ICCJ. Decizia nr. 1839/2008. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1839/2008
Dosar nr. 1455/54/2007
Şedinţa publică de la 9 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 iunie 2007, reclamantul B.I. a chemat în judecată Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să se constate că Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a adoptat o hotărâre în termenul legal de 90 de zile prevăzut în O.G. nr. 137/2000, actualizată, referitor la petiţia 11 septembrie 2006, petiţie în care a învederat caracterul discriminatoriu pe criteriul de vârstă al faptelor comise de către angajator împotriva sa în intervalul 11 septembrie 2005-11 septembrie 2006 şi să se dispună obligarea pârâtei, conform art. 998 şi art. 999 C. civ., precum şi a art. 18, alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la plata de despăgubiri în cuantum de 550.000 RON pentru daunele morale provocate prin nesoluţionarea în termenul legal de 90 de zile a petiţiei din 11 septembrie 2006 (despăgubiri reactualizate), precum şi obligarea pârâtei, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la adoptarea şi comunicarea unei hotărâri cu privire la caracterul discriminatoriu pe criteriu de vârstă al faptelor comise împotriva sa de către angajatorul SC A. SA Slatina în intervalul 11 septembrie 2005-11 septembrie 2006.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a arătat că a adresat către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării o petiţie (anexa nr. 1) pe care a expediat-o cu tichetul de recomandată din data de 08 septembrie 2006, (anexa nr. 2), şi care a fost înregistrată la destinatar din 11 septembrie 2006, conform comunicării acestuia făcută prin scrisoarea din 20 septembrie 2006 (anexa nr. 3). În această petiţie a solicitat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 137/2000 actualizată, să investigheze, să constate şi să sancţioneze, dacă va găsi de cuviinţă, o serie de fapte abuzive comise de către angajatorul SC A. SA Slatina împotriva sa, fapte pe care le apreciază a avea un caracter discriminatoriu pe criteriu de vârstă.
Cu scrisoarea din 31 ianuarie 2007 (anexa nr. 4), Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a emis o citaţie pe adresa sa, a dat curs citaţiei respective, prezentându-se în data de 08 februarie 2007 pentru audieri la sediul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a arătat reclamantul.
Este de observat faptul că atât data emiterii citaţiei: 31 ianuarie 2007, cât şi data audierii: 08 februarie 2007, sunt ulterioare termenului legal de 90 de zile impus de legea specială pentru emiterea unei hotărâri, termenul respectiv împlinindu-se la data de 11 decembrie 2006. A comunicat, repetat, cu titularul de dosar şi a înţeles că petiţia sa a fost analizată în mai multe şedinţe ale Comitetului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, fără a se adopta o hotărâre, fie şi după termenul legal de 90 de zile.
Prin adresa de revenire către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (anexa nr. 5), expediată cu tichetul de recomandată din data de 24 mai 2007, (anexa nr. 6), a arătat că Autoritatea Autonoma de Stat - Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a adoptat o hotărâre în termenul legal de 90 zile, termen care a expirat la 11 decembrie 2006; în fapt, nu a fost adoptată şi comunicată o hotărâre nici după 270 de zile de la data înregistrării petiţiei. Această scrisoare de revenire pe care a adresat-o către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării constituie şi o plângere prealabilă prezentei acţiuni.
A mai arătat reclamantul că susţinerile sale faţă de solicitarea de daune morale sunt următoarele: în finalul petiţiei înregistrate la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării din 11 septembrie 2006 (anexa nr. 1) susţine „îmi încalcă sistematic unele drepturi fundamentale: dreptul la demnitate, dreptul la propria imagine, dreptul la nediscriminare şi dreptul la sănătate”. Prin neadoptarea în termenul legal de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a unei hotărâri referitor la atingerile aduse drepturilor fundamentale mai sus arătate, îi este indusă o stare de incertitudine prelungită, este supus la un stress suplimentar, prelungit, suprapus peste cel provocat de faptele abuzive învederate în petiţia respectivă; în acest mod Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării îi provoacă o suferinţă psihică suplimentară şi aduce o atingere a dreptului său la sănătate.
Prin neadoptarea în termenul legal de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a unei hotărâri referitor la petiţia depusă este adusă o atingere prestigiului său profesional, deoarece este marginalizat, privit cu neîncredere de către colegi, astfel: pentru activitatea profesională din anul 2006 nu i-a fost acordată prima suplimentară în cuantumul corespunzător funcţiei avute deşi atât revocarea abuzivă din funcţie cât şi diminuarea salariului au fost anulate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, după cum urmează:
- revocarea din funcţie a fost anulată prin sentinţa nr. 222 din 29 martie 2006 a Tribunalului Olt (anexa nr. 7), rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3407 din 17 octombrie 2006 a Curţii de Apel Craiova (anexa nr. 8);
- diminuarea salariului, urmare a revocării abuzive a fost anulată prin sentinţa nr. 223 din 29 martie 2006 a Tribunalului Olt (anexa nr. 9), rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3408 din 17 octombrie 2006 a Curţii de Apel Craiova (anexa nr. 10);
Prin neadoptarea în termenul legal de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a unei hotărâri referitor la petiţia depusă este adusă o atingere atât dreptului la propria imagine cât şi personalităţii sale, deoarece continuă să fie stigmatizat datorită măsurilor abuzive comise în serie de către angajator, astfel:
- unii colegi de serviciu îl evită deoarece consideră comunicarea cu reclamantul, aflat într-o astfel de situaţie, ca fiind periculoasă pentru viitorul carierei lor profesionale;
- şeful direct a întocmit un referat pentru aprobarea conexiunii la internet doar pentru colegii săi deoarece s-a presupus că prin excluderea reclamantului de pe acel referat se va obţine mai uşor respectiva aprobare.
Prin neadoptarea în termenul legal de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a unei hotărâri referitor la petiţia depusă a fost creată o stare de incertitudine prelungită, astfel că angajatorul SC A. SA, autorul faptelor cu caracter discriminatoriu pe criteriul de vârstă, constatând că nu a suportat rigorile legii referitor la caracterul faptelor comise, a găsit de cuviinţă să nu pună în aplicare, în termenul legal de 15 zile de la solicitarea sa, hotărârea judecătorească nr. 223 din 29 martie 2006 a Tribunalului Olt, hotărâre rămasa irevocabilă. Această hotărâre judecătorească a anulat chiar una din faptele comise de către angajator, faptă pe care a învederat-o în petiţie ca având caracter discriminatoriu pe criteriul de vârstă: modificarea unilaterală a contractului individual de muncă; fapta respectivă, împreună cu celelalte fapte comise de către angajator în intervalul 11 septembrie 2005-11 septembrie 2006, constituie, în opinia sa, contravenţii conform art. 2 alin. (2) şi alin. (5), art. 6 lit. a), lit. b) şi lit. e) din O.G. nr. 137/2000, actualizată.
Potrivit regulilor de drept comun, arată reclamantul, a făcut mai sus dovada existenţei prejudiciului moral încercat (atingere adusă sănătăţii, prestigiului profesional, personalităţii şi imaginii subsemnatului), a caracterului ilicit al faptei pârâtului, săvârşită de acesta cu vinovăţie, (neadoptarea de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în termenul legal de 90 de zile, a unei hotărâri referitoare la petiţia din 11 septembrie 2006) şi a raportului de cauzalitate dintre prejudiciul respectiv şi fapta pârâtului (neadoptarea de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a unei hotărâri referitoare la petiţia respectivă este cauza suferinţei psihice la care este supus datorită stării de incertitudine prelungită, suferinţă suprapusă celei generate de abuzurile dovedite ca fiind comise de către angajator în intervalul 2003-2006), cu referire şi la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia daunelor morale.
În drept, a invocat dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 (art. 20), ale Legii nr. 554/2004 (art. 2 şi art. 18), precum şi cele ale C. civ. (art. 998 şi art. 999).
Pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare, invocând excepţia rămânerii fără obiect (în parte) a acţiunii în raport cu emiterea hotărârii nr. 158 din 31 mai 2007 comunicată la 13 iulie 2007 şi solicitând pe fond respingerea acţiunii.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 292 din 19 octombrie 2007 a respins acţiunea reclamantului, reţinând, în esenţă, pe de o parte, că la data introducerii acţiunii, Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării soluţionase sesizarea reclamantului, iar, pe de altă parte, că termenul de 90 de zile are caracter de recomandare, pentru încălcarea sa nefiind prevăzută vreo sancţiune.
Totodată, s-a reţinut că nici cererea de despăgubiri morale ca cerere accesorie nu poate fi primită câtă vreme repararea prejudiciului de natură morală este condiţionată de existenţa unui refuz nejustificat, de încălcarea unui drept sau interes legitim ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, cererea fiind soluţionată într-un termen rezonabil.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul B.I., criticând-o pentru nelegalitate şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că instanţa de fond nu a dat o corectă rezolvare nici primului capăt al cererii sale, cel vizând nesoluţionarea petiţiei din anul 2006 în termenul legal, nici capătului doi al cererii sale, cel referitor la repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Recurentul susţine că instanţa de fond, în mod greşit, nu a avut în vedere, cu privire la nesoluţionarea în termenul legal a petiţiei din 11 septembrie 2006, aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi nici incidenţa art. 108 alin. (4) C. proc. civ. asupra apărărilor Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, reţinând însă, eronat în opinia sa, că termenul de 90 de zile este de recomandare, iar nu imperativ.
