ICCJ. Decizia nr. 1626/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1626/2008
Dosar nr. 389/59/2007
Şedinţa publică de la 15 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentinţa nr. 145 din 5 iunie 2007, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.L.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.V., prin care solicita:
-anularea ordinelor din 29 decembrie 2006 şi nr. 344 din 22 ianuarie 2007, emise de vicepreşedintele A.N.V.;
-obligarea pârâtei să o reîncadreze pe reclamantă în funcţia publică avuta anterior eliberării din funcţie, aceea de Inspector vamal I asistent 1 în cadrul D.R.V. Timişoara, începând cu data de 1 ianuarie 2007;
-obligarea pârâtei să-i plătească despăgubiri echivalente cu veniturile de care a fost lipsită în perioada dintre data încetării concediului pentru incapacitate temporară de muncă şi data reintegrării efective;
-obligarea pârâtei să-i ofere, în vederea încadrării, postul de Inspector vamal I asistent 1, post vacant la data eliberării din funcţie, la Biroul vamal M. din cadrul D.R.V. Timişoara;
-obligarea pârâtei să-i plătească daune morale în sumă de 500.000 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanta a fost încadrată în funcţia publică de inspector vamal I asistent 1 la Biroul vamal Nădlac, în cadrul Direcţiei Vamale Arad şi, ca urmare reorganizării A.N.V. în condiţiile H.G. nr. 1552/2006, aceasta a primit preavizul din 29 noiembrie 2006, prin care i s-a adus la cunoştinţă posibilitatea de a se înscrie la examen pentru un post identic cu cel ocupat, examen pe care, însă, nu l-a promovat.
Ulterior, pârâta a emis ordinul din 29 decembrie 2006, comunicat reclamantei la data de 09 ianuarie 2007, prin care s-a dispus eliberarea din funcţie a reclamantei, conform art. 84 lit. c) şi art. 84 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 251/2006, începând cu data de 01 ianuarie 2007.
Pentru că, la data emiterii acestui ordin, reclamanta a fost în concediu medical, pârâta a emis Ordinul nr. 344 din 22 ianuarie 2007, prin care a dispus că prevederile art. 1 din ordinul nr. l0.157 din 29 decembrie 2006 se modifică şi vor avea următorul conţinut: „Doamna S.L.M. se eliberează din funcţia publică de execuţie de inspector vamal I asistent 1 în cadrul A.N.V. la data încetării concediului pentru incapacitate temporară de muncă";
Deci, arată instanţa de fond, prin ordinul din 22 ianuarie 2007, pârâta A.N.V. a revocat ordinul nr. 10.157/2006, astfel că acest ordin este lipsit de consecinţe juridice şi, drept urmare, cererea de anulare a acestui din urmă act este lipsită de obiect.
Mai reţine instanţa de fond că, în privinţa ordinului din 22 ianuarie 2007 emis de pârâtă, prin care măsura de eliberare a reclamantei din funcţia publică s-a dispus la data încetării concediului pentru incapacitate temporară de muncă, comunicat reclamantei la data de 24 ianuarie 2007, reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu prevederile art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, care prevede că „în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le considera netemeinice sau nelegale, acesta poate cerere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2005";.
Aşa fiind, se arată în considerentele hotărârii recurate, cererea pentru anularea ordinului de eliberare din funcţie nr. 334/2007, împreună cu cererile accesorii care decurg din acest ordin, reprezentate de reîncadrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior, obligarea pârâtei la oferirea, în vederea încadrării a postului de inspector vamal I asistenţi post vacant, la data eliberării din funcţie, la Biroul vamal M., din cadrul D.R.V. Timişoara, obligarea la despăgubiri echivalente cu salariile de care a fost lipsită de la data de încetării concediului pentru incapacitate temporară de muncă şi până la data reintegrării efective şi daune morale în suma de 50.000 RON, este inadmisibil, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la pretenţiile materiale şi morale ale reclamantei, instanţa de fond reţine că, pentru a sesiza valabil instanţa de contencios administrativ cu o cerere în despăgubiri materiale sau morale, persoana vătămată trebuie să solicite în prealabil autorităţii publice plata despăgubirilor de care se prevalează în faţă instanţei de contencios administrativ, pentru a dovedi astfel existenţa vătămării într-un drept pretins sau a interesului legitim, atât cu privire la cererea în anularea actului administrativ cât şi cu privire la paguba pretins provocată prin nelegalitatea actului sau a refuzului autorităţii publice, conform, art. 19 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ceea ce, în cauza dedusă judecăţii, reclamanta nu a făcut.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta.
