ICCJ. Decizia nr. 1949/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1949/2008
Dosar nr. 114/1/2008
Şedinţa publică de la 15 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Consiliului Superior al Magistraturii la data de 28 iunie 2007, M.I. – procuror la Serviciul Teritorial Alba Iulia – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a solicitat recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la data numirii în funcţia de procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ca structură cu personalitate juridică specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii, petentul a arătat faptul că prin hotărârea nr. 97 din 1 noiembrie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi ordinului din 3 noiembrie 2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost numit în funcţia de procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, începând cu data de 1 noiembrie 2005.
A precizat că numirea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, s-a făcut pe o perioadă nedeterminată şi are semnificaţia unei promovări de drept într-o funcţie de execuţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ceea ce justifică dreptul de a beneficia de gradul profesional corespunzător Parchetului Înaltei Curţi.
Prin hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea petentului de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, alături de un număr de 54 de procurori de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, recurentul M.I. fiind menţionat la poziţia AA.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut faptul că procurorii vizaţi de hotărâre au grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Judecătorie, Tribunal sau Curte de Apel şi nu au susţinut vreun concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificări.
S-a precizat că Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este o structură distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, chiar dacă funcţionează în cadrul acestuia, însă numirea la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se realizează conform unei proceduri speciale (Legea nr. 508/2004) şi nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile Legii nr. 303/2004.
De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii a susţinut că prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procurorilor numiţi la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ar fi eludate dispoziţiile privitoare la promovarea prin concurs în funcţii de execuţie imediat superioare, care reprezintă „o recunoaştere a performanţelor profesionale ale magistraţilor şi constituie o componentă a carierei acestora, are caracter permanent şi reprezintă un drept câştigat cu caracter definitiv în evoluţia carierei profesionale”.
Prin hotărârea atacată s-a precizat şi faptul că salarizarea procurorilor de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui Parchet.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.I.
În motivarea căii de atac, recurentul a invocat următoarele argumente:
- prin hotărârea nr. 97 din 01 noiembrie 2005, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil numirea sa în funcţia de procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
- numirea sa a fost făcută conform dispoziţiilor legale în vigoare la momentul respectiv şi reprezintă o promovare cu îndeplinirea unor condiţii speciale, având acelaşi efect ca şi promovarea realizată în urma susţinerii unui concurs sau examen;
- prin numirea la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pe o perioadă nedeterminată a dobândit de drept gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- potrivit art. 12 şi art. 16-19 din Legea nr. 508/2004, modificată prin O.U.G. nr. 131/2006, procurorii Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au competenţa materială generală şi în cursul urmăririi penale pot lua aceleaşi măsuri procesuale, indiferent de unitatea din cadrul Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism centrală sau teritorială unde îşi desfăşoară activitatea;
- în baza art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, republicată, la data încetării activităţii în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet, unde are dreptul să funcţioneze, potrivit legii; această dispoziţie, introdusă ulterior în lege, nu precizează că procurorul ar pierde un drept câştigat, respectiv gradul profesional şi salarizarea corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- potrivit art. 77 din Legea nr. 304/2004, republicată şi, respectiv, art. 6 şi 8 din Legea nr. 317/2004, procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism participă la adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi la alegerea reprezentantului în Consiliul Superior al Magistraturii al acestui parchet.
De asemenea, în susţinerea motivelor de recurs au fost invocate de către recurent şi deciziile nr. 1112/2007, nr. 1113/2007 şi nr. 3496/2007 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, pentru următoarele temeiuri:
- recurentul a fost numit la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în funcţia de procuror, în cadrul Serviciului Teritorial Alba Iulia;
- este necesar să se facă distincţie între „numirea” procurorilor la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi „promovarea” procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instituţii pentru care legea prevede condiţii şi proceduri diferite;
- deşi funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este o structură distinctă, întrucât are personalitate juridică proprie, cu atribuţii, competenţ㸠organizare, salarizare stabilite prin lege specială;
- promovarea procurorilor la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, prin urmare, dobândirea gradului profesional corespunzător acestei structuri se poate face numai în condiţiile prevăzute de art. 43 şi 44 din Legea nr. 304/2004, republicată;
- numirea procurorilor la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta realizându-se doar conform prevederilor Legii nr. 304/2004, republicată, care sunt aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004;
- dispoziţiile legale referitoare la numirea procurorilor la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt norme de excepţie, supuse unei interpretări restrictive;
- procurorii numiţi la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism revin, la încetarea activităţii, la Parchetul de la care provin, iar nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- împrejurarea că aceşti procurori sunt salarizaţi, pe perioada îndeplinirii funcţiei la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu le conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui parchet.
- deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal care au fost invocate de către recurent nu pot constitui o dezlegare la o problemă de drept supusă judecăţii, întrucât acestea nu au fost pronunţate în cadrul unor recursuri în interesul legii.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie formulate de un număr de 54 de procurori de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, recurentul M.I. fiind menţionat la poziţia AA.
