ICCJ. Decizia nr. 1966/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1966/2008
Dosar nr. 11218/1/2007
Şedinţa publică de la 15 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Consiliului Superior al Magistraturii, petenta Z.L. a solicitat recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii, petenta a arătat faptul că a fost numită în funcţia de procuror la Parchetul Naţional Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara la data de 16 octombrie 2003 prin Ordin al Ministrului Justiţiei nr. 2964/C/2003, conform procedurii în vigoare la acea dată şi cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru numirea în funcţia arătată.
În plus, petenta a precizat faptul că Parchetul Naţional Anticorupţie funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar promovarea în funcţia de procuror la Parchetul Naţional Anticorupţie, acum devenit Direcţia Naţională Anticorupţie, justifică dreptul de a beneficia de gradul profesional corespunzător Parchetului Înaltei Curţi.
Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea petentei de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea hotărârii, Consiliul Superior al Magistraturii a reţinut, în esenţă, următoarele considerente:
- Parchetul Naţional Anticorupţie a fost înfiinţat, la nivel naţional, prin O.U.G. nr. 43/2002, ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, independent în raport cu instituţiile judecătoreşti şi cu parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice. Chiar dacă, în prezent, Direcţia Naţională Anticorupţie funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta a rămas o structură specializată, cu personalitate juridică proprie, ale cărei atribuţii, competenţă, organizare, funcţionare şi salarizare sunt stabilite prin lege specială [art. 87 alin. (10) din Legea nr. 304/2004];
- competenţa efectuării urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracţiunile prevăzute Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie aparţine direcţiei, astfel că nu poate fi ridicată problema validităţii actelor procedurale întocmite de procurorii specializaţi, care nu au gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- încadrarea procurorilor la structura specializată în combaterea faptelor de corupţie s-a făcut potrivit unei proceduri speciale, prevăzute iniţial în art. 6, 8 şi 9 din O.U.G. nr. 43/2002 şi, apoi, în art. 87 din Legea nr. 304/2004, numirea lor nefiind echivalentă cu promovarea în funcţii superioare de execuţie, care - atât sub imperiul Legii nr. 92/1992, republicată, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 179/1999, cât şi în prezent, conform art. 43 din Legea nr. 303/2004 - se face prin concurs. Or, petenta, ca de altfel niciunul dintre procurorii care au solicitat recunoaşterea gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu a funcţionat, nu a fost promovată şi nu a participat la un concurs de promovare, pe loc sau efectivă, în funcţii de execuţie la parchetul respectiv;
- dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie „doar prin numirea la Direcţia Naţională Anticorupţie";, pe de o parte ar crea o situaţie discriminatorie în raport cu toţi ceilalţi procurori din cadrul Ministerului Public, care pentru promovarea la parchetele imediat superioare trebuie să susţină concursuri, iar pe de o altă parte ar eluda, în mod evident, dispoziţiile legale privitoare la promovarea în funcţii superioare de execuţie prin concurs;
- salarizarea procurorilor Direcţia Naţională Anticorupţie cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu le conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui parchet.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta Z.L., solicitând ca, în condiţiile art. 29 din Legea nr. 317/2004 şi potrivit principiului activităţii legii şi succesiunii legilor în timp, să se constate că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recurenta critică hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii pentru nelegalitate, arătând că aceasta nu ţine seama de situaţia sa individuală, în sensul că a fost numită şi a funcţionat ca procuror în cadrul unei structuri organizatorice a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 92/1992, în vigoare la data respectivă, în temeiul căreia a dobândit gradul profesional corespunzător.
Recurenta a făcut referire şi la evoluţia în timp a actelor normative care au reglementat succesiv promovarea procurorilor în funcţii de execuţie şi organizarea structurii specializate în combaterea infracţiunilor de corupţie, concluzionând că principiul activităţii legii, aplicarea normelor juridice în timp şi interpretarea logică şi sistematică a acestora i-au creat o situaţie favorabilă în sensul că numirea procurorilor în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, în prezent reorganizat sub forma unei structuri specializate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a avut ca efect promovarea acestora la parchetul respectiv.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a arătat că recursul este neîntemeiat, pentru că procedura şi condiţiile pentru promovarea în funcţia de Procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt diferite de cele pentru numirea în funcţia de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie.
În susţinerea acestei apărări, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut referire la considerentele hotărârii recurate şi a arătat, în concluzie, că numirea la Direcţia Naţională Anticorupţie conferă dreptul procurorilor de a funcţiona la această structură specializată, de a îndeplini atribuţiile ce intră în competenţa ei şi de a fi remuneraţi cu salariul prevăzut de lege, dar nu şi gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care poate fi obţinut numai prin concurs.
