ICCJ. Decizia nr. 1904/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1904/2008
Dosar nr. 1050/35/200.
Şedinţa publică din 14 mai 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 23 septembrie 2004 astfel cum a fost precizată la 9 noiembrie 2004, 3 mai 2006, 18 mai 2006 şi 24 mai 2006, reclamantul P.A. a chemat în judecată Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Satu Mare şi I.G.P.F., solicitând recunoaşterea dreptului de a fi înaintat în grad profesional, emiterea unei dispoziţii în acest sens, obligarea pârâţilor la daune morale şi materiale de 20.000 EURO şi verificarea legalităţii ordinului S/25570 din 10 februarie 1998 şi S/25836 din 24 august 1998 emise de Comandantul CNGr.
În motivarea cererilor sale, reclamantul a susţinut că deşi îndeplinea condiţiile cerute de art. 16 lit. b) din Legea nr. 360/2002 şi avea vechimea necesară, i-a fost refuzată nejustificat solicitarea de a fi avansat cu grad profesional.
Prin sentinţa civilă nr. 167/35 din 15 octombrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reţinând pentru aceasta că ordinele de sancţionare au fost emise cu respectarea întocmai a dispoziţiilor prevăzute de Regulamentul de Disciplină Militară, iar refuzul de înaintare în grad profesional a fost justificat de faptul că reclamantul nu a îndeplinit cumulativ cele trei condiţii prevăzute de art. 16 lit. b) din Legea nr. 360/2002.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantul P.A. şi I.G.P.F.
În recursul său P.A. a susţinut că în mod greşit instanţa fondului a apreciat ca fiind legale ordinele de amânare a avansării în grad emise de I.G.P.F., pe de o parte acestea nefiind întocmite şi comunicate conform dispoziţiilor art. 64-65 din Regulamentul Disciplinei Militare, iar pe de altă parte, prin ele fiind contopite mai multe pedepse disciplinare într-una singură, ceea ce constituie dispoziţiile art. 43 din acelaşi Regulament.
În recursul său, I.G.P.F. a criticat hotărârea instanţei de fond pentru greşita respingere a excepţiilor de tardivitate a precizării de acţiune din 18 mai 206 şi a lipsei plângerii prealabile.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate în raport de criticile formulate, urmează a se aprecia că acestea nu se justifică.
Sub aspectul legalităţii emiterii ordinelor de sancţionare, în mod corect Curtea de Apel Oradea având în vedere dispoziţiile Regulamentului Disciplinei Militare a constatat că acestea s-au emis cu respectarea întocmai a prevederilor legale menţionate, pe fond faptele săvârşite nefiind contestate.
Prin Ordinele S/25570 din 10 februarie 1998 şi S/25836 din 24 august 1998, Comandantul Naţional al Grănicerilor a amânat înaintarea în grad a reclamantului pe timp de 2 ani. Ordinele au fost emise cu respectarea întocmai a dispoziţiilor Regulamentelor nr. 513/1995 şi nr. 754/1998, la momentul respectiv aplicabile, dată fiind calitatea de cadru militar a acestuia.
Invocându-le, reclamantul nu a contestat săvârşirea abaterilor disciplinare pentru care au fost emise, solicitarea sa mărginindu-se la verificarea legalităţii pe calea excepţiei de nelegalitate prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Cum însă, această excepţie a făcut obiectul analizei instanţei de contencios fiind respinsă definitiv şi irevocabil prin sentinţa civilă nr. 5 din 9 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Oradea, legal şi temeinic s-a apreciat că nu mai poate fi primită.
De altfel, refuzul avansării în grad profesional a fost motivat de I.G.P.F Satu Mare prin neîndeplinirea cumulativă a celor 3 condiţii impuse de art. 16 lit. b) din Legea nr. 360/2002, respectiv a obţinerii calificativului de cel puţin „bun" – pe o perioadă de 3 ani din cei 5 de stagiu, din probele administrate rezultând că recurentul a avut acest calificativ numai 2 ani din cei 3.
Astfel fiind, sub acest aspect legal şi temeinic Curtea de Apel Oradea a apreciat ca nefondată cererea reclamantului.
În ce priveşte tardivitatea acţiunii precizate ca şi lipsa plângerii prealabile invocate în recursul său de către I.G.P.F. urmează a se reţine că nu sunt fondate, având în vedere că ele au făcut obiectul cercetării judecătoreşti, fiind soluţionate prin sentinţa civilă nr. 137 din 15 septembrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, care a statuat irevocabil că acţiunea precizată a reclamantului a fost formulată în termen cu respectarea întocmai a dispoziţiilor Legii nr. 29/1990, aplicabilă la acel moment.
În raport de aceste considerente şi având în vedere dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de P.A. şi de I.G.P.F. împotriva sentinţei civile nr. 167 din 15 octombrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1903/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1906/2008. Contencios → |
|---|
