ICCJ. Decizia nr. 1964/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1964/2008
Dosar nr. 11119/1/2007
Şedinţa publică de la 15 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea formulată de P.G., procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, privind recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea hotărârii, Consiliul Superior al Magistraturii a reţinut, în esenţă, următoarele considerente:
- Parchetul Naţional Anticorupţie a fost înfiinţat, la nivel naţional, prin O.U.G. nr. 43/2002, ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, independent în raport cu instituţiile judecătoreşti şi cu parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice. Chiar dacă în prezent Direcţia Naţională Anticorupţie funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a rămas o structură specializată, cu personalitate juridică proprie, ale cărei atribuţii, competenţă, organizare, funcţionare şi salarizare sunt stabilite prin lege specială [art. 87 alin. (10) din Legea nr. 304/2004];
- competenţa efectuării urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracţiunile prevăzute Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie aparţine direcţiei, astfel că nu poate fi ridicată problema validităţii actelor procedurale întocmite de procurorii specializaţi care nu au gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- încadrarea procurorilor la structura specializată în combaterea faptelor de corupţie s-a făcut potrivit unei proceduri speciale, prevăzute iniţial în art. 6, 8 şi 9 din O.U.G. nr. 43/2002 şi apoi în art. 87 din Legea nr. 304/2004, numirea lor nefiind echivalentă cu promovarea în funcţii superioare de execuţie, care atât sub imperiul Legii nr. 92/1992, republicată, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 179/199, cât şi în prezent, conform art. 43 din Legea nr. 303/2004 se face prin concurs. Niciunul dintre procurorii care au solicitat recunoaşterea gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a funcţionat, nu a fost promovat şi nu a participat la un concurs de promovare, pe loc sau efectivă, în funcţii de execuţie la parchetul respectiv;
- dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie „doar prin numirea la Direcţia Naţională Anticorupţie”, pe de o parte, ar crea o situaţie discriminatorie în raport cu toţi ceilalţi procurori din cadrul Ministerului Public, care pentru promovarea la parchetele imediat superioare trebuie să susţină concursuri, şi, pe de o altă parte, ar eluda în mod evident dispoziţiile legale privitoare la promovarea în funcţii superioare de execuţie prin concurs;
- salarizarea procurorilor Direcţia Naţională Anticorupţie cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu le conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui parchet.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P.G., solicitând ca, în condiţiile art. 29 din Legea nr. 317/2004 şi potrivit principiului activităţii legii şi succesiunii legilor în timp, să se constate că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recurentul a criticat hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii pentru nelegalitate, arătând că motivarea ei constă într-o înşiruire de considerente care ţin de managementul resurselor umane, fără să ţină seama de situaţia sa individuală, în sensul că a fost numit şi a funcţionat ca procuror în cadrul unei structuri organizatorice a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 92/1992, în vigoare la data respectivă, dobândind gradul profesional corespunzător.
De asemenea, recurentul a făcut referire şi la evoluţia în timp a actelor normative care au reglementat succesiv promovarea procurorilor în funcţii de execuţie şi organizarea structurii specializate în combaterea infracţiunilor de corupţie, concluzionând că principiul activităţii, aplicarea normelor juridice în timp şi interpretarea logică şi sistematică a acestora conduc către ideea că numirea procurorilor în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, în prezent reorganizat sub forma unei structuri specializate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a avut ca efect promovarea acestora la parchetul respectiv.
În sensul menţionat, recurentul a făcut o paralelă cu situaţia foştilor procurori inspectori, ale căror funcţii au fost desfiinţate prin Legea nr. 247/2005 şi care au rămas să-şi desfăşoare activitatea la parchetele unde fuseseră numiţi inspectori, dar dacă proveneau de la parchete cu grad inferior; prin nota din anul 2005 a Serviciului Legislaţie Contencios, Documentare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a considerat că numirea în funcţia de inspector a însemnat implicit promovarea procurorilor respectivi şi dobândirea, de către aceştia, a gradului de parchet unde au funcţionat ca procurori inspectori, fiind aşadar un drept câştigat.
Consiliul Superior al Magistraturii, în susţinerea acestei apărări, a făcut referire la considerentele hotărârii recurate şi a arătat, că numirea la Direcţia Naţională Anticorupţie conferă dreptul procurorilor de a funcţiona la această structură specializată, de a îndeplini atribuţiile ce intră în competenţa ei şi de a fi remuneraţi cu salariul prevăzut de lege, dar nu şi gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care poate fi obţinut numai prin concurs.
În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, s-a depus la dosar o notă privind evoluţia profesională a recurentului şi nota întocmită de Direcţia Resurse Umane şi Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru Parchete, cu privire la cererile formulate de 69 de procurori care funcţionează sau care au funcţionat în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, în prezent Direcţia Naţională Anticorupţie, de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a apărărilor intimatului, ţinând seama de înscrisurile depuse la dosar şi de normele aplicabile în materia supusă analizei în succesiunea lor în timp Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Cu privire la cariera recurentului.
Recurentul şi-a început activitatea la data de 01 mai 1998, când a fost numită procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi.
Prin Ordinul nr. 1753/C din 30 iunie 2004, emis de Ministrul Justiţiei în temeiul art. 8 alin. (2) şi art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 24/2004, şi al art. 66 alin. (4) lit. d), art. 69 alin. (2) şi art. 94 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, în forma în vigoare la data respectivă, recurentul a fost numit în funcţia de procuror în Parchetul Naţional Anticorupţie, Serviciul Teritorial Galaţi, începând cu data de 05 iulie 2004. La data numirii, recurentul avea funcţia de procuror şef al Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Ulterior, recurentul a fost numit în funcţia de procuror şef secţie maritimă şi fluvială la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, ca urmare a promovării concursului/examenului pentru numirea în funcţiile de conducere vacante organizat în perioada 21 octombrie–19 noiembrie 2006
De la această dată, până în prezent, recurentul a ocupat aceeaşi funcţie, chiar dacă ulterior Parchetului Naţional Anticorupţie a devenit Direcţia Naţională Anticorupţie.
Cu privire la condiţiile şi procedura de numire în funcţia de procuror la Parchetul Naţional Anticorupţie, (în prezent Direcţia Naţională Anticorupţie) la data numirii în funcţie a recurentului.
În temeiul art. 8 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 43/2002, procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie erau numiţi iniţial pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării în funcţie cu acordul lor, şi eliberaţi din funcţie de ministrul justiţiei, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pe baza recomandării procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie.
După încetarea funcţiei, prin expirarea perioadei pentru care a fost numit ori datorită unor cauze neimputabile, procurorul avea dreptul să revină la postul ocupat anterior, a cărui rezervare era obligatorie.
Pentru numirea procurorilor în Parchetul Naţional Anticorupţie era necesară îndeplinirea condiţiilor speciale prevăzute de art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002: calităţi profesionale deosebite, o bună reputaţie, o conduită morală ireproşabilă, pregătire specială în combaterea infracţiunilor de corupţie şi o vechime de 6 ani în funcţia de procuror sau de judecător.
Această procedură deroga de la dispoziţiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 care instituiau condiţia examenului pentru promovarea în funcţii superioare de execuţie la tribunale, curţi de apel şi la parchetele de pe lângă instanţe.
În acel context legislativ, numirea la Parchetul Naţional Anticorupţie a unui procuror care provenea de la un parchet situat la un nivel inferior în ierarhia parchetelor constituia o veritabilă promovare în funcţia superioară de execuţie, împrejurare ce rezultă şi din temeiurile de drept invocate în preambulul ordinului de numire a recurentului: art. 66 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 92/1992, care impunea condiţia vechimii în magistratură de cel puţin 8 ani pentru funcţiile de procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procuror – inspector, procuror şef – secţie şi procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, art. 69 alin. (2), referitor la promovarea şi transferarea procurorilor prin ordin al ministrului justiţiei şi art. 94 alin. (1), privind promovarea şi transferarea magistraţilor numai cu consimţământul acestora.
Distincţia pe care intimatul o face între noţiunea de „numire” şi cea de „promovare” nu ţine seama de terminologia utilizată în Legea nr. 92/1992 şi de condiţiile instituite pentru promovarea în funcţie de execuţie sub imperiul actului normativ respectiv, bazându-se pe prevederi legale intrate în vigoare ulterior numirii în funcţie a recurentului (art. 43 din Legea nr. 303/2004 şi art. 87 din Legea nr. 304/2004).
La data intrării în vigoare a noilor legi privind statutul magistraţilor şi organizarea judecătorească, magistraţii aflaţi în funcţie au fost consideraţi, în temeiul art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ca îndeplinind condiţiile legale pentru ocuparea funcţiilor în care au fost numiţi.
De altfel, susţinerea intimatului nu poate fi acceptată nici din perspectiva cadrului legislativ aplicabil în prezent, pentru că art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o funcţie de execuţie, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, implicând o selecţie a candidaţilor prin prisma unor condiţii şi calităţi profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcţiei de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie. Mai mult, numirea nu se mai face pe o perioadă limitată, ci are caracter definitiv.
Cu privire la gradul profesional al procurorilor din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie (în prezent – Direcţia Naţională Anticorupţie).
Parchetul Naţional Anticorupţie a fost înfiinţat prin O.U.G. nr. 43/2002, ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie, care îşi exercită atribuţiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializaţi.
Iniţial Parchetul Naţional Anticorupţie a fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un procuror general şi coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, iar în O.U.G. nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut că acest parchet specializat funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Reglementarea entităţii specializate în combaterea corupţiei a fost radical modificată prin O.U.G. nr. 134/2005, care în art. 1 a prevăzut reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie sub forma Departamentului Naţional Anticorupţie, structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi apoi prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a O.U.G. nr. 134/2005, care a modificat dispoziţia legală menţionată în sensul înfiinţării Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ca structură cu personalitate juridică „în cadrul” Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nemaifiind prevăzut de lege caracterul autonom. Direcţia Naţională Anticorupţie este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul procurorului şef al direcţiei [art. 1 alin. (31) din O.U.G. nr. 43/2002, astfel cum a fost modificată ulterior].
