ICCJ. Decizia nr. 1953/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1953/2008
Dosar nr. 867/1/2008
Şedinţa publică de la 15 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 791 din 21 noiembrie 2007 a fost respinsă cererea formulată, printre alţii, de N.P., procuror sef serviciu la Direcţia Naţională Anticorupţie – Nivel central prin care s-a solicitat recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-au reţinut, în considerentele hotărârii de mai sus, următoarele:
Prin O.U.G. nr. 43/2002 a fost înfiinţat, la nivel naţional, Parchetul Naţional Anticorupţie, ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie, care exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României, organizat, iniţial, ca structura autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, independent în raport cu instanţele judecătoreşti şi cu parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice.
În prezent, chiar dacă Direcţia Naţională Anticorupţie funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie, a rămas o structură specializată, cu personalitate juridică proprie, ale cărei atribuţii, competenţă, organizare, funcţionare şi salarizare sunt stabilite prin lege specială [art. 87 alin. (10) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare].
În acest context se reţine că, în esenţă, competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie priveşte efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Competenţa aparţine direcţiei, este strict prevăzută de lege, atât pentru Direcţia Naţională Anticorupţie - nivel central, cât şi pentru structurile teritoriale, astfel că nu poate fi ridicată problema validităţii actelor procedurale întocmite de către procurorii specializaţi care nu au grad profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Atâta timp cât procurorul a fost numit, cu respectarea dispoziţiilor legale, în funcţia de procuror la Direcţii Naţională Anticorupţie, îndeplineşte atribuţiile ce sunt stabilite de lege pentru funcţia respectiva. În astfel de situaţii se regăsesc şi procurorii delegaţi la un parchet superior, care exercită atribuţiile ce intră în competenţa acelui parchet, chiar dacă au grad profesional corespunzător unui parchet inferior.
De asemenea, Direcţia Naţională Anticorupţie are o structură de organizare şi un stat de funcţii şi de personal distincte, separate de cele ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
O procedură specială a fost şi este instituită şi în ceea ce priveşte încadrarea; procurorilor la această structură specializată.
Astfel, potrivit art. 6 şi art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, Parchetul Naţional Anticorupţie se încadra cu procurori numiţi pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării în funcţie cu acordul lor, de ministerul justiţiei, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pe baza recomandării procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie.
Rezultă deci, că legiuitorul a avut în vedere, încă de la înfiinţarea Parchetului Naţional Anticorupţie, o perioada limitată în care procurorul putea funcţiona în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, stipulând în mod expres ce urma să se întâmple după încetarea funcţiei la Parchetul Naţional Anticorupţie, prin expirarea perioadei, ori datorită unor cauze neimputabile, şi anume că procurorul avea dreptul să revină la postul ocupat anterior, rezervarea acestuia fiind obligatorie, conform art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 43/2002, după intrarea în vigoare a Legii nr. 601/2004 rezervarea posturilor la unităţile de parchet de unde proveneau procurori Parchetului Naţional Anticorupţie nemaifiind obligatorie.
În ceea ce priveşte condiţiile de numire în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, acestea erau prevăzute în art. 9 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 43/2002 şi priveau atât calităţile profesionale, de conduită ale procurorilor, cât şi vechimea în funcţie a acestora, respectiv calităţile profesionale deosebite, o buna reputaţie, o conduită morală ireproşabilă, o pregătire specializată în combaterea infracţiunilor de corupţie şi o vechime minimă în funcţia de judecător sau procuror de 6 ani, prin derogare de la condiţia de vechime de 8 ani necesară pentru promovarea în funcţii de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În prezent, legiuitorul a stipulat în art. 87 alin. (2)-(6) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ca procedura specială privind numirea procurorilor la Direcţia Naţională Anticorupţie să fie completată cu o noua condiţie, constând în admiterea la un interviu organizat de o comisie constituită în scopul verificării pregătirii profesionale, a capacităţii de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderi, a rezistenţei la stres, precum şi altor calităţi specifice.
În mod evident, raţiunea legii a fost aceea de a încadra Direcţia Naţionale Anticorupţie cu procurori având o anumită structură [cunoştinţe profesionale, profil moral, psihologic - art. 86 alin. (6) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, arată că din comisie fac parte şi specialişti în psihologie, resurse umane şi „alte domenii”].
