ICCJ. Decizia nr. 1921/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1921/2008
Dosar nr. 15491/108/2004
Şedinţa publică de la 15 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 1549/108/2004 aflat pe rolul Tribunalului Arad, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, pârâta SC L.D.C. SRL Arad a uzat de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi a invocat excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 976/2002 (privind atestarea domeniului public al judeţului Arad, precum şi al municipiului Arad, oraşelor şi comunelor din judeţul Arad), a contractului de concesiune din 2 mai 1996 (încheiat între Consiliul Local Arad şi SC T. SA) şi a hotărârii Consiliului Local ce a stat la baza acestui contract, dar şi a altor acte administrative emise de acelaşi Consiliu Local.
În raport de calitatea emitentului H.G. nr. 976/2002 (autoritate de nivel central), prin încheierea din 3 octombrie 2007 a suspendat judecarea cauzei şi a sesizat Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea excepţiei privitoare la actul administrativ în discuţie.
Prin sentinţa civilă nr. 326 din 5 decembrie 2007 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a constatat ca admisibilă invocarea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 976/2002, pe care însă a respins-o ca nefondată; totodată s-a admis cererea de intervenţie formulată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative în interesul Guvernului României – pârât în proces.
Pentru a se pronunţa în acest fel, judecătorii fondului au apreciat că în discuţie este doar un singur act administrativ, respectiv cel contestat, ceea ce nu este în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la o procedură ce presupune ca necesitate existenţa a două acte administrative şi în care se analizează dacă există corespondenţă între dispoziţiile nelegale conţinute de actul de bază şi cel atacat.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC L.D.C. SRL, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că în opinia recurentei hotărârea de guvern este în contradicţie cu prevederile art. 12 din Legea nr. 213/1998, art. 2 din Legea nr. 219/1998 modificată (abrogată în prezent) precum şi cele ale Legii nr. 215/2001.
Prin întâmpinările formulate, intimaţii SC „T.O.P.” SA Arad şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (M.I.R.A.) au solicitat menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate, reiterând apărările detailate şi în faţa instanţei de fond.
Examinând cauza în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este fondat şi că îşi au aplicabilitate dispoziţiile art. 312 alin. (3) („instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului”) şi cele ale art. 20 alin. (3) fraza a doua, astfel că urmare a admiterii recursului se va dispune casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 republicată: „legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ şi suspendă cauza. (…)”.
Rezultă de aici că excepţia de nelegalitate reprezintă o modalitate de apărare a unei părţi dintr-un proces judiciar faţă de efectele unui act administrativ ilegal.
Condiţiile în care se exercită acest mijloc de apărare sunt cuprinse în mod explicit în textul legal citat mai înainte, excepţia putând fi ridicată în procese – indiferent de natura acestora – şi sub cerinţa ca litigiul de fond să depindă de actul administrativ; or, acest din urmă aspect a fost verificat de Tribunalul Arad în faţa căruia s-a invocat excepţia.
Modul de interpretare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pe care judecătorii fondului şi l-au asumat excede însă normei în discuţie, aşa încât s-a ajuns la concluzia greşită că această procedură presupune necesitatea existenţei a două acte administrative.
De altfel, aşa cum se poate observa din considerentele sentinţei, deşi excepţia de nelegalitate este apreciată ca nefondată motivarea priveşte inadmisibilitatea pentru neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
În acest context, cu ocazia rejudecării, instanţa fondului este datoare a examina excepţia cu care a fost sesizată prin raportare la actele normative indicate de recurenta-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC L.D.C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 326 din 5 decembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 192/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1925/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
