelege persoana care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Din interpretarea prevederilor ordonanţei, rezultă că obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.
Din declaraţiile martorilor C.M.L., P.V. C.A. rezultă că reclamantul împreună cu familia sa în toamna anului 1944, mai precis la 5 septembrie, au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea Ludus datorită ocupării localităţii de către armatele hortisto-hitleriste până în 26 septembrie 1944, când armatele de ocupaţie s-au retras, iar urmare la întoarcerea din refugiu reclamantul împreună cu familia au găsit casa, şi toate bunurile din gospodărie arse, motiv pentru care au fost nevoiţi să stea în refugiu la o altă familie lângă localitatea Luduş.
Este de notorietate că ocuparea de către trupele sovietice a teritoriilor româneşti au condus la represiuni fizice asupra populaţiei existente în România în special a celei de altă naţionalitate, motiv ce a determinat refugiu acestora în alte localităţi.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei nr. 218 din 10 decembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1563/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1902/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