Prin urmare, finalitatea acestor dispoziţii priveşte buna desfăşurare a activităţi de urmărire penală, întrucât funcţionarea efectivă în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie trebuie înţeleasă în legătura directă cu caracterul specific a infracţiunilor ce fac obiectul Legii nr. 78/2000.
Din fişele personale, întocmite urmare a verificării dosarelor profesionale, rezulta că toţi procurorii solicitanţi au gradul profesional corespunzător fie parchetului de pe lângă judecătorie, fie parchetului de pe lângă tribunal sau parchetului de pe lângă curtea de apel, iar niciunul dintre magistraţii în cauză nu a funcţionat, nu a fost promovat şi nu a participat la un concurs de promovare, pe loc sau efectivă, în funcţii de execuţie, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, se constată că, prin numirea lor la Parchetul Naţional Anticorupţie, în prezent Direcţia Naţională Anticorupţie, cei 69 de procurori în cauză, procurori cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, parchet de pe lângă tribunal, parchet de pe lângă curtea de apel, nu au dobândit eo ipso gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât:
- promovarea în funcţii superioare de execuţie, pe loc sau efectivă, ce reprezintă o recunoaştere a performanţelor profesionale ale magistraţilor şi constituie o componenta a carierei acestora, se putea şi se poate realiza, atât în condiţiile Legii nr. 92/1992 republicata astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G.. nr. 179/1999, cât şi în prezent, conform art. 43 din Legea nr. 303/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numai prin examen/ concurs, cu respectarea celorlalte condiţii prevăzute de lege, şi anume vechime evaluare profesională anuala, lipsa sancţiunilor disciplinare, existenţa posturilor vacante.
Potrivit art. 43 din Legea nr. 303/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, promovarea procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante la parchete, inclusiv la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în art. 44 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ se prevede condiţia de 8 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procedura de desfăşurare a concursului este reglementată de Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor procurorilor, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006.
Dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalte Curte de Casaţie şi Justiţie de către un procuror cu grad profesional de parchet de pe lângă judecătorie (cu vechime în funcţie de 6 ani) doar prin numirea la Direcţia Naţională Anticorupţie ar crea o situaţie discriminatorie, dezavantajoasă în raport de toţi ceilalţi procurori din cadrul Ministerului Public, care, pentru promovarea la parchetele imediat superioare, trebuie să susţină concursuri.
- pentru numirea procurorilor la Direcţia Naţională Anticorupţie este reglementată prin lege o procedură speciala, care, fiind o norma de excepţie trebuie interpretata restrictiv.
Această procedură speciala trebuie înţeleasă în raport cu scopurile pentru care a fost înfiinţată şi organizată Direcţia Naţională Anticorupţie şi anume - necesitatea instituirii unor măsuri imediate pentru întărirea capacităţii de luptă împotriva fenomenului corupţiei, care să răspundă provocărilor specifice actualului context intern şi internaţional.
Dacă s-ar considera că prin numirea, conform procedurii speciale, a procurorilor la această structura specializată, aceştia ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-ar eluda în mod evident dispoziţiile legale privitoare la promovarea în funcţii superioare de execuţie prin concurs.
Împrejurarea că legiuitorul nu a înţeles să facă o excepţie de la regula promovării în funcţii de execuţie prin concurs în ceea ce-i priveşte pe procurori Parchetului Naţional Anticorupţie, în prezent Direcţia Naţională Anticorupţie, mai rezultă şi din dispoziţiile O.U.G. nr. 43/2002, care stabileau, în mod expres, în art. 30, că dispoziţiile Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi în cazul Parchetului Naţional Anticorupţie, deci şi cele referitoare la promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin examen/concurs.
Legiuitorul a prevăzut, în mod expres, comprehensibil, faptul că la încetarea activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii [art. 8 alin. (9) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare].
Promovarea în funcţii superioare de execuţie, pe loc sau efectivă, ce reprezintă o recunoaştere a performanţelor profesionale ale magistraţilor constituie o componentă a carierei acestora, are un caracter permanent, reprezintă un drept câştigat, cu caracter definitiv în evoluţia carierei profesionale.