În opinia instanţei, este de necontestat faptul că Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acest fapt rezultând din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 131/2006, conform cărora: „Prin prezenta lege se înfiinţează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”.
Pe de altă parte, numirea procurorilor la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se face potrivit prevederilor Legii nr. 508/2004 (privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), prevederi cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcţii de execuţie sau de conducere, reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Astfel, recurentul M.I. a fost numit în funcţia de procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism prin ordinul din 03 noiembrie 2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ulterior interviului susţinut de recurent şi avizului favorabil de numire în funcţie emis de Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin hotărârea nr. 97 din 01 noiembrie 2005.
Într-adevăr, nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile şi prin procedura reglementată de Legea nr. 508/2004, şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile şi potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 303/2004.
Pe acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci recunoaşterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet.
Rezultă, prin urmare, că prin hotărârea contestată în cauză se face confuzie între efectele instituţiei promovării procurorilor şi cele ale instituţiei numirii acestora.
Pe de altă parte, Curtea reţine că existenţa unei anumite conjuncturi socio-politice a făcut necesară înfiinţarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale (Legea nr. 508/2004) de reglementare a condiţiilor şi procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenţi, în condiţiile şi conform unei procedurii derogatorii de la dreptul comun (Legea nr. 303/2004).
Aceleaşi necesităţi în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism explică şi existenţa în cadrul Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a serviciilor şi birourilor teritoriale, fără a trage însă concluzia că procurorii care le deservesc ar avea competenţe sau grade diferite, deoarece ei îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceleiaşi structuri, şi anume Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Având în vedere modalitatea de înfiinţare a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi de numire a procurorilor în cadrul acesteia, urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naşte în raport cu procurorii care, pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.
De altfel, în ceea ce priveşte noţiunea de discriminare, Curtea are în vedere şi practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea şi decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra României) în care s-a reţinut că „o distincţie este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă ea nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat”.
Or, în speţă, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 şi înfiinţarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în cadrul Parchetului de pe lângă Curte de Casaţie şi Justiţie, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condiţiile legii, o funcţie în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul numit la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism dobândeşte ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale detaşări sau delegări – instituţii care nu se confundă cu „numirea în funcţie”).
Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează cariera magistraţilor”, prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.
În cauză este de necontestat faptul că recurentul a fost numit, în condiţiile legii speciale (Legea nr. 508/2004), la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că, potrivit raţionamentului din hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câştigat dreptul de a funcţiona la acest nivel în ierarhia parchetelor.
Pe de altă parte, nerecunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaştere a competenţei ce revine procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în exercitarea atribuţiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structură înfiinţată ca atare prin lege.
De reţinut este şi faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă şi ultimă instanţă, ceea ce presupune că nu se poate face abstracţie de practica deja existentă la nivelul instanţei în care, admiţând cereri de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul procurorilor numiţi la Parchetul Naţional Anticorupţie - structură similară Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - au fost reţinute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecţiei încrederii legitime, al echivalenţei postului şi a gradului, al bunei-credinţe şi al solicitudinii, principii de bază ale aplicării dreptului comunitar în sfera largă a raporturilor de serviciu în spaţiul Uniunii Europene”.
În acest sens, faţă de practica anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constând în deciziile invocate de recurent, o altă soluţie decât cea de admitere a cererii de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la care în practica C.E.D.O. s-a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă în cadrul celei mai înalte autorităţi judiciare a ţării este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate art. Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (cauza Beian împotriva României, nr. 30658/05).
Cât priveşte susţinerea intimatului cu privire la deciziile pronunţate anterior în această materie de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente:
- rolul unei jurisdicţii supreme, cum este cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în această materie este acela „de a regla contradicţiile jurisprudenţei” (Zielinski şi Pradal & Gonzalez şi alţii împotriva Franţei, nr. 24846/94; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00);
- cât priveşte menţinerea aceloraşi soluţii în cauze similare, aceasta este de natură a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariţia unor divergenţe jurisprudenţiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine şi insecuritate juridică (mutatis mutandis Sovtransayto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, Păduraru împotriva României, nr. 63252/00; Beian nr. 30658/05);
- invocarea caracterului obligatoriu numai în privinţa problemelor de drept dezlegate prin intermediul recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanţă în cauza dedusă judecăţii, deoarece, pe de o parte, nu suntem în prezenţa unei practici contradictorii, în sensul dispoziţiilor art. 329 C. proc. civ., iar pe de altă parte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca jurisdicţie unică în această materie, judecă în primă şi ultimă instanţă, având obligaţia de a aplica şi interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei jurisprudenţe.
Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce îl priveşte pe recurent, va admite cererea acestuia şi îl va obliga pe intimat să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.I. împotriva hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi în consecinţă:
Anulează hotărârea atacată în ceea ce-l priveşte pe recurent.
Admite cererea recurentului şi obligă intimatul să-i recunoască acestuia gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1935/2008. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1951/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
