ICCJ. Decizia nr. 1951/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1951/2008
Dosar nr. 823/1/2008
Şedinţa publică de la 15 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată şi înregistrată din 14 iunie 2007 la Consiliul Superior al Magistraturii, S.G. a solicitat recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii a arătat că a fost delegat în funcţia de procuror militar şef al Serviciului Militar Teritorial Anticorupţie, iar prin Ordinul nr. 1186/C din 3 mai 2004 al Ministrului Justiţiei, începând cu data ordinului a fost numit în funcţia de procuror militar în Direcţia Naţională Anticorupţie şi promovat în funcţia de procuror militar şef al Serviciului Militar Teritorial Bucureşti, conform procedurii în vigoare la acea dată şi cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru numirea în funcţia arătată.
De la acea dată s-au succedat în timp mai multe evenimente, la cerere, recurentul fiind trecut în rezervă dar şi eliberat din funcţia de magistrat la data de 1 septembrie 2004 (fără să fi solicitat acest lucru) şi ulterior în luna iulie 2005 a fost reprimit în magistratură, fiind numit procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. În prezent recurentul este procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Deşi prin ordinul din 8 septembrie 2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a fost recunoscut gradul profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a fost salarizat ca atare, prin ordinul din 5 decembrie 2005 al aceluiaşi Procuror General, a fost „coborât” de la gradul profesional arătat (prin rectificarea Ordinului nr. 1751/2005) la gradul profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel.
Având în vedere cele arătate, recurentul s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii pentru recunoaşterea gradului profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, grad dobândit prin numirea la Direcţia Naţională Anticorupţie.
Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea recurentului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut faptul că în situaţia în care s-ar considera că prin numirea, conform procedurii speciale, a procurorilor la această structură specializată, aceştia ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-ar eluda în mod evident dispoziţiile legale privitoare la promovarea în funcţii superioare de execuţie prin concurs.
De asemenea, Plenul Consiliul Superior al Magistraturii a reţinut şi că legiuitorul a prevăzut, în mod expres, faptul că la încetarea activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la un alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii, iar împrejurarea că procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie sunt salarizaţi cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui parchet.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs S.G.
Invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că în cazul său, ca şi în cazul colegilor săi procurori ale căror cereri au fost respinse prin aceeaşi hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, a fost vorba de o promovare în temeiul Legii nr. 92/1992 şi al O.U.G. nr. 43/2002 şi că în aceste condiţii prin emiterea actului contestat autoritatea intimată a ignorat principiul neretroactivităţii Legii nr. 303/2004 potrivit căreia promovarea se face prin concurs, precum şi principii generale ale dreptului comunitar la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie face trimitere în analiza unor cazuri similare, respectiv cel privind protecţia încrederii legitime, al echivalenţei postului şi al gradului, al bunei credinţe şi al solicitudinii.
Recurentul a solicitat şi obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la plata actualizată a diferenţei dintre indemnizaţia primită şi cea la care avea dreptul, începând cu data de 1 august 2005.
Prin întâmpinarea formulată intimatul a solicitat menţinerea ca legală şi temeinică a Hotărâri nr. 791/2007 şi respingerea ca inadmisibilă a cererii privind plata unor pretinse drepturi salariale în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
În apărarea sa intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a punctat următoarele:
- procedura şi condiţiile pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt diferite de cele pentru numirea în funcţie de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie; în acest sens procedura specială de numire a procurorilor în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie trebuie înţeleasă în raport cu scopurile pentru care a fost înfiinţată şi organizată această direcţie, respectiv necesitatea instituirii unor măsuri imediate pentru întărirea capacităţii de luptă împotriva fenomenului corupţiei, care să răspundă provocărilor specifice actualului context intern şi internaţional;
- potrivit art. 43 din Legea nr. 303/2004 privind Satutul magistraţilor, promovarea în funcţii superioare de execuţie se poate realiza numai prin concurs;
- la încetarea activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie procurorul revine la parchetul de unde provine sau la un alt parchet unde are dreptul să funcţioneze – conform art. 87 alin. (9) din Legea nr. 304/2004;
- dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în modul invocat de recurent ar crea o situaţie discriminatorie în raport cu ceilalţi procurori din cadrul Ministerului Public;
- deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cauze similare şi invocate de recurent nu au caracter obligatoriu;
- nu poate fi vorba de o discriminare a recurentului faţă de ceilalţi colegi ai săi care au obţinut câştig de cauză prin decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece, aşa cum rezultă din jurisprudenţa constată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu orice tratament diferenţiat aplicat unor cazuri egale constituie discriminare, iar o violare a principiului egalităţii şi nediscriminării există numai atunci când nu există o motivare obiectivă sau rezonabilă.
Sesizată în procedura specială prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 republicată şi examinând cauza în temeiul art. 3041 C. proc. civ. şi în raport de probatoriul administrat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul de faţă (astfel cum a fost precizat cu ocazia dezbaterilor) este fondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Situaţia de fapt, mai exact evoluţia carierei profesionale a recurentului nu comportă discuţi, fiind evidenţiată de actele depuse la dosar şi necontestată de intimat.