Dacă considera altfel, legiuitorul prevedea acest aspect şi nu stipula în mod expres, imperativ, ce se întâmpla cu procurorii numiţi la Parchetul Naţional Anticorupţie, în prezent Direcţia Naţională Anticorupţie, la încetarea activităţii în cadrul acestei structuri specializate, respectiv faptul că revin la parchetul de unde provin, deci nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Mai mult decât atât, prin O.U.G. nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, publicată în M. Of. al României nr. 684/08.10.2007, s-a constituit, prin bugetul de stat, un fond de rezervă de 50 de posturi de procuror, număr ce se poate actualiza anual prin hotărâre a Guvernului, pentru asigurarea posturilor necesare de procuror la încetarea activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Aceste posturi vor fi repartizate în situaţia în care la parchetele unde procurorul a solicitat revenirea pe post nu există posturi vacante.
Faptul că procurorii de la Direcţia Naţionala Anticorupţie sunt salarizaţi cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui parchet.
Coeficientul de multiplicare este stabilit în virtutea prevederilor legale a reglementează salarizarea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie aplicabilitatea acestor dispoziţii fiind limitată doar la aspectul salarizării procurorilor specializaţi, nu a conferirii şi a gradului profesional corespunzător parchetului de pe lângă instanţa superioară.
Numirea la Parchetul Naţional Anticorupţie, în prezent la Direcţia Naţională Anticorupţie conferă dreptul procurorului de a funcţiona la aceasta structură, de a îndeplini atribuţiile ce intră în competenţa acesteia şi de a fi remunerat cu salariu prevăzut de lege pentru această funcţie nu şi gradul corespunzător Parchetului de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 791 din 26 noiembrie 2007 a declarat recurs în termen legal petentul N.P., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, anularea hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, recunoaşterea dreptului pretins, anume gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
A învederat recurentul, prin motivele de recurs, că prin O.U.G. nr. 134/2005 Parchetul Naţional Anticorupţie a fost reorganizat ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, devenind Departamentul Naţional Anticorupţie şi că prin această modificare legislativă, dispoziţiile constituţionale [art. 72 alin. (2) din Constituţia României, potrivit căruia urmărirea penală şi trimiterea judecată a senatorilor şi deputaţilor se poate face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie] au fost preluate în legislaţia specifică – O.U.G. nr. 134/2005 şi actele normative ulterioare.
S-a învederat că Departamentul Naţional Anticorupţie a devenit Direcţia Naţională Anticorupţie (prin Legea nr. 54/2006) funcţionând ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în baza principiului succesiunii şi acţiunii normelor juridice în timp, precum şi din cuprinsul actelor normative incidente, rezultă că procurorii din cadrul acestei structuri au dobândit şi beneficiază de gradul profesional corespunzător celui de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de remuneraţia aferent acestui grad profesional.
Pe de altă parte, a statua că procurorii din cadrul Direcţiei Naţional Anticorupţie nu au grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie înseamnă a concluziona că toate actele de urmărire penală efectuate în cauze privind senatori şi deputaţi sunt lovite de nulitate absolută întrucât ar fi efectuate de organe necompetente potrivit legii.
A precizat recurentul că prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 683/C din data de 05 martie 2004, a fost numit în funcţia de procuror sef al Serviciului pentru cercetarea infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie şi infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie - nivel central.
În consecinţă, promovarea recurentului a fost făcută sub imperiul Legii nr. 92/1992 în vigoare la data emiterii Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 683/C, care prevedea posibilitatea numirii de către ministrul justiţiei la propunerea Procurorului General al Parchetului de pe lângă C.S.J., fără examen. Cum această modalitate de promovare era legală sub imperiul legii vechi, pentru a nu aduce atingere drepturilor dobândite, legiuitorul prin art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 a reiterat sub o altă formă principiul neretroactivităţii legii noi „magistraţii în funcţie la data intrării în vigoare a prezentei legi se considera ca îndeplinesc prezumţiile legale pentru ocuparea funcţiilor pe care sunt numiţi”. Dacă printr-o ficţiune a legii se prezumă absolut ca toţi magistraţii aflaţi în funcţie la data intrării ei în vigoare, atunci trebuie înlăturate toate argumentele Consiliului Superior al Magistraturii de respingere a cererii bazate pe ignorarea principiului tempus regit actum şi lex posteriori derogant priori.
Argumentele de interpretare sistematică a normelor incidente duc la aceeaşi concluzie datorită modului de structurare a dispoziţiilor privind promovarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie care se găsesc la capitole de lege distincte de cele ce reglementează avansarea la instanţele şi parchetele inferioare în grad.