În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar nota întocmită de Direcţia Resurse Umane şi Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru Parchete, cu privire la cererile formulate de 69 de procurori, printre care şi recurenta, care funcţionează sau care au funcţionat în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, în prezent Direcţia Naţională Anticorupţie, de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a apărărilor intimatului, ţinând seama de înscrisurile depuse la dosar şi de normele aplicabile în materia supusă analizei, în succesiunea lor în timp, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În ceea ce priveşte cariera profesională a recurentei Z.L., Înalta Curte reţine, din cuprinsul actelor depuse la dosar, că aceasta are o vechime în funcţia de procuror de 13 ani; în perioada 01 iulie 2003–16 octombrie 2003 a fost delegată în funcţia de procuror la Parchetul Naţional Anticorupţie - Serviciul Teritorial Anticorupţie Timişoara; la data de 16 octombrie 2003, a fost numită în funcţia de procuror la Parchetul Naţional Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara, prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2964/C/2003, funcţie pe care o deţine şi în prezent.
Numirea recurentei în funcţia de procuror la Parchetul Naţional Anticorupţie (în prezent Direcţia Naţională Anticorupţie) s-a făcut în baza şi cu respectarea condiţiilor şi a procedurii prevăzute de Legea nr. 92/1992, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 179/1999, ca şi de O.U.G. nr. 43/2002, privind Parchetul Naţional Anticorupţie, act normativ care a fost ulterior succesiv modificat.
De amintit în acest sens, în special, O.U.G. nr. 102/2003, intrată în vigoare la data de 26 octombrie 2003, prin care s-a modificat art. 1 al O.U.G. nr. 43/2002, în sensul precizării exprese a faptului că Parchetul Naţional Anticorupţie, înfiinţat la nivel naţional funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Curtea Supremă de Justiţie, în denumirea de la data respectivă).
Astfel, în temeiul art. 8 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 43/2002, procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie erau numiţi iniţial pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării în funcţie cu acordul lor, şi eliberaţi din funcţie de ministrul justiţiei, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pe baza recomandării procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie.
După încetarea funcţiei, prin expirarea perioadei pentru care a fost numit ori datorită unor cauze neimputabile, procurorul avea dreptul să revină la postul ocupat anterior, a cărui rezervare era obligatorie.
Pentru numirea procurorilor în Parchetul Naţional Anticorupţie era necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002, după cum urmează: calităţi profesionale deosebite, o bună reputaţie, o conduită morală ireproşabilă, pregătire specială în combaterea infracţiunilor de corupţie şi o vechime de 6 ani în funcţia de procuror sau de judecător.
Această procedură deroga de la dispoziţiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992, care instituiau condiţia examenului pentru promovarea în funcţii superioare de execuţie la tribunale, curţi de apel, şi la parchetele de pe lângă instanţe.
De altfel şi această procedură de promovare a fost amendată, după cum s-a arătat deja, prin O.U.G. nr. 179/1999, de modificare şi completare a Legii nr. 92/1992, fiind introdus art. 66 alin. (41), potrivit cu care, promovarea în funcţii superioare de execuţie la tribunale, curţi de apel şi parchetele de pe lângă aceste instanţe, a magistraţilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, se face pe bază de examen, rezultând aşadar că procedura de promovare pe funcţii de execuţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu mai implica un examen, fiind necesare numai condiţiile de vechime şi celelalte cerinţe inserate în acelaşi act normativ.
În acel context legislativ, numirea la Parchetul Naţional Anticorupţie a unui procuror care provenea de la un parchet situat la un nivel inferior în ierarhia parchetelor constituia o veritabilă promovare în funcţia superioară de execuţie, împrejurare ce rezultă şi din temeiurile de drept invocate în preambulul ordinului de numire a recurentei, respectiv art. 66 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 92/1992, care impunea condiţia vechimii în magistratură de cel puţin 8 ani pentru funcţiile de procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procuror - inspector, procuror şef - secţie şi procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, art. 69 alin. (2), referitor la promovarea şi transferarea procurorilor prin ordin al ministrului justiţiei şi art. 94 alin. (1), privind promovarea şi transferarea magistraţilor numai cu consimţământul acestora.
Distincţia pe care intimatul o face între noţiunea de „numire"; şi cea de „promovare"; nu ţine seama de terminologia utilizată în Legea nr. 92/1992 şi de condiţiile instituite pentru promovarea în funcţie de execuţie sub imperiul actului normativ respectiv, bazându-se pe prevederi legale intrate în vigoare ulterior numirii în funcţie a recurentei (art. 43 din Legea nr. 303/2004 şi art. 87 din Legea nr. 304/2004).
La data intrării în vigoare a noilor legi privind statutul magistraţilor şi organizarea judecătorească, magistraţii aflaţi în funcţie au fost consideraţi, în temeiul art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ca îndeplinind condiţiile legale pentru ocuparea funcţiilor în care au fost numiţi.
