ICCJ. Decizia nr. 1900/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1900/2008
Dosar nr. 1616/33/200.
Şedinţa publică din 14 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamanta M.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 21998 din 17 iulie 2007 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 30 ianuarie 1941-6 martie 1945, începând cu data de 1 august 2007.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, în perioada ianuarie 1941- martie 1945, s-a refugiat împreună cu mama sa din localitatea Sîntejude, în localitatea Mociu, din motive de persecuţie etnică.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, dovadă de la Arhivele Naţionale şi declaraţiile autentificate ale martorilor N.A. şi C.D. din care a rezultat că aceasta, împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea Sîntejude, în localitatea Mociu, în perioada ianuarie 1941-martie 1945 deoarece au fost alungaţi din localitatea de domiciliu ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
De asemenea, la dosar au fost depuse hotărârea nr. 7226 din 27 ianuarie 2003 şi hotărârea nr. 21948 din 29 octombrie 2003 prin care pârâta recunoaşte martorilor calitatea de persoană refugiată.
Pentru elucidarea stării de fapt au fost audiaţi aceşti martori.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 718 din 5 decembrie 2007 Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 21998 din 17 iulie 2007 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea de persoană refugiată în perioada 20 ianuarie 1941 -6 martie 1945 şi, totodată, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 august 2007.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispoziţiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 fiind nevoit să-şi părăsească împreună cu familia localitatea de domiciliu, suferind prejudicii în urma refugierii forţate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se susţine că reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece plecarea acesteia dintr-o localitate, care nu a fost niciodată ocupată de un alt regim nu poate fi considerată refugiere în sensul Legii nr. 189/2000.
Se mai arată că declaraţiile martorilor sunt contradictorii.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimata-reclamantă şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată şi prin intermediul probei testimoniale.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamanta.
Or, în cauză au fost depuse hotărârile nr. 7226 din 27 ianuarie 2003 şi nr. 21948 din 29 octombrie 2003 din care rezultă că martorii s-au aflat în aceeaşi situaţie cu reclamanta.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.
Situaţia creată pentru reclamantă şi familie, s-a datorat persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamanta împreună cu familia s-a refugiat din localitatea Sîntejude în localitatea Mociu, în mod corect instanţa de fond a reţinut că aceasta a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 718 din 5 decembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1896/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1901/2008. Contencios → |
|---|
