ICCJ. Decizia nr. 1903/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1903/2008
Dosar nr.2148/33/200.
Şedinţa publică din14 mai 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 30 iunie 2007 pronunţată în dosarul nr. 9621/117/2006 al Curţii de Apel Cluj, s-a dispus suspendarea judecării recursului până la soluţionarea irevocabilă a excepţiei de nelegalitate invocată în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 de SC C.I. SRL cu privire la dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Instrucţiunile nr. 1008/220 din 20 mai 2003 emise de A.N.O.F.M. şi de A.N.P.H.
În motivarea excepţiei, s-a susţinut că normele contestate au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României, impunând condiţii care nu au fost cuprinse în OUG nr. 102/1999 şi nici în Legea nr. 519/2002. De asemenea, s-a arătat că prin aceste norme sunt încălcate prevederile art. 4 alin. (3), art. 75 şi art. 76 din Legea nr. 24/ 2000.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 116 din 28 ianuarie 2008, prin care a admis excepţia şi a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Instrucţiunile nr. 1008/220 din 20 mai 2003 emise de A.N.O.F.M. şi de A.N.P.H. cu privire la aplicarea art. 43 alin. (2) din OUG nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată prin Legea nr. 519/ 2002.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că prin actul administrativ atacat se instituie în sarcina agentului economic obligaţia de a face dovada solicitării privind repartizarea de persoane cu handicap cu răspunsul scris al A.O.F.M., obligaţie care nu se regăseşte în cuprinsul OUG nr. 102/1999, actul normativ în aplicarea căruia au fost emise instrucţiunile.
Prevederea în aceste instrucţiuni a unor norme care nu sunt cuprinse în actul normativ pentru a cărui executare au fost emise a fost considerată nelegală, cu motivarea că se încalcă principiul constituţional al supremaţiei legii şi dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, conform cărora, actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. Cluj şi A.N.O.F.M., solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică şi respingerea excepţiei de nelegalitate.
În recursul declarat de D.G.F.P. a judeţului Cluj au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., arătându-se că au fost greşit respinse apărările pe care le-a formulat cu privire la legalitatea art. 5 alin. (1) din Instrucţiunile nr. 1008/220/2003. Recurenta a susţinut că normele contestate nu contravin actului normativ în baza căruia au fost emise, având în vedere că acesta nu cuprinde nici o menţiune cu privire la modalitatea în care agenţii economici vor dovedi solicitarea de repartizare a unor persoane cu handicap în vederea încadrării în muncă.
Recurenta a mai susţinut că excepţia invocată nu este necesară pentru judecarea recursului, dat fiind că solicitările menţionate de intimata-reclamantă nu au fost adresate instituţiei abilitate să răspundă, astfel că nu se poate prevala de împrejurarea că nu i s-a răspuns la cererile formulate.
În acest sens, s-a precizat că solicitările pentru repartizarea persanelor cu handicap au fost depuse la A.J.O.F.M. Dej şi nu la A.J.O.F.M. Cluj, cum prevăd dispoziţiile legale incidente, iar documentele prezentate nu cuprind informaţii complete, în funcţie de care instituţia abilitată să poată aprecia dacă există persoane cu handicap compatibile pentru ocuparea unui loc de muncă.
Recurenta A.N.O.F.M. a susţinut că a fost greşit admisă excepţia de nelegalitate, întrucât prevederile contestate nu completează OUG nr. 102/1999, reglementând modalitatea concretă în care persoanele juridice pot atesta că au solicitat trimestrial agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă repartizarea de persoane cu handicap în vederea încadrării în muncă.
Din acest considerent, s-a arătat că reglementarea cuprinsă în art. 5 alin. (1) din Instrucţiunile nr. 1008/220/2003 nu aduce atingere principiului supremaţiei legii, fiind emisă în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (3), art. 75 şi art. 76 din Legea nr. 24/2000, republicată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de D.G.F.P. Cluj pentru următoarele considerente:
Conform art. 42 alin. (1) şi alin. (2) din OUG nr. 102/1999, persoanele juridice care au minimum 100 de angajaţi au obligaţia de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi, iar în cazul nerespectării acestei obligaţii, vor plăti lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe ţară înmulţit cu numărul locurilor de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap.
Pentru a fi exceptate de la plata acestei sume, în art. 43 alin. (2) din actul normativ susmenţionat, se prevede că persoanele juridice trebuie să dovedească faptul că au solicitat trimestrial la A.N.O.F.M. repartizarea de persoane cu handicap.
Deşi au fost emise în executarea acestei reglementări, dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Instrucţiunile nr. 1008/220/2003 au prevăzut că solicitarea privind repartizarea de persoane cu handicap în vederea încadrării în muncă se dovedeşte prin răspunsul scris al A.N.O.F.M., ceea ce reprezintă o completare adusă în mod nelegal unui act normativ de valoare superioară în ierarhia normelor juridice.
Instanţa de fond a stabilit în mod judicios că sunt nelegale dispoziţiile actului administrativ contestat pe cale incidentă şi că este întemeiată excepţia de nelegalitate invocată, întrucât autorităţile emitente au depăşit competenţa de reglementare conferită prin lege şi prin instrucţiunile elaborate au adăugat la prevederile OUG nr. 102/1999.
Celelalte susţineri din recursul declarat de D.G.F.P. Cluj cu privire la depunerea unor documentaţii incomplete şi la o altă agenţie judeţeană decât cea abilitată să răspundă solicitărilor adresate de SC C.I. SRL se referă la fondul pricinii şi în consecinţă, exced limitele investirii instanţei de contencios administrativ în cadrul excepţiei de nelegalitate, astfel încât nu pot fi examinate în prezentul recurs.
În consecinţă, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de D.G.F.P. Cluj.
În privinţa recursului declarat de A.N.O.F.M., urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 302 C. proc. civ., care prevăd că recursul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii.
Recurenta A.N.O.F.M. nu a respectat această obligaţie legală, depunând recursul direct la instanţa de recurs şi nu la instanţa de fond, a cărei hotărâre a fost atacată.
În baza prevederii legale menţionate anterior, se va constata nulitatea recursului declarat de A.N.O.F.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 116 din 29 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Constată nul recursul declarat de A.N.O.F.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1901/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1904/2008. Contencios → |
|---|