De altfel, susţinerea intimatului nu poate fi acceptată nici din perspectiva cadrului legislativ aplicabil în prezent, pentru că art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o funcţie de execuţie, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, implicând o selecţie a candidaţilor prin prisma unor condiţii şi calităţi profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcţiei de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie.
Numirea nu se mai face pe o perioadă limitată, ci are caracter definitiv.
În ceea ce priveşte gradul profesional al procurorilor din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie (în prezent - Direcţia Naţională Anticorupţie), Curtea reţine următoarele:
Parchetul Naţional Anticorupţie a fost înfiinţat prin O.U.G. nr. 43/2002, ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie, care îşi exercită atribuţiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializaţi.
Iniţial, Parchetul Naţional Anticorupţie a fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un procuror general şi coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, iar în O.U.G. nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut că acest parchet specializat funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Reglementarea entităţii specializate în combaterea corupţiei a fost radical modificată prin O.U.G. nr. 134/2005 care, în art. l, a prevăzut reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie sub forma Departamentului Naţional Anticorupţie structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi apoi prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a O.U.G. nr. 134/2005, care a modificat dispoziţia legală menţionată, în sensul înfiinţării Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ca structură cu personalitate juridică „în cadrul"; Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nemaifiind prevăzut de lege caracterul autonom.
Direcţia Naţională Anticorupţie este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul procurorului şef al direcţiei [art. l alin. (31) din O.U.G. nr. 43/2002, astfel cum a fost modificată ulterior].
Evoluţia legislativă rezumată mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării Direcţiei Naţionale Anticorupţie ca fiind o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcţii care îl compun.
În aceste condiţii, numirea procurorilor specializaţi potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp şi îndeplinirea de către aceştia a atribuţiilor specifice funcţiei are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În practica intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, gradul profesional a fost definit ca fiind dreptul unui procuror de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept ce poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale (hotărârea Plenului nr. 878 din 13 decembrie 2007). „Gradul profesional"; nu este o noţiune abstractă, desprinsă de conţinutul concret al atribuţiilor specifice postului pe care îl ocupă procurorul, atribuţii care corespund nivelului parchetului în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea.
În mod corespunzător, concursurile de promovare se organizează pentru ocuparea unor funcţii de execuţie superioare, în limita locurilor disponibile, iar nu pentru dobândirea unui grad profesional privit în mod abstract. Numai prin excepţie, în cazurile expres prevăzute de lege, promovarea se face „pe loc";.
Potrivit art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, Serviciile teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt înfiinţate „în cadrul"; acesteia, prin ordin al procurorului - şef, fără a avea o competenţă materială diferită de cea a structurii centrale, astfel că procurorii repartizaţi în structurile teritoriale au acelaşi statut cu cei care îşi desfăşoară activitatea în structura centrală.
Conform celor susţinute de intimat, înfiinţarea şi, apoi, reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie au fost fundamentate pe raţiuni de politică a justiţiei, în sensul realizării obiectivelor de aderare a României la Uniunea Europeană şi de eficientizare a luptei împotriva corupţiei, prin crearea unor structuri specializate, pe criterii de înaltă ţinută morală şi de performanţă a procurorilor specializaţi în combaterea infracţiunilor de corupţie.
Pornind de la existenţa acestor raţiuni şi obiective specifice avute în vedere la înfiinţarea actualei Direcţii Naţionale Anticorupţie, Curtea urmează să înlăture apărarea intimatului în sensul că recunoaşterea gradului profesional solicitat de recurentă ar avea ca efect o discriminare a celorlalţi magistraţi din România cărora, susţine intimatul, „nu li s-a recunoscut în aceleaşi condiţii vreun grad profesional omisso medio, cu încălcarea principiului egalităţii";.
În jurisprudenţă sa constată, C.E.D.O. a reţinut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă şi rezonabilă (cauza Beian împotriva României, hotărârea din 6 decembrie 2007).
Un argument suplimentar îl constituie, de asemenea, jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care nu poate fi ignorată în soluţionarea prezentului recurs şi care, atât prin deciziile invocate de recurentă (nr. 1112 şi nr. 1113/2007) cât şi prin alte soluţii, de dată mai recentă, a recunoscut gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
O soluţie contrară, fără argumente consistente care să justifice declanşarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curţi, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergenţe de jurisprudenţă care ar avea efect un climat de incertitudine şi insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi va modifica hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce o priveşte pe recurentă, în sensul recunoaşterii pentru aceasta a gradului profesional de procuror, corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Z.L. împotriva Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Anulează hotărârea atacată, în partea referitoare la Z.L.
Admite cererea reclamantei de recunoaştere a gradului profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1964/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1967/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
