ICCJ. Decizia nr. 1852/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1852/2008

Dosar nr. 3642/2/2007

Şedinţa publică de la 13 mai 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti reclamanta SC R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării actului administrativ fiscal din 16 aprilie 2007 emis de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.

În motivarea acţiunii, s-a arătat că prin actul administrativ atacat se comunică reclamantei pierderea valabilităţii înlesnirii la plată pentru obligaţiile bugetare restante la bugetul general consolidat, acordată conform ordinului comun nr. 830 din 29 ianuarie 2007.

Reclamanta mai motivează că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili trebuia să ia în considerare plăţile efectuate la bugetul de stat în perioada ianuarie 2004-mai 2004 (35 miliarde ROL) considerate ca având natura unor plăţi făcute în avans.

În opinia reclamantei, aceste sume achitate din eroare intrau sub incidenţa Legii nr. 442/2004, astfel că în mod necesar trebuia să fie compensate cu dobânzile la bugetul de stat devenite scadente în prezent.

Prin sentinţa nr. 2590 din 24 octombrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii şi a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând suspendarea executării actului administrativ din anul 2007 emis de pârâtă până la pronunţarea instanţei de fond.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă următoarele:

La data de 24 octombrie 2007 pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, deoarece reclamanta a primit comunicarea deciziei la data de 16 aprilie 2007, a formulat contestaţie la data de 28 aprilie 2007, iar răspunsul i-a fost comunicat la data de 02 iulie 2007, astfel că nu mai poate opera suspendarea executării actului întrucât acţiunea nu a fost introdusă în termenul de 60 zile prevăzut de art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de fond a reţinut că nu este incident textul de lege invocat întrucât acesta se referă la ipoteza în care a fost admisă cererea de suspendare a executării unui act administrativ până la pronunţarea instanţei de fond şi nu a fost introdusă acţiunea în anularea acestuia în termen de 60 zile de către partea vătămată.

Sub aspectul fondului cauzei s-a apreciat că suma de 950 miliarde RON care se referă la pierderea valabilităţi înlesnirii la plată pentru obligaţiile bugetare restante poate produce efecte negative în ceea ce priveşte plăţile pe care reclamanta trebuia să le onoreze în considerarea contractelor încheiate cu editorii, precum şi plata salariilor angajaţilor societăţii, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004 pentru a fi admisă cererea de suspendare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabilii susţinând că a fost dată cu aplicarea legii, în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atât în ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii, cât şi în ceea ce priveşte fondul cauzei, în speţă nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ.

Dezvoltând motivul de recurs invocat, recurenta a apreciat că dispoziţiile art. 14 alin. (1), teza a II-a din Legea nr. 554/2004 se referă la ipoteza în care persoanei vătămate i-a fost comunicat actul administrativ, iar aceasta nu a introdus acţiunea în anulare în termen de 60 de zile de la data comunicării.

A susţinut, totodată, că divergenţele care fac obiectul Dosarului nr. 10121/2/2006 nu pot fi reţinute ca argument pentru dovedirea cazului bine justificat, iar susţinerile reclamantei referitoare la consecinţele unei eventuale executări silite nu justifică aplicarea unui tratament fiscal preferenţial faţă de alţi contribuabili din alte domenii de activitate şi nu poate constitui un argument care să impună adoptarea soluţiei de admitere a cererii.

Recursul nu este fondat.

Examinând actele dosarului şi motivul de recurs invocat de recurentă, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, având în vedere considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007 în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anulare în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nici o formalitate.

Ipoteza tezei a II-a a acestui text vizează aşadar încetarea de drept a suspendării executării actului administrativ ce a format obiectul sesizării autorităţii emitente, fiind realizată numai atunci când o atare măsură a fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească, iar acţiunea în anulare nu a fost introdusă în termen de 60 de zile de la data când respectiva hotărâre a devenit irevocabilă, cum corect a reţinut şi prima instanţă.

Prin urmare, criticile recurentei circumscrise greşitei aplicări a legii în soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii cererii nu sunt justificate.

Sub aspectul fondului cauzei, prin prisma actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, prima instanţă a concluzionat, de asemenea în mod corect că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. neputând fi reţinut.

Actele administrative se bucură într-adevăr de prezumţia de legalitate, fiind executorii din oficiu.

Datorită acestui specific, devine necesară însă suspendarea executării lor în acele situaţii când sunt contestate din punct de vedere al legalităţii, iar prin executarea lor s-ar provoca o pagubă persoanelor protejate prin instituţia contenciosului administrativ.

Legea nr. 554/2004 consacră, prin art. 14 alin. (1), suspendarea judecătorească, la cerere, după sesizarea autorităţii emitente, condiţionată de îndeplinirea cumulativă a condiţiilor referitoare la existenţa cazului bine justificat, circumscris unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat şi, respectiv, la iminenţa pagubei ce s-ar crea prin executare, astfel cum este definită prin art. 2 lit. ş) din aceeaşi Lege.

Necesitatea asigurării unei protecţii jurisdicţionale provizorii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrative (în speţă a contribuabilului) este recunoscută şi în plan european, prin Recomandarea nr. R/89/8 adoptată de Consiliul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, aplicabilă şi României.

Potrivit acestei Recomandări nr. R/89/8, instanţa în calitate de autoritate jurisdicţională chemată să decidă măsuri de protecţie provizorie trebuie să ţină cont de ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente şi să acorde asemenea măsuri atunci când executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat şi când există un argument juridic aparent valabil faţă de nelegalitatea lor.

În speţă, sesizând autoritatea emitentă reclamantă a contestat din punct de vedere al legalităţii actul prin care s-a comunicat pierderea valabilităţii înlesnirii la plată pentru obligaţiile bugetare restante, acordată prin ordinul comun nr. 830 din 29 ianuarie 2007, divergenţele ce formează obiectul Dosarului nr. 10121/2/2006 al Tribunalului Bucureşti referitoare la natura unor plăţi efectuate de reclamantă într-o perioadă anterioară şi inexistenţa unor obligaţii bugetare restante, prin raportare la actele normative pretins aplicabile invocate de părţi, putând fi circumscrise unor argumente aparent valabile, de natura a justifica reţinerea existenţei cazului bine justificat.

Nu poate fi contestată în speţă nici iminenta pagubă, raportat la ansamblul efectelor negative declanşate de pierderea înlesnirilor în discuţie, corect reţinute de prima instanţă pe baza actelor doveditoare depuse de reclamantă.

Prin urmare, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, s-a concluzionat în mod corect că este necesară luarea măsurii de protecţie provizorie a suspendării executării actului contestat, fiind îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în acest sens.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 2590 din 24 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1852/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs