ICCJ. Decizia nr. 1969/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1969/2008
Dosar nr. 203/1/2008
Şedinţa publică de la 15 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost respinse cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie formulate de un număr de 54 de procurori din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, dar şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cum este şi cazul recurentului V.D.
Cererile au fost respinse cu motivarea că Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este o structură distinctă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, chiar dacă funcţionează în cadrul acesteia, iar numirea procurorilor în cadrul acestei structuri nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar faptul că procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt salarizaţi corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu le conferă de drept gradul profesional corespunzător acestui parchet.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul V.D. solicitând admiterea recursului, anularea în parte a hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 şi admiterea cererii de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivele de recurs se arată că prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1751/C/2004, începând cu 1 iulie 2004 recurentul a fost numit în funcţia de procuror la Parchetul Naţional Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova, Biroul Teritorial Târgu Jiu, anterior desfăşurându-şi activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Această numire constituie, în opinia recurentului, o promovare în sensul legii, având în vedere dispoziţiile art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 43/2002, dar şi faptul că dacă iniţial numirea se făcea pe o perioadă de 6 ani, în prezent numirea este pe perioadă nedeterminată iar Parchetul Naţional Anticorupţie a fost reorganizat ca structură autonomă în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Primul motiv de nelegalitate al actului atacat ce a fost invocat de recurent este acela că, deşi recurentul este procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie, iar în cererea sa a invocat dispoziţiile legale referitoare la această direcţie, cererea sa a fost respinsă pentru că nu ar fi îndeplinit condiţiile legii referitoare la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Au fost invocate şi motive de nelegalitate a hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii deşi nu s-a solicitat anularea acesteia de către recurent.
S-au depus de către recurent la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: copia cererii adresată Consiliului Superior al Magistraturii, copia hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007, copia hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007.
Consiliul Superior al Magistraturii a formulat Întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu referire la solicitarea recurentului de recunoaştere a gradului profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin promovarea la Direcţia Naţională Anticorupţie, chiar dacă hotărârea atacată vizează procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
S-a solicitat aceasta având în vedere că procedura şi condiţiile pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt diferite de cele pentru numirea în funcţia de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie, astfel că nu trebuie confundată numirea cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a apreciat că dacă s-ar considera că prin numirea procurorilor la această structură specializată aceştia ar dobândi gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-ar eluda dispoziţiile legale privitoare la promovarea în funcţii superioare de execuţie prin concurs.
S-a invocat şi faptul că la încetarea activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii, iar faptul că procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie sunt salarizaţi cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui parchet.
S-a apreciat că prin dobândirea gradului profesional numai prin numire s-ar crea o situaţie discriminatorie în raport cu ceilalţi procurori din cadrul Ministerului Public care trebuie să susţină concurs pentru promovarea în funcţie de execuţie.
În privinţa cauzelor similare pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a considerat că acestea nu au caracter obligatoriu, nefiind pronunţate ca decizii în urma unui recurs în interesul legii.
S-a depus la dosar, de către intimat, o notă privind evoluţia profesională a recurentului şi Nota Direcţiei Resurse Umane şi Organizare care a fost avută în vedere la pronunţarea hotărârii atacate.
După examinarea motivelor de recurs, a înscrisurilor depuse la dosar, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, va fi admis recursul pentru următoarele considerente
Recurentul a fost numit procuror la 1 noiembrie 1994 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, iar după o perioadă de delegare a fost numit, la 1 iulie 2004 în funcţia de procuror la Parchetul Naţional Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova – Biroul Teritorial Târgu Jiu, iar la 27 septembrie 2004 – procuror şef al aceluiaşi Birou Teritorial.
Numirea în această funcţie a recurentului s-a făcut în baza art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 42/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, dar şi al dispoziţiilor art. 66 alin. (4) lit. d), art. 69 alin. (2) şi art. 94 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească.
În baza art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, astfel cum era în vigoare la momentul numirii recurentului, numirea procurorilor la Parchetul Naţional Anticorupţie se făcea pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării lor şi eliberaţi din funcţie de ministrul justiţiei, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pe baza recomandării procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie.
Pentru numirea procurorilor în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, cerea ca procurorii să aibă calităţi şi rezultate deosebite în combaterea infracţiunilor de corupţie, iar alin. (2) lit. b) din acelaşi art. cerea o vechime în funcţia de procuror sau judecător de 6 ani.
Prin stabilirea acestor condiţii se deroga de la dispoziţiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 care reglementa posibilitatea promovării în funcţii superioare de execuţie la tribunale, curţi de apel şi la parchetele de pe lângă acestea.
Faţă de reglementările prezentate, numirea la Parchetul Naţional Anticorupţie a unui procuror a constituit o promovare în funcţie, iar distincţia pe care intimatul o face în hotărârea atacată nu ţine seama de textele care au reglementat şi reglementează numirea procurorilor la Parchetul Naţional Anticorupţie sau Direcţia Naţională Anticorupţie.
Un alt argument în sprijinul susţinerii că prin numirea la Parchetul Naţional Anticorupţie recurentul a fost promovat ca procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie este şi art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 care, la momentul intrării sale în vigoare la 27 septembrie 2004, a stabilit că „magistraţii în funcţie la data intrării în vigoare a prezentei legi se consideră că îndeplinesc condiţiile legale pentru ocuparea funcţiilor în care sunt numiţi”.
Chiar faţă de modificările legislative intervenite în numirea procurorilor la Direcţia Naţională Anticorupţie nu pot fi acceptate susţinerile intimatului pentru că art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o funcţie de execuţie derogatorie de la procedura stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, procedură care presupune stabilirea unor condiţii, verificarea existenţei unor calităţi necesare pentru ocuparea funcţiei de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie.
De aceea, se poate spune că numirea procurorilor specializaţi care îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, îndeplinirea de către aceştia a atribuţiilor specifice funcţiei au avut ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că Direcţia Naţională Anticorupţie a devenit, prin reorganizare Parchetul Naţional Anticorupţie, structură autonomă în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind condusă de Procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin intermediul procurorului şef al acestei direcţii. De altfel, chiar Consiliul Superior al Magistraturii recunoaşte că gradul profesional, definit ca fiind dreptul unui procuror de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, poate fi dobândit prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale (a se vedea hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 878 din 13 decembrie 2007 publicată pe pagina de internet).
Trebuie subliniat faptul că chiar intimatul, plecând de la dispoziţiile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a admis cererile unor procurori de recunoaştere a gradului profesional corespunzător parchetului unde au fost numiţi fără concurs. În acest sens, ar putea fi amintite hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 417 din 28 septembrie 2005, hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176 din 21 februarie 2008.
Trebuiesc înlăturate susţinerile intimatului care apreciază că recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru procurorii numiţi la Direcţia Naţională Anticorupţie ar crea o situaţie discriminatorie pentru că nimic nu-i împiedică pe procurorii care doresc şi îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege să participe la interviu în vederea numirii la Direcţia Naţională Anticorupţie sau să participe la concurs în vederea promovării la alte parchete.
În privinţa acestei noţiuni de discriminare trebuie avută în vedere practica Curţi Europene a Drepturilor Omului care chiar într-o cauză recentă (cauza Beian contra României) a arătat că „o distincţie este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă nu are un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat”, ori în speţă justificarea există şi este dovedită de necesitatea înfiinţării unor structuri specializate în lupta împotriva corupţiei, de emiterea unei legi speciale şi de procedura derogatorie de la regulile comune privind condiţiile şi procedura de numire.
Într-adevăr, aşa cum şi recurentul a invocat anterior pronunţării hotărârii atacate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în sensul recunoaşterii gradului de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Dacă s-ar adopta o soluţie contrară, fără argumente care să justifice declanşarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 304/2004, nu ar face altceva decât să genereze divergenţe de jurisprudenţă, ce au ca efect un climat de insecuritate şi incertitudine, fără a mai exista posibilitatea respectării dreptului fiecărui cetăţean la un proces echitabil, drept consacrat atât de art. 21 alin. (3) din Constituţia României, dar şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la susţinerile intimatului că deciziile pronunţate anterior nu au caracter obligatoriu acestea vor fi respinse pentru că, în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, rolul unei jurisdicţii supreme este tocmai acela de a regla contradicţiile jurisdicţionale iar prin pronunţarea aceleiaşi soluţii se evită divergenţele jurisdicţionale.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi anulată hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce îl priveşte pe recurent, va fi admisă cererea formulată de acesta de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de V.D. împotriva hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Anulează hotărârea atacată în partea referitoare la V.D.
Admite cererea reclamantului de recunoaştere a gradului profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1967/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1971/2008. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
