ICCJ. Decizia nr. 1985/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1985/2008
Dosar nr. 2399/36/2007
Şedinţa publică de la 16 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 6 iunie 2007, reclamantul P.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării ordinului din 23 mai 2007 emis de pârât până la soluţionarea cauzei pe fond.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin ordinul menţionat mai sus, a fost eliberat din funcţia de director administrativ interimar al Spitalului de Urgenţă „S.P.” din Focşani, actul fiind emis cu încălcarea prevederilor art. 182 lit. e) din Legea nr. 95/2006 şi ale art. 268 alin. (2) C. muncii, fără efectuarea unei cercetări prealabile şi fără să indice concret motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază.
A mai susţinut că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare, respectiv existenţa unui caz bine justificat, rezultat din evidenta nelegalitate a ordinului contestat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente pe cale a fi suferită atât de reclamant, cât şi de unitatea spitalicească unde a funcţionat.
Pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
De la Curtea de Apel Galaţi, unde fusese înregistrată iniţial cauza, prin încheierea nr. 3368 din 25 iulie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pricina a fost strămutată la Curtea de Apel Constanţa.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 717/CA din 17 octombrie 2007 a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii a admis acţiunea, a suspendat executarea ordinului din anul 2007 până la soluţionarea cauzei pe fond şi a obligat pârâtul la plata sumei de 3.504,30 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, cu privire la excepţia inadmisibilităţii, instanţa de fond a apreciat că susţinerea pârâtului, potrivit căreia, dacă reclamantul nu a sesizat instanţa de contencios administrativ în termen de 60 de zile de la data formulării cererii de suspendare, această cerere de suspendare a devenit inadmisibilă - este eronată.
Aceasta deoarece termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, începe să curgă de la data de la care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ şi nu de la momentul la care s-a introdus cererea de suspendare, cum, în mod greşit, a arătat pârâtul.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa a reţinut că soluţia se impune, având în vedere că sunt întrunite cumulativ condiţiile pre văzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la existenţa cazului bine justificat, s-a arătat că împrejurarea emiterii actului de eliberare din funcţie de către o altă persoană decât managerul spitalului este de natură a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului, iar lipsirea reclamantului de remuneraţia corespunzătoare, ca urmare a eliberării sale din funcţie, reprezentă un prejudiciu pentru acesta.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice.
1. În motivarea cererii, recurentul invocă nelegalitatea sentinţei pentru încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, conform cărora suspendarea încetează de drept în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anulare în termen de 60 de zile, text introdus prin Legea nr. 262/2007.
În legătură cu acest aspect, consideră recurentul că instanţa a apreciat greşit că textul respectiv nu ar fi aplicabil în speţă pentru că legea nu retroactivează, deoarece, în realitate, termenul de 60 de zile trebuia să curgă faţă de reclamant de la data la care Legea nr. 262/2007 a intrat în vigoare 2 august 2007.
Apreciază recurenta că cele 60 de zile trebuiau calculate de la data aducerii la cunoştinţă a actului administrativ, dar nu mai devreme de data declanşării de către petent a recursului administrativ, dar în nici un caz de la data când se suspendă actul, aşa cum a considerat prima instanţă.
2. A doua critică a recurentei se întemeiază pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi pe ideea că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea celor două condiţii: urgenţa şi producerea unei pagube iminente, întrucât simpla susţinere a reclamantului că este lipsit de drepturi băneşti nu acoperea cerinţele pentru suspendare.
Intimatul-reclamant a invocat în concluziile scrise excepţia lipsei de interes a recursului, arătând că, dacă la momentul introducerii lui exista încă un interes, în prezent el nu mai există, deoarece prin sentinţa nr. 29/2008 a Curţii de Apel Galaţi s-a dispus anularea ordinului a cărui suspendare s-a dispus.
Consideră intimatul că, în situaţia în care suspendarea s-a dispus până la pronunţarea instanţei de fond, în prezent interesul reclamantului nu mai subzistă.
I. Excepţia nu se fondează.
Interesul reclamantului de a înlătura efectele suspendării executării ordinului subzistă pentru acelaşi argument pe care reclamantul şi-a susţinut cererea: drepturile băneşti. În situaţia în care prin recurs pârâtul ar obţine invalidarea efectelor suspensive, acest fapt l-ar îndreptăţi să ceară obligarea reclamantului la restituirea drepturilor băneşti pe care reclamantul le-a primit pe durata suspendării executării ordinului, cel puţin până la soluţionarea irevocabilă fondului cauzei (anularea ordinului).
II. Recursul nu se fondează.
Instanţa de fond în suspendare, fără a antama aspectele substanţiale ale cauzei, şi-a motivat pertinent soluţia sub aspectul îndeplinirii condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
De vreme ce, la prima vedere, actul a cărui executare s-a solicitat a fi suspendată nu a fost emis de persoana competentă, iar eliberarea din funcţie a reclamantului e susceptibilă a-i produce acestuia în mod evident un prejudiciu material iminent, acestea sunt argumente necesare, dar şi suficiente pentru a justifica măsura suspendării executării actului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia lipsei de interes a recursului formulată de intimatul-reclamant P.V.
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice împotriva sentinţei civile nr. 717 /CA din 17 octombrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1983/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1993/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
