ICCJ. Decizia nr. 1757/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1757/2008

Dosar nr. 11163/1/2007

Şedinţa publică de la 6 mai 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea formulată de B.I. privind recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu motivarea că Parchetul Naţional Anticorupţie a fost înfiinţat iniţial ca un parchet specializat, actuala Direcţie Naţională Anticorupţie are o structură de organizare distinctă de cea a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte încadrarea procurorilor a fost instituită procedura specială, iar promovarea în funcţii superioare de execuţie se poate realiza numai prin examen sau concurs.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs B.I., susţinând că, prin ordinul din 29 mai 2007 al Procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, începând cu 1 iunie 2007 a fost numit procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, fiind declarat admis la interviul organizat la data de 9 mai 2007.

Recurentul precizează că, în perioada 1 martie 1999-31 decembrie 2006 a fost încadrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeul de Sus şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud, iar din 1 ianuarie 2007 şi până la 1 iunie 2007 a fost delegat în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia.

Recurentul arată că, Direcţia Naţională Anticorupţie funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data numirii sale îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 87 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, numirea sa reprezentând fără echivoc o promovare, cu îndeplinirea unor condiţii speciale.

Aşa fiind şi cum în opinia sa promovarea într-o funcţie de execuţie superioară şi exercitarea atribuţiilor corespunzătoare îl îndreptăţesc să deţină gradul profesional solicitat refuzul manifestat de Consiliul Superior al Magistraturii este nejustificat.

Recursul este fondat.

Prin ordinul din 29 mai 2007 al Procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, B.I. a fost numit în funcţia de procuror la Pachetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, structură înfiinţată potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, iniţial ca structură autonomă în cadrul Ministerului Public.

Recurentul a fost numit în funcţie ca urmare a interviului susţinut şi a avizului favorabil de numire în funcţie emis de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Este de necontestat faptul că recurentul a funcţionat la Direcţia Naţională Anticorupţie, desfăşurând funcţii de execuţie şi activitate specifică conform atribuţiilor pe care legea le prevede exclusiv pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel încât este evident faptul că acesta a dobândit gradul profesional corespunzător respectivei structuri.

Este vorba de un drept câştigat al recurentului, numirea sa reprezentând o promovare în condiţiile speciale.

Faţă de cele mai sus expuse, se va admite recursul declarat de B.I., se va anula hotărârea atacată şi se va admite cererea acestuia de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de B.I. împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează hotărârea atacată, în ceea ce îl priveşte pe recurent.

Obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1757/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs