ICCJ. Decizia nr. 1842/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1842/2008
Dosar nr. 1406/59/2007
Şedinţa publică de la 9 mai 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 271 din 06 noiembrie 2007, a respins excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă formulată de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a admis acţiunea introdusă de reclamanta SC „P.R.” SRL şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere fiscală din 07 august 2007 şi a dispoziţiei din 01 august 2007 emise de pârâtă până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili are calitate procesuală pasivă, întrucât aceasta este emitenta actelor administrativ-fiscale contestate în cauză şi nu are relevanţă faptul că, în prezent, reclamanta este administrată de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel a concluzionat că, în speţă, reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, deoarece aceasta a contestat actele administrativ-fiscale la autoritatea pârâtă, iar împotriva acesteia a fost pornită executarea silită. Această situaţie este de natură a produce un prejudiciu iminent reclamantei, întrucât este o societate comercială antrenată în relaţii contractuale cu parteneri de afaceri şi are un personal salarial numeros.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care au solicitat, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea acesteia şi respingerea cererii de suspendare.
Recurentele au formulat aceleaşi critici cu privire la sentinţa atacată, în care au arătat că intimata-reclamantă nu a probat îndeplinirea condiţiilor stabilite de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel, aceasta nu a precizat care sunt împrejurările legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ şi să demonstreze că prin punerea în executare a deciziei de impunere s-ar crea societăţii o pagubă iminentă, cu consecinţa imposibilităţii onorării obligaţiilor contractuale.
Intimata-reclamantă a formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Analizând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Într-adevăr, actul administrativ unilateral cu caracter individual se bucură de prezumţia de legalitate, fiind el însuşi titlu executoriu.
Aşadar, suspendarea actului administrativ, ca operaţiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, reprezintă o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu (executio ex officio).
Potrivit art. 14 alin. (1) teza 1 din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea acestuia până la pronunţarea instanţei de fond.
Definiţia legală a noţiunii de „caz bine justificat” se regăseşte în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată: împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Instanţa de control judiciar apreciază că este fondată critica recurentelor în sensul că intimata-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, având în vedere că nu a individualizat în cererea dedusă judecăţii care sunt împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care pot crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actelor administrativ-fiscale contestate, ci s-a rezumat doar să arate că a formulat împotriva acestora contestaţie în procedura administrativ-fiscală.
Definiţia legală a sintagmei de „pagubă iminentă” este dată de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea contenciosului administrativ, modificată, în sensul că ea reprezintă un prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Înalta Curte reţine că nici această condiţie nu este îndeplinită în speţă, întrucât în eventualitatea în care, pentru suma indicată în decizia de impunere (2.564.624 ROL), intimata-reclamantă ar fi executată silit, aceasta nu ar fi în imposibilitatea de a-şi continua activitatea. Pe acest aspect, trebuie reţinut faptul că suma în discuţie este aferentă anilor 2001-2005 şi reprezintă 5% din volumul cifrei de afaceri a societăţii, care este de 50.000.000 ROL. În plus, la nivelul anului 2006, intimata-reclamantă a înregistrat şi declarat active imobilizate în sumă de 8.920.231 ROL, fără a garanta plata datoriilor către bugetul general consolidat.
De asemenea, în privinţa personalului angajat al intimatei-reclamante, conform probelor administrate în cauză, este în continuă scădere: de la 230 de salariaţi la data de 31 decembrie 2004 la 74 la data de 30 iunie 2007 şi aceasta fără a avea loc o executare silită a debitelor restante din partea autorităţilor fiscale.
Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse, apreciind că nu este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va admite recursurile, va modifica în tot sentinţa atacată şi pe fond va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 271 din 6 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi pe fond respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1841/2008. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1849/2008. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