Intenţia legiuitorului a fost aceea că numirea procurorilor constituie o promovare în interesul legii, cu atât mai mult cu cât pe timpul numirii la Parchetul Naţional Anticorupţie procurorii nu pot participa la concursuri de promovare în funcţii superioare de conducere deoarece ar trebui să părăsească Direcţia Naţională Anticorupţie, iar locurile acestora la unităţile de bază au fost ocupate între timp, astfel încât procurorii nu pot reveni nici în funcţiile deţinute anterior.
Principiul activităţii legii în timp (tempus regit actum) şi teoria dreptului câştigat care a fost consfinţit prin art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, au creat recurentului o situaţie favorabilă, acesta fiind promovat în funcţia de procuror la un parchet superior – Parchetul Naţional Anticorupţie, dobândind în condiţiile legii gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În sensul recunoaşterii gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a subliniat de recurent, este şi practica recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv decizia nr. 1112 din 21 februarie 2007 pronunţată în Dosar nr. 13984/1/2006 şi decizia nr. 1113 din 21 februarie 2007 pronunţată în Dosar nr. 13982/1/2006.
În drept, s-au invocat prevederile art. 66-69 din Legea nr. 92/1992, art. 100 alin. (1) Legea nr. 303/2004, art. 29 alin. (5)-(9) din Legea nr. 317/2004, art. 20, 21 şi art. 126 alin. (6) din Constituţia României.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, reiterând argumentele din hotărârea atacată.
Concluziv, s-a precizat că numirea la Direcţia Naţională Anticorupţie conferă dreptul procurorilor de a funcţiona la această structură specializată, de a îndeplini atribuţiile ce intră în competenţa acestei direcţii şi de a fi remunerat cu salariu prevăzut de lege pentru această funcţie, nu şi gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care poate fi obţinut numai prin concurs.
În ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti invocate de recurent, s-a arătat că acestea au fost pronunţate în cauze având ca obiect un recurs şi nu un recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecăţii şi nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecăţii.
Recursul declarat de N.P. este fondat şi va fi admis, cu consecinţa anulării hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în partea referitoare la recurent, a admiterii cererii petentului şi a obligării Consiliului Superior al Magistraturii să-i recunoască acestuia gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru considerentele ce urmează.
Recurentul N.P. a îndeplinit, în perioada 10 noiembrie 2003-5 martie 2004, funcţia de procuror sef serviciu pentru efectuarea urmăririi penale în ca uz privind infracţiunile asimilate sau în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, în cadrul Secţiei de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie din Parchetul Naţional Anticorupţie (actualmente Direcţia Naţională Anticorupţie), iar începând cu data de 5 martie 2004 şi până în prezent, urmare numirii prin ordin a ministrului justiţiei, recurentul a ocupat şi ocupă aceeaşi funcţie.
Numirea recurentului în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie s-a dispus în temeiul prevederilor art. 8 şi 9 din O.U.G. nr. 43/2002 în forma în vigoare la data numirii, prevederi cu caracter special, care se aplică cu prioritate în raport de dispoziţiile de drept comun cuprinse în Legea nr. 92/1991 privind organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, potrivit art. 8 alin. (2) din actul normativ menţionat, procurori Parchetului Naţional Anticorupţie sunt numiţi pe o perioada de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării în funcţie cu acordul lor, şi eliberaţi din funcţie de ministru justiţiei, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pe baza recomandării procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, iar conform art. 8 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă, după încetarea funcţiei la Parchetul Naţional Anticorupţie, prin expirarea perioadei pentru care a fost numit ori datorita unor cauze neimputabile, procurorul are dreptul să revină la postul ocupat anterior, rezervarea acestuia fiind obligatorie.
De asemenea, conform art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, pentru a fi numiţi în Parchetul Naţional Anticorupţie procurorii trebuie sa aibă calităţi şi rezultate profesionale deosebite în combaterea infracţiunilor de corupţie. Condiţiile minime de vechime pe care trebuiau să le îndeplinească procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie au fost prevăzute prin art. 9 alin. (2) lit. b) din ordonanţă, respectiv o vechime în funcţia de procuror sau de judecător de 6 ani.
Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, în vigoare la data formulării cererii petentului de recunoaştere a gradului profesional şi la data soluţionării recursului, s-a prevăzut că Direcţia Naţională Anticorupţie se înfiinţează ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar prin alin. (2) al aceluiaşi art. s-a stipulat în mod expres că Direcţia Naţională Anticorupţie are sediul în municipiul Bucureşti şi îşi exercită atribuţiile pe întregul teritoriu al României prin procurori specializaţi în combaterea corupţiei.