Evoluţia legislativă rezumată mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării Direcţiei Naţionale Anticorupţie drept o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcţii care îl compun.
De altfel, Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în acelaşi sens, prin decizia nr. 207 din 13 martie 2007, reţinându-se textual că „Direcţia Naţională Anticorupţie este o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fără a distinge (în afara competenţei teritoriale) între structura centrală şi serviciile teritoriale”.
În aceste condiţii, numirea procurorilor specializaţi potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp şi îndeplinirea de către aceştia a atribuţiilor specifice funcţiei are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În practica intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, gradul profesional a fost definit ca fiind dreptul unui procuror de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept ce poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale (hotărârea Plenului nr. 878 din 13 decembrie 2007) „Gradul profesional” nu este o noţiune abstractă, desprinsă de conţinutul concret al atribuţiilor specifice postului pe care îl ocupă procurorul, atribuţii care corespund nivelului parchetului în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea.
Potrivit art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, Serviciile teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt înfiinţate „în cadrul” acesteia, prin ordin al procurorului – şef, fără a avea o competenţă materială diferită de cea a structurii centrale, astfel că procurorii repartizaţi în structurile teritoriale au acelaşi statut cu cei care îşi desfăşoară activitatea în structura centrală.
Conform celor arătate în notele scrise formulate de intimat, înfiinţarea şi apoi reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie au fost fundamentate pe raţiuni de politică a justiţiei, în sensul realizării obiectivelor de aderare a României la Uniunea Europeană şi de eficientizare a luptei împotriva corupţiei, prin crearea unor structuri specializate, pe criterii de înaltă ţinută morală şi de performanţă a procurorilor specializaţi în combaterea infracţiunilor de corupţie.
Pornind de la existenţa acestor raţiuni şi obiective specifice avute în vedere la înfiinţarea actualei Direcţii Naţionale Anticorupţie, Curtea urmează să se înlăture apărarea intimatului în sensul că recunoaşterea gradului profesional solicitat de recurent ar avea ca efect o discriminare a celorlalţi magistraţi din România, cărora, susţine intimatul, „nu li s-a recunoscut în aceleaşi condiţii vreun grad profesional omisso medio, cu încălcarea principiului egalităţii”.
În jurisprudenţa sa constantă, C.E.D.O. a reţinut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă şi rezonabilă (cauza Beian împotriva României, hotărârea din 6 decembrie 2007).
Nici împrejurarea că în anul 2006 (după intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004) recurentul a participat la un concurs pentru o funcţie de conducere şi a fost numit procuror şef secţie maritimă şi fluvială la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi nu este de natură să conducă la o soluţie de respingere a recursului de faţă. Aceasta întrucât în temeiul art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, judecătorul sau procurorul eliberat din motive neimputabile îşi păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanţelor şi parchetelor.
Cu privire la jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ca un argument suplimentar, Curtea reţine că în soluţionarea prezentului recurs nu poate fi ignorată împrejurarea că atât în deciziile invocate de recurentă (nr. 1112 şi nr. 1113/2007), cât şi în alte soluţii de dată mai recentă a fost recunoscut gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
O soluţie contrară, fără argumente consistente care să justifice declanşarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curţi, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergenţe de jurisprudenţă care ar avea ca efect un climat de incertitudine şi insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (hotărârea C.E.D.O. pronunţată în cauza Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, citată în hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în cauza Păduraru împotriva României, publicată în M. Of. nr. 514/14.06.2006).
Referitor la susţinerile intimatului potrivit cărora deciziile pronunţate anterior nu au caracter obligatoriu acestea vor fi respinse, întrucât rolul instanţei supreme este prevăzut atât în Constituţia României cât şi în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului în sensul că aceasta reglează contradicţiile jurisdicţionale, iar prin pronunţarea aceleiaşi soluţii se evită divergenţele jurisdicţionale.
De altfel, Înalta Curte constată că hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este deficitară şi prin prisma exigenţelor privind necesitatea examinării şi motivării fiecărei cereri în parte, necesitate ce-şi are sorgintea în dispoziţiile constituţionale privind dreptul la informaţie a cetăţenilor, inclusiv pe aspectele ce ţin de profesie (carieră). Desigur, o motivare în detaliu, de la caz la caz, este de natură a asigura premisele reale ale unui control judiciar de calitate, în consonanţă cu exigenţele europene.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi va anula hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce îl priveşte pe recurent, urmând ca în consecinţă să-i recunoască acestuia gradul profesional solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.G. împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Anulează hotărârea atacată în partea referitoare la P.G.
Admite cererea reclamantului de recunoaştere a gradului profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1963/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1966/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