Problema de drept care a generat acest litigiu este aceea dacă numirea ca procuror în cadrul Direcţia Naţională Anticorupţie are efecte în ce priveşte dobândirea gradului profesional corespunzător procurorului Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Direcţia Naţională Anticorupţie este o structură cu personalitate juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie (art. 1 din O.U.G. nr. 43/202 republicată).
Fără a face confuzie între numirea procurorilor la Direcţia Naţională Anticorupţie – în condiţiile şi conform procedurii reglementate iniţial de O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările şi completările ulterioare şi apoi de art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 modificată şi completată - şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - în condiţiile şi după procedura reglementată iniţial de Legea nr. 92/1992 şi apoi de Legea nr. 303/2004 cu modificările şi completările ulterioare – Curtea reţine că existenţa unei anumite conjuncturi socio-politice a făcut necesară înfiinţarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracţiunilor de corupţie, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale (O.U.G. nr. 43/2002) de reglementare a condiţiilor şi procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenţi în cadrul unei proceduri derogatorii de la dreptul comun reprezentat de Legea nr. 92/1992 şi Legea nr. 303/2004.
Procurorii care lucrează la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să aibă gradul profesional corespunzător şi, deci, nu poate fi primită susţinerea intimatului că este exclus ca acest grad profesional să fie dobândit deşi sunt încadraţi ca procurori la acest parchet, exercită competenţe specifice uneia dintre direcţiile specializate şi sunt salarizaţi corespunzător acestui nivel.
Prin adoptarea O.U.G. nr. 43/2002 este evident că voinţa legiuitorului a fost aceea de a institui o procedură specială în favoarea acestei categorii de procurori, asimilată promovării şi derogatorie de la regula generală a susţinerii unui concurs, avându-se în vedere specificul infracţiunilor asupra cărora Direcţia Naţională Anticorupţie are competenţă.
Această procedură specială nu reprezintă o încălcare a normelor legale privind promovarea, în condiţiile în care numirea în această structură presupune calităţi şi rezultate profesionale deosebite în combaterea infracţiunilor de corupţie.
În privinţa discriminării invocate prin întâmpinarea Consiliului Superior al Magistraturii, Curtea reţine că în cauza dedusă judecăţii nu operează o discriminare faţă de ceilalţi procurori din cadrul Ministerului Public.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în mod constant că „o distincţie este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă ea nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat”.
În speţă, justificarea obiectivă rezidă în necesitatea prevenirii, descoperirii şi sancţionării faptelor de corupţie – obiective ce au stat la baza înfiinţării Parchetului Naţional Anticorupţie şi apoi prin reorganizare Direcţia Naţională Anticorupţie în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar justificarea rezonabilă constă în faptul că îndeplinind în parametrii stabiliţi prin lege, o funcţie în cadrul acestei structuri, procurorul numit la Direcţia Naţională Anticorupţie dobândeşte ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine şi faptul că prin hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează cariera magistraţilor”.
Or, în cauză, este necontestat faptul că recurentul a fost numit în condiţiile O.U.G. nr. 43/2002 la Parchetul Naţional Anticorupţie, astfel că, potrivit raţionamentului din Hotărârea nr. 878/2007, a câştigat dreptul de a funcţiona la acest nivel în ierarhia parchetelor.
Cum în materia carierei şi drepturilor magistraţilor Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă şi ultimă instanţă, nu se poate face abstracţie de deciziile pronunţate anterior de această Curte şi prin care s-au admis cereri de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul procurorilor numiţi la Parchetul Naţional Anticorupţie.
Având ca argument şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Beian împotriva României, în care se subliniază rolul pe care îl are Înalta în eliminarea neîncrederii publicului în sistemul judiciar şi a incertitudinii jurisdicţionale, trebuie reţinut că în această materie instanţa supremă are o poziţie constantă.
O altă abordare ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă şi pe cale de consecinţă cu o încălcare a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (în acest sens a se vedea Cauza Beian împotriva României, Cauza Păduraru împotriva României).
În acest context Curtea apreciază ca nelegală hotărârea recurată în ceea ce-l priveşte pe recurentul S.C.G. şi în temeiul art. 312 alin. (1)–(3) C. proc. civ. va admite recursul va anula hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, obligându-l pe acesta să recunoască recurentului gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În temeiul art. 246 alin. (1) C. proc. civ. se va lua act că recurentul a renunţat la judecarea cererii privitoare la restituirea sumelor reprezentând diferenţe salariale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de S.G. împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi în consecinţă:
Anulează hotărârea atacată în ceea ce îl priveşte pe recurent.
Admite cererea recurentului şi obligă intimatul să-i recunoască acestuia gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ia act de cererea recurentului de renunţare la capătul de cerere privind restituirea sumelor reprezentând diferenţe salariale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1949/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1953/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
