ICCJ. Decizia nr. 1976/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1976/2008
Dosar nr. 4703/2/2007
Şedinţa publică din 16 mai 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 28 iunie 2007, reclamanta M.G.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A. şi Arhivele Naţionale, obligarea pârâţilor la plata primelor de concediu aferente anilor 2001 - 2003, actualizate cu indicele de inflaţie până la data efectuării plăţii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în perioada 1 martie 2001 - 1 iulie 2003 a fost funcţionar public în cadrul Arhivelor Statului din subordinea M.I.R.A. şi, în această calitate, este îndreptăţită la plata primelor de concediu pe perioada respectivă, conform prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
A mai susţinut că, deşi prin legi bugetare s-a suspendat acordarea acestor drepturi, anularea lor nu este posibilă faţă de dispoziţiile Constituţiei şi ale Codului muncii, fiind vorba despre un drept câştigat.
Pârâtul M.I.R.A. a formulat cerere de chemare în garanţie a M.E.F. pentru ca acesta să fie obligat să aloce fondurile necesare plăţii acestor drepturi salariale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2727 din 5 noiembrie 2007, a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a admis acţiunea şi a obligat pârâţii la plata drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu pe perioada anilor 2001, 2002 şi 2003, actualizate în raport cu rata inflaţiei, până la plata efectivă.
Totodată, a admis cererea de chemare în garanţie şi a obligat M.E.F. la alocarea sumelor necesare plăţii drepturilor.
Cu privire la excepţia prescripţiei, instanţa a reţinut că soluţia se impune, considerând că suspendările succesive ale dreptului la prima de concediu au avut ca efect întreruperea cursului prescripţiei.
Referitor la fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamanta este îndreptăţită la acordarea drepturilor salariale solicitate, în temeiul art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. Că, deşi aceste dispoziţii legale au fost suspendate, suspendarea nu echivalează cu o stingere a dreptului, astfel încât, la încetarea suspendării, se impunea plata retroactivă a acestor drepturi.
Împotriva sus menţionatei sentinţe au declarat recurs atât pârâţii M.I.R.A. şi Arhivele Naţionale, cât şi chematul în garanţie M.E.F.
În cadrul unor critici comune, recurenţii - pârâţi au susţinut, în esenţă, că instanţa i-a obligat în mod greşit la plata primelor de concediu, neţinând seama de faptul că, prin OUG nr. 33/2001, precum şi prin legi succesive ale bugetului de stat au fost suspendate prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, ceea ce echivalează cu inexistenţa dreptului pe perioada suspendării.
Recursurile pârâţilor sunt nefondate şi vor fi respinse ca atare, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici de a primi, pe lângă indemnizaţia de concediu şi o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este adevărat că, acordarea primei de vacanţă, prin prevederile legale sus menţionate, a fost suspendată în anii 2001 - 2006 prin dispoziţii normative succesive însă, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, suspendarea nu echivalează cu înlăturarea dreptului, atâta vreme cât nu există nicio dispoziţie legală, prin care să fi fost înlăturată existenta acestuia.
Astfel, dreptul la primă de concediu, stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999) a fost menţinut prin art. 34 alin. (2) din aceeaşi lege în forma republicată (M. Of, nr. 251/22.03.2004) precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară, M. Of. nr. 365/29.05.2007.
Nu se poate considera deci că, suspendarea dreptului în perioada respectivă, echivalează cu inexistenţa lui în cadrul aceleiaşi perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituţional ce garantează realizarea drepturilor acordate.
De asemenea, neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat, nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României, privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exerciţiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situaţia inadmisibilă, potrivit căreia, un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conţinut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.
Recurentul chemat în garanţie M.E.F. a solicitat, în principal, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii şi a cererii de chemare în garanţie, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală, iar, în subsidiar, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Recurentul a susţinut că, potrivit OG nr. 22/2002, sarcina executării obligaţiilor de plată revine instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii. Prin urmare, a menţionat că nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 500/2002, cele ale art. 28 din Legea nr. 500/2002, precum şi faptul că dreptul pretins de intimatul reclamant derivă dintr-un raport de muncă în care M.E.F. nu este implicat.
În subsidiar, pe fondul cauzei, s-a susţinut că dispoziţiile referitoare la primele de concediu au fost suspendate prin legea bugetului de stat, motiv pentru care aceste prevederi nu îşi produc efecte pe perioada suspendării.
Recursul se va admite, în sensul şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Obiectul acţiunii îl constituie, în cauză, acordarea primei de concediu pentru anii 2001 - 2003.
În mod eronat instanţa de fond a admis cererea de chemare în garanţie a M.E.F., în condiţiile în care, prin OG nr. 22/2002, s-a reglementat modalitatea de executare a obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 22/2002, executarea obligaţiilor de plată a instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul cheltuielilor la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
În conformitate cu prevederile art. 2 din OG nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare, au obligaţia să dispună toate măsurile care se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, în cauză, obligaţiile de plată ale M.I.R.A. în temeiul unui titlu executoriu (cum ar fi o hotărâre judecătorească prin care s-ar admite pretenţiile reclamantului) se realizează din sumele aprobate acestuia, fără nicio legătură cu competenţele M.E.F. în materie de buget.
Intimatul - pârât M.I.R.A. are calitate de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare.
Faptul că M.E.F. elaborează proiectul bugetului de stat nu are relevanţă în speţă, atâta timp cât, potrivit prevederilor art. 28 lit. d) - e) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite şi a proiectelor bugetelor locale.
Trebuie avut în vedere şi faptul că recurentul nu este parte în raportul de drept material dedus judecăţii.
Pentru considerentele expuse, recursul chematului în garanţie va fi admis, se va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că se va respinge cererea de chemare în garanţie, ca nefondată, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei şi se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de chematul în garanţie M.E.F. împotriva sentinţei civile nr. 2727 din 5 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de chemare în garanţie, ca nefondată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge recursurile declarate de pârâţii M.I.R.A. şi Arhivele Naţionale împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1975/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 1978/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