Referitor la neacordarea daunelor morale, recurentul susţine că în mod greşit instanţa de fond nu a reţinut că nesoluţionarea în termenul legal a petiţiei sale i-a pricinuit o suferinţă de natură morală şi nici faptul că a solicitat daunele morale în cuantum de 550.000 RON, având în vedere faptul că pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin fapta sa culpabilă şi ilicită, i-a provocat prelungirea şi agravarea severă a suferinţei psihice indusă urmare a hărţuirii continui, pe criteriu de vârstă, comisă de către angajatorul SC A. SA, începând cu anul 2003, resimţind şi frustările pe care i le-a provocat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu ocazia cercetării la faţa locului.
De asemenea, recurentul susţine că instanţa de fond nu a avut în vedere nici faptul că la data introducerii acţiunii, chiar dacă era pronunţată Hotărârea nr. 158/2007 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării aceasta nu-i fusese comunicată.
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu toate probele administrate şi apărările formulate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. g) din Legea nr. 554/2004, nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri semnifică faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.
În cauză, Înalta Curte constată că prin art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării adoptă o hotărâre în termen de 90 de zile de la data sesizării.
Aşadar, cum prin lege specială se prevede un alt termen, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond l-a avut în vedere pe acesta din urmă, iar nu pe cel de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004.
Referitor la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 108 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată, pe de o parte, că într-adevăr, conform art. 28 din Legea nr. 554/2004 prevederile acesteia se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. în limitele prevăzute de lege, numai că, în cauză, instanţa de fond nu a reţinut apărările pârâtei privind nesoluţionarea petiţiei în termenul de 90 de zile, ci, caracterul acestui termen, respectiv de recomandare, apreciere corectă în raport cu lipsa sancţiunii încălcării acestuia.
Desigur, faptul că prin art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 se prevede că „se pot” introduce acţiuni în termen de 6 luni de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, fără a depăşi termenul prevăzut la alin. (2) îi permitea recurentului-reclamant să introducă acţiunea mult mai repede, fără a aştepta finalul celor 6 luni, ca termen limită de sesizare a instanţei, dar şi acesta, astfel cum recunoaşte textual a continuat „să aştepte” hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, hotărâre emisă înainte de introducerea acţiunii, dar într-adevăr, fapt necontestat în cauză, necomunicată anterior sesizării instanţei.
Prin urmare, la data pronunţării hotărârii instanţei de fond, nu mai era posibilă obligarea intimatei-pârâte la adoptarea unei hotărâri deja adoptate.
Referitor la caracterul rezonabil sau nerezonabil al termenului de soluţionare a petiţiei, Înalta Curte constată că şi legiuitorul, spre deosebire de legea generală care prevede 30 de zile pentru răspuns, în cazul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a prevăzut un termen mult mai mare, respectiv cel de 90 de zile, având în vedere complexitatea demersurilor necesare soluţionării corecte a sesizărilor.
În cauză, Înalta Curte constată că rezonabilitatea termenului nu poate fi stabilită decât tocmai în raport cu complexitatea lucrărilor impuse de aspectele sesizate şi posibilităţile reale de efectuare a acestora, fiind esenţial şi aplicarea principiului proporţionalităţii.
Cu privire la critica privind neacordarea daunelor morale, Înalta Curte constată că acest aspect este accesoriu capătului de cerere principal, iar în raport cu respingerea acestuia nu poate fi soluţionat favorabil cel privind daunele morale.
Chiar în ipoteza în care instanţa de fond ar fi admis capătul principal de cerere nu avea obligaţia de a acorda daune morale, ci doar posibilitatea de a o face.
De altfel, frecvent Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că faptul de a constata o încălcare a Convenţiei constituie o reparaţie suficientă a oricărui prejudiciu moral ce ar fi fost suferit de reclamanţi (exemplificăm cu hotărârea din 17 decembrie 2004 în cauza Cumpănă şi Mazăre împotriva României, publicată în M. Of. nr. 501/14.06.2005).
În cauză, Înalta Curte constată nu numai că prin hotărârea nr. 158 din 31 mai 2007 Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a pronunţat în favoarea recurentului-reclamant, dar mai mult, acesta şi-a menţinut hotărârea prin respingerea plângerii prealabile formulate de SC A. SA, acte atacate ulterior la Curtea de Apel Bucureşti, fapt necontestat.
Prin urmare, constatând că sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar criticile aduse acesteia nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză în baza prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.I. împotriva sentinţei civile nr. 292 din 19 octombrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1838/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1841/2008. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
