ICCJ. Decizia nr. 1915/2008. Contencios. Regim tolerare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1915/2008

Dosar nr. 878/1/2008

Şedinţa publică de la 14 mai 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2455 din 11 octombrie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta C.A. prin care solicita în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Străini menţinerea regimului tolerării pentru o nouă perioadă de 6 luni cu posibilitatea de prelungire.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Ulterior, printr-o cerere distinctă, la termenul de judecată din 14 mai 2008, recurenta-reclamantă C.A. învederează instanţei că înţelege să renunţe la judecata recursului şi totodată solicită să se ia act de acest lucru.

Astfel fiind, Înalta Curte analizând actele dosarului precum şi cererea formulată de recurenta-reclamantă C.A., în temeiul prevederilor art. 246 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va lua act de renunţarea la judecata recursului de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de C.A. împotriva sentinţei civile nr. 2455 din 16 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1915/2008. Contencios. Regim tolerare. Recurs