ICCJ. Decizia nr. 1993/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1993/2008
Dosar nr. 871/59/2007
Şedinţa publică de la 16 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 mai 2007, aşa cum a fost precizată, reclamanta SC C.S.V.N. SRL Timişoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, anularea în parte a Ordinului nr. 205 din 3 aprilie 2007, respectiv a art. 6, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a susţinut că prin art. 6 din Ordin s-a instituit obligaţia întocmirii unui „formular” de acceptare a tranzacţiei de către client, înainte de efectuarea acesteia, al cărui cuprins este identic cu cel al unui buletin de schimb, exceptând denumirea, ceea ce înseamnă că pentru fiecare tranzacţie se fac două seturi de acte.
A mai arătat că, prin completarea acestor formulare, se creează greutăţi în activitatea societăţii, prin mărirea timpului acordat fiecărui client, formarea cozilor, iritarea clienţilor, impedimente pentru cetăţenii care nu cunosc limba română, măsura nefiind o garanţie pentru desfăşurarea unor operaţiuni de schimb valutar corecte, ci doar o măsură de protecţie a autorităţilor împotriva reclamaţiilor formulate de persoanele induse în eroare.
S-a mai susţinut că, prin emiterea actului contestat, s-au încălcat prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 312/2004, ale art. 3 alin. (2) şi cele ale art. 10 din acelaşi act normativ, ale art. 46 C. com., precum şi ale Normei nr. 4 din 1 aprilie 2005 adoptată de Banca Naţională a României şi s-a creat o situaţie discriminatorie între agenţii economici care deţin A.S.V. (în speţă, băncile) şi agenţii economici care efectuează schimb valutar fără aceste aparate.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 205/PI din 18 septembrie 2007, a respins, ca nefondată, acţiunea.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamanta nu a dovedit existenţa unui drept sau a unui interes protejate de lege care să fi fost vătămate prin actul atacat, aşa cum impun prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motivarea acţiunii constând într-o serie de afirmaţii privind inconvenientele generate de respectarea obligaţiei prevăzute de respectivul act.
S-a mai menţionat că nu este relevantă în speţă invocarea prevederilor din Legea nr. 312/2006, după cum măsura luată nu contravine nici sistemului probator instituit de art. 46 C. com.
Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC C.S.V.N. SRL Timişoara.
În motivarea cererii, recurenta susţine că:
- Prin dispoziţiile art. 6 din Ordinul atacat agenţii economici sunt obligaţi la întocmirea unui „formular de acceptare a tranzacţiei";, în afara buletinului de schimb valutar (care are acelaşi conţinut) şi a bonului fiscal, fapt care îngreunează activitatea şi reprezintă o concurenţă neloială, faţă de automatele de schimb valutar (A.S.V.). Astfel, aceste automate nu emit nici un formular, ci doar un bon de schimb, iar clientul este obligat să citească cursul şi să îşi calculeze singur sumele, în mod firesc. în schimb, casele de schimb valutar, întocmesc mai multe documente şi au obligaţia afişării cursului, conform normelor, cu litere mari.
- Scopul emiterii art. 6, a fost de a „fura"; clientela caselor de schimb mici, şi a o îndrepta spre marile grupuri bancare, fiind evident interesul recurentei şi prejudiciul suferit prin diminuarea clientelei, în favoarea aparatelor de schimb A.S.V. instalate de marile grupuri bancare.
- În ţările membre U.E., cum ar fi Ungaria, pentru schimbul valutar, până la o anumit sumă, clientul nu este legitimat, iar după efectuarea schimbului se eliberează doar un bon fiscal, dar în România se eliberau două acte - buletin de schimb valutar şi bon fiscal, iar ca urmare a prevederilor contestate se emit trei acte (cu acelaşi conţinut).
- Conform Legii nr. 312/2004 privind statutul Banca Naţională a României, art. 2 lit. d), doar Banca Naţională a României are ca principală atribuţie stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia. Conform art. 10, Banca Naţională a României poate emite reglementări privind monitorizarea şi controlul tranzacţiilor valutare pe teritoriul ţării şi emite autorizaţii în acest sens, pentru agenţii economici, care au un astfel de obiect de activitate.
Conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 312/2004 „Orice proiect de act normativ al autorităţilor publice centrale, care priveşte domeniile în care Banca Naţională a României are atribuţii, va fi adoptat după ce în prealabil s-a solicitat avizul Banca Naţională a României”.
