ICCJ. Decizia nr. 1811/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1811/2008
Dosar nr. 3630/2/2008
Şedinţa publică din 8 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Străini (în prezent Oficiul Român pentru Imigrări din cadrul Ministerului de Interne şi Reformei Administrative), obligarea acestei autorităţi la acordarea vizei de intrare în România pentru soţul său, A.A.E.W.S., cetăţean egiptean.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu A.S. la 18 februarie 2006, fiind prima sa căsătorie, şi la nici trei luni de la căsătorie, soţul său a primit dispoziţia de părăsire a teritoriului României nr. 118446 emisă de pârâtă, reţinându-se că nu există coabitare matrimonială, fiind vorba de o căsătorie de convenienţă, soţii fiind inconsecvenţi în declararea datelor cu caracter personal şi a circumstanţelor în care s-au cunoscut.
La termenul din 26 iunie 2007 pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive arătând că nu are competenţa de a acorda viză de intrare pe teritoriul României.
Prin sentinţa civilă nr. 1825 din 26 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de autoritatea pârâtă şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.L.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este neîntemeiată, având în vedere că obiectul acţiunii îl constituie constatarea refuzului nejustificat al pârâtei manifestat explicit prin adresa nr. 750417/NA/ II din 3 mai 2007, de acorda soţului reclamantei viza de intrare în România, în raport de care reclamanta se consideră vătămată. A concluzionat în sensul că autoritatea pârâta este emitenta actului apreciat de reclamantă ca fiind refuz nejustificat, fiind astfel titulara raportului juridic de contencios administrativ dedus judecăţii, astfel încât are calitatea procesuală pasivă în cauză.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, instanţa de fond a reţinut că prin Dispoziţia de părăsire a teritoriului României nr. 118446 din 8 mai 2006 emisă de Autoritatea pentru Străini s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 80 alin. (1) din OUG nr. 194/ 2002, privind regimul străinilor, modificată prin Legea nr. 482/ 2004, că soţul reclamante, A.A.E.W.S. să părăsească teritoriul României în termen de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă a dispoziţiei, întrucât faţă de dispoziţiile art. 64 alin. (2) lit. a), c) şi f) din OUG nr. 194/2002, coabitarea matrimonială nu există, anterior a încheiat o căsătorie de convenienţă, a fost inconsecvent în declararea datelor cu caracter personal, precum şi a circumstanţelor în care şi-a cunoscut actuala soţie.
A constatat că potrivit prevederilor nr. 30 alin. (7) din OUG nr. 194/2002 modificată prin Legea nr. 482/2004, viza de lungă şedere se acordă numai după obţinerea avizului Autorităţii pentru Străini (în prezent Oficiul Român pentru Imigrări), iar conform dispoziţiilor art. 46 alin. (18) din acelaşi act normativ, acordarea vizei de lungă şedere pentru reîntregirea familiei poate fi refuzată atunci când solicitarea se întemeiază pe o căsătorie de convenienţă constatată anterior, în condiţiile ordonanţei. Faţă de aceste norme legale, instanţa de fond a apreciat că în condiţiile în care soţului reclamantei i se emisese anterior o dispoziţie de părăsire a teritoriului României, urmare a constatării unei căsătorii de convenienţă, refuzul pârâtei de a aviza favorabil cererea reclamantei este justificat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta S.L., care a invocat prevederile art. 304 pct. (3) C. proc. civ. şi a susţinut că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii.
Astfel, susţine recurenta-reclamantă, deşi prin acţiune a invocat dreptul propriu de a-şi proteja familia şi de a trăi împreună cu soţul său, instanţa de fond a respins acţiunea în temeiul art. 46 alin. (18) din OUG nr. 194/2002, modificată prin Legea nr. 482/2002, reţinând că acordarea vizei de lungă şedere pentru reîntregirea familiei poate fi refuzată atunci când se întemeiază pe o căsătorie de convenienţă constatată anterior.
Recursul este nefondat.
În temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere conţinutul susţinerilor făcute în cererea de recurs, instanţa de recurs constată că motivul invocat se încadrează în prevederile art. 304 pct. 7, iar nu art. 304 pct. 3 C. proc. civ., cum din eroare s-a menţionat în cererea de recurs.
Dar, susţinerea recurentei-reclamante că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive străine de natura pricinii, este neîntemeiată.
Astfel, prin acţiunea formulată, recurenta-reclamantă a sesizat instanţa de fond în condiţiile prevederilor Legii nr. 554/2004, pentru refuzul autorităţii publice de a-i acorda soţului său, cetăţean egiptean, viza de intrare în România şi a solicitat instanţei să dispună obligarea autorităţii la acordarea acestei vize.
Or, în raport cu obiectul acţiunii şi cu temeiul legal invocat, instanţa de fond şi-a motivat în mod corespunzător soluţia de respingere a acţiunii, considerentele hotărârii fiind proprii obiectului cauzei şi temeiului juridic.
Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond că soţul recurentei-reclamante, cetăţean egiptean, a fost îndepărtat de pe teritoriul României prin Dispoziţia de părăsire nr. 118446 din 8 mai 2006 emisă de Autoritatea pentru Străini în condiţiile art. 64 alin. (2) lit. a), c) şi f) din OUG nr. 194/2002, fiind vorba de o căsătorie de convenienţă.
În aceste condiţii, în mod judicios a reţinut instanţa de fond că refuzul autorităţii publice este întemeiat, nefiind vorba de un refuz nejustificat, din actele dosarului nerezultând că Dispoziţia de părăsire a teritoriului României ar fi fost anulată.
În concluzie, recursul formulat va fi respins, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.L. împotriva sentinţei civile nr. 1825 din 26 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2008.
| ← ICCJ. Obligare MAI, IGPR la plata primelor de concediu şi a... | ICCJ. Decizia nr. 3976/2008. Contencios → |
|---|