1. În principal, recurenta solicită casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, susţinând că instanţa a reţinut în mod greşit neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în legătură cu Ordinul de eliberare din funcţie nr. 344/2007.
În legătură cu acest aspect consideră reclamanta că pârâta – intimată A.N.V. nu a negat niciodată caracterul ordinului de act prin are a fost soluţionată plângerea sa prealabilă împotriva ordinul nr. 10157/2006, situaţie în care nu mai era necesară nici o plângere prealabilă împotriva ordinului nr. 344/2007.
2. Tot ca motiv de casare invocă recurenta soluţionarea pe excepţie, în mod greşit, a cererii de anulare a ordinului din 29 decembrie 2006, arătând că acest act nu a rămas fără obiect, deoarece ordinul nr. 344/2007 nu l-a revocat, ci doar l-a modificat.
3.Critică recurenta şi respingerea cererii de daune tot pe excepţie arătând că dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în speţă, reclamanta necerând daune prin acţiune separată.
Tot în legătură cu acest capăt de cerere arată recurenta că dispoziţiile Legii nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în ceea ce priveşte plângerea prealabilă prevăzută de art. 7.
4.Recurenta, în ipoteza în care s-ar considera, în recurs, că prima instanţă a soluţionat acţiunea în fond, formulează şi motive de recurs vizând fondul, respectiv nelegalitatea celor două ordine atacate, reiterând cauzele de nulitate a ordinelor invocate şi în primă instanţă.
Recursul nu se fondează.
În fapt
Recurenta a deţinut funcţia publică de inspector vamal I asistent 1 la Biroul Vamal Nădlac. Prin H.G. nr. 1552/2006 s-a dispus reorganizarea A.N.V., ca efect ala acestui act normativ fiind desfiinţat, printre altele, şi postul reclamantei care, la 29 noiembrie 2006 a primit preavizul măsurii de eliberare a sa din funcţie.
După epuizarea perioadei de preaviz, A.N.V. a emis ordinul din 29 decembrie 2006 prin are s-a dispus eliberarea reclamantei din funcţie cu data de 1 ianuarie 2007.
Împotriva acestui ordin a formulat reclamanta plângere, la 11 ianuarie 2007, invocând nelegalitatea actului, pe motiv că la data emiterii lui se afla în concediu medical, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 35 şi 842 alin. (5) din Legea nr. 188/1999.
Prin această plângere, reclamanta recunoştea, totuşi, implicit, că şi-a îndeplinit obligaţia de comunicare a actelor medicale la data de 9 ianuarie 2007, aşadar ulterior emiterii ordinului (când autoritatea nu avea cum să ştie de existenţa lor).
Totuşi, autoritatea, în considerarea acestei situaţii de fapt nou aflate, a emis Ordinul nr. 344 din 22 ianuarie 2007 prin care a rectificat data începerii efectelor eliberării din funcţie în raport cu un reper rezonabil şi pe deplin în interesul reclamantei: „data încetării concediului pentru incapacitate temporară de muncă”.
Acest ordin i-a fost comunicat reclamantei la 24 ianuarie 2007.
Fără a-l contesta iniţial la A.N.V., ca emitent, reclamanta a atacat cel de-al doilea ordin direct la instanţa de contencios administrativ la data de 9 februarie 2007.
După introducerea acţiunii, A.N.V. a emis ordinul din 15 februarie 2007 prin care a dispus suspendarea reclamantei din activitate, la cerere (pentru îngrijirea copiului) şi rezervarea funcţiei publice de execuţie de inspector vamal I asistent 1 la Biroul Vamal M., unde reclamanta solicitase să fie mutată, într-un post vacant existent acolo.