Ordinul atacat nu a fost adoptat având la bază avizul Banca Naţională a României, iar prevederile contestate care privesc activitatea caselor de schimb valutar, ca mod de funcţionare, au fost adoptate de o autoritate necompetentă, cu privire la regimul valutar, autorizaţiile de funcţionare, modul de funcţionare şi formularele folosite, în acest domeniu, unde doar Banca Naţională a României poate adopta reglementări specifice.
- Motivarea esenţială a instanţei, că nu era necesar avizul Banca Naţională a României, întrucât această instituţie doreşte să simplifice cadrul activităţii de schimb valutar, iar această instituţie renunţă la atribuţiile stabilite prin lege organică printr-o scrisoare (adresă) reprezintă o încălcare a principiilor de drept. La o atribuţie stabilită prin lege, nu se poate renunţa, nici măcar de o instituţie publică, ci eventual aceasta poate propune guvernului şi parlamentului, modificarea legii. Din poziţia procesuală a pârâtei rezultă lipsa avizului legal, fapt care sancţionează cu nulitatea absolută ordinul atacat, iar „înţelegerile"; dintre instituţiile statului nu blochează aplicarea unei legi.
- Introducerea unui formular suplimentar şi inutil nu are ca scop protecţia consumatorilor, aşa cum susţine pârâta, întrucât aceasta se realizează prin afişarea cursurilor de schimb valutar, a comisioanelor practicate etc., aspecte reglementate clar de legiuitor.
- C. com., potrivit art. 46 permite dovedirea obligaţiilor comerciale şi cu probe testimoniale, derogând de la principiile C. civ., tocmai pentru că activitatea comercială trebuie să fie operativă şi fluentă, pentru ca astăzi prin prevederea contestată activitatea comercială să fie „înfrânată"; şi birocratizată excesiv.
1. Din punct de vedere formal, ordinul atacat a fost emis în executarea O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, referirea din preambulul ordinului făcându-se la art. 1 şi 8. Primul prevede obligaţia Statului de a proteja cetăţenii în calitatea lor de consumatori, cel de-al doilea atribuţia Guvernului de a adopta reglementări specifice în scopul prevenirii şi combaterii practicilor ce dăunează intereselor economice ale consumatorilor.
Aşadar, actul emis se circumscrie politicii de protecţie a consumatorilor.
În ceea ce priveşte conţinutul ordinului atacat, inclusiv dispoziţiile art. 6, criticate de recurent, acesta vizează exclusiv măsuri de ordin formal şi organizatoric pe care operatorii economici care desfăşoară activităţi de schimb valutar sunt obligaţi a le lua pentru a asigura informarea consumatorilor ca beneficiari ai serviciilor de schimb valutar.
Aşadar, actul nu vizează măsuri privind stabilirea cursului valutar pe baza anumitor criterii de politică valutară a Băncii Naţionale a României, astfel încât avizul Băncii Naţionale a României - a cărui lipsă o reclamă recurentul - nu era oportun şi nici obligatoriu, în raport cu natura măsurilor dispuse prin ordin, dar şi cu Legea nr. 312/2004.
Aşa fiind, ordinul a fost emis de Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor cu respectarea limitelor competenţelor sale prevăzute de Legea nr. 21/1992 şi de dispoziţiile H.G. nr. 755/2003 privind organizarea şi funcţionarea acestei autorităţi.
În raport cu aceste aspecte esenţiale în stabilirea legalităţii actului atacat, Curtea de faţă constată că celelalte motive de recurs nu se fondează.
În măsura în care emiterea de către operatorul economic a unui înscris de acceptare a schimbului valutar reprezintă o măsură de protecţie a clientului, ea este şi o măsură de protejare a operatorului de reclamaţiile ulterioare.
În fine, supoziţia recurentei că ordinul a avut ca scop - sau cel puţin are ca efect – distorsionarea concurenţei pe piaţa schimbului valutar, în raport cu societăţile bancare deţinătoare de automate de schimb, nu aduce ca argumente de susţinere dispoziţii legale concrete care să fi fost încălcate prin ordin. Chiar şi în aceste condiţii se cuvine însă a observa că o măsură de protecţie precum cea impusă de art. 6 din Ordin este firească şi chiar necesară în operaţiunile de schimb valutar instrumentate de persoane angajate ale operatorului, supuse erorii umane, dar este inutilă în operaţiunile similare executate în exclusivitate de dispozitive automate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.S.V.N. SRL Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 205/PI din 18 septembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1985/2008. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate act... → |
|---|