Sub aspectul situaţiei procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, se reţine că urmare modificărilor aduse legislaţiei din domeniul justiţiei prin Legea nr. 247/2005, numirea în funcţia de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie nu se mai face pe termen de 6 ani ci pe durată nelimitată, şi că potrivit prescripţiilor art. 87 alin. (9) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările şi completările ulterioare, la data încetării activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii.
Tot astfel, se observă că Direcţia Naţională Anticorupţie, cu secţiile, serviciile şi birourile care îl constituie, potrivit reglementărilor în vigoare privitoare la organizarea şi funcţionarea sa, este o structură unitară, care funcţionează aşadar în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul căreia toţi procurorii au acelaşi grad profesional şi aceeaşi competenţă de soluţionare a cauzelor, indiferent de locul săvârşirii faptei.
În mod evident, nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la Direcţia Naţională Anticorupţie (fost Parchetul Naţional Anticorupţie) din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile şi conform procedurii reglementate iniţial de O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi apoi de art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările şi completările ulterioare, şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile şi procedura reglementate iniţial de Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească şi apoi de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Pe de altă parte, Curtea reţine că existenţa unei anumite conjuncturi socio-politice, a făcut necesară înfiinţarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracţiunilor de corupţie, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale (O.U.G. nr. 43/2002) de reglementare a condiţiilor şi procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenţi, în condiţiile şi conform unei proceduri derogatorii de la dreptul comun (Legea nr. 92/1992 şi Legea nr. 303/2004).
În context, urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naşte în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 92/1992 sau de Legea nr. 303/2004, în condiţiile în care, în ceea ce priveşte noţiunea de discriminare, se are în vedere şi practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea şi Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra României) în care s-a reţinut că „o distincţie este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă ea nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat”.
Or, în speţă, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracţiunilor de corupţie, materializată în adoptarea O.U.G. nr. 43/2002 şi înfiinţarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condiţiile legii, o funcţie în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul numit la Direcţia Naţională Anticorupţie (fost Parchetul Naţional Anticorupţie) dobândeşte ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul Consiliului Superior a Magistraturii, prin hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează carierea magistraţilor”, prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.
Or, în cauză este necontestat faptul că recurentul au fost numit, în condiţiile legii speciale (O.U.G. nr. 43/2002) la Parchetul Naţional Anticorupţie actualmente Direcţia Naţională Anticorupţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că, potrivit raţionamentului din hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câştigat dreptul de a funcţiona la acest nivel în ierarhia parchetelor.
De reţinut este şi faptul că în materia carierei şi drepturilor magistraţilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă şi ultimă instanţă, ceea ce presupune că nu se poate face abstracţie de practica deja existentă la nivelul instanţei în care, admiţând cereri de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul procurorilor numiţi la Parchetul Naţional Anticorupţie, au fost reţinute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi cel al protecţiei încrederii legitime, al echivalenţei postului şi a gradului, al bunei-credinţe şi al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile şi în sfera largă a raporturilor de serviciu în spaţiul Uniunii Europene.
În acest sens, faţă de practica anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constând în deciziile invocate de recurent, o altă soluţie decât cea de admitere a cererii de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţa (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la care în practica C.E.D.O. s-a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă în cadrul celei mai înalte autorităţi judiciare a ţării este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept.
Susţinerea intimatului cu privire la deciziile pronunţate anterior în această materie de secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, nu este întemeiată, fiind evident că rolul unei jurisdicţii supreme, cum este cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în această materie este, potrivit practicii C.E.D.O., acela de a regla contradicţiile jurisprudenţei şi că se impune, pe temeiul aceleiaşi practici a instanţei europene, menţinerea aceloraşi soluţii în cauze similare, o asemenea atitudine fiind de natură a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariţia unor divergenţe jurisprudenţiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine şi insecuritate juridică.
În raport de cele mai sus arătate, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce-l priveşte pe recurentul N.P., motiv pentru care, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va admite recursul, va anula hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior a Magistraturii în partea referitoare la petent, va admite cererea recurentului şi va obliga Consiliul Superior al Magistraturii să-i recunoască acestuia gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de N.P. împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi în consecinţă:
Anulează hotărârea atacată în ceea ce-l priveşte pe recurent.
Admite cererea recurentului şi obligă intimatul să-i recunoască acestuia gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1951/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1960/2008. Contencios → |
|---|