Prin ordinul din 3 mai 2007, A.N.V. dispune apoi: numirea reclamantei în funcţia mai sus arătată şi consecutiv, suspendarea sa din aceeaşi funcţie.
În drept
1.Pentru a putea analiza legalitatea constatării instanţei de fond privind lipsa de obiect a cererii de anulare a primului ordin, Curtea de faţă are în vedere conţinutul celor două ordine, în raport cu motivele de nulitate a lor invocate de recurentă, precum şi efectul ordinelor ulterioare asupra lor.
Pentru primul ordin, reclamanta a susţinut nulitatea: pentru lipsa menţiunilor obligatorii prevăzute de art. 74 C. muncii; pentru că de la 29 decembrie 2006 reclamanta era în concediu medical; pentru că A.N.V. nu şi-a îndeplinit obligaţia de a-i pune la dispoziţie un post vacant existent în perioada de preaviz.
Pentru cel de-al doilea ordin, reclamanta invocă nulitatea ca o consecinţă a nulităţii ordinului pe care el îl modifică şi pentru că data eliberării din funcţie prevăzută de el nu este cea prevăzută de lege, conform art. 75 C. muncii.
În realitate, în cauză, cel de-al doilea ordin l-a revocat implicit pe primul, pentru că a remediat singurul aspect de nelegalitate pe care reclamanta îl semnalase prin plângerea prealabilă: eliberarea din funcţie la o dată la care reclamanta se afla în concediu medical.
Reclamanta a formulat însă acţiunea împotriva ambelor ordine, deşi primul fusese revocat implicit, iar împotriva celui de-al doilea nu fusese formulată plângere prealabilă.
Dar lipsa de obiect a cererii de anulare a primului ordin este evidentă şi în raport cu ordinele ulterioare. De vereme ce de la 29 decembrie 2006 reclamanta s-a aflat în concediu medical neîntrerupt până în februarie 2007, când a cerut suspendarea din activitate, iar eliberarea din funcţie trebuia să opereze la încetarea concediului medical, dar în fapt nu a mai intervenit nicio dată (pentru că prin ultimul ordin reclamanta a fost numită într-un post vacant şi apoi suspendată), este evident că primul ordin nu şi-a mai produs efectele deloc.
2. În ceea ce priveşte lipsa procedurii prealabile în legătură cu cel de-al doilea ordin, Curtea de faţă constată că această excepţie a fost în mod legal reţinută.
În speţă, recurenta a fost eliberată din funcţie prin ordinul din 22 ianuarie 2007 în temeiul art. 84 lit. c) din Legea nr. 188/1999.
Ca urmare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 89 din aceeaşi lege, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 251/2006 (M. Of. nr. 574/4.07.2006), dispoziţii care fac trimitere la condiţiile şi termenele din Legea nr. 554/2004, adică inclusiv la cele ale art. 7 privind procedura prealabilă.
De altfel, este logic ca, dacă primul ordin a fost implicit revocat de cel de-al doilea, iar reclamanta era nemulţumită şi de acesta, ea era obligată să îndeplinească procedura prealabilă în mod distinct în legătură cu el.
Este ilogic a susţine că prima procedură prealabilă (de la 11 ianuarie 2007) şi care avea în vedere nelegalitatea primului ordin – pe motiv că dispunea eliberarea din funcţie la o dată când funcţionara se afla în concediu medical - ar fi valabilă pentru cel de-al doilea ordin care înlăturase motivul de nulitate criticat şi care nici nu exista la data de 11 ianuarie 2007.
3. În fine, în ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererii în daune, ea a fost legal constatată de prima instanţă, având în vedere că e o consecinţă a respingerii cererilor principale pe temeiul unor excepţii dirimante (lipsa de obiect şi lipsa procedurii prealabile).
Soluţionarea în fond a cererii de obligare a pârâtei la plata daunelor ar fi fost posibilă numai dacă controlul de legalitate a celor două ordine ar fi fost posibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S.L.M. împotriva sentinţei nr. 145 din 5 iunie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1623/2008. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 1635/2008. Contencios. Anulare acte privind... → |
|---|
