ICCJ. Decizia nr. 1992/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1992/2008
Dosar nr. 1463/57/2007
Şedinţa publică din 16 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 29 noiembrie 2006, reclamanta I.I.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.A.I. şi I.N.E.P., obligarea pârâţilor la plata drepturilor reprezentând prima de concediu pe anii 2004, 2005 şi 2006, actualizată cu indicele de inflaţie.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 s-a prevăzut dreptul poliţiştilor de a primi o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
A mai menţionat că, deşi prin legile bugetare s-a suspendat acordarea acestor drepturi, anularea lor nu este posibilă, faţă de dispoziţiile constituţionale, fiind vorba despre un drept câştigat.
Pârâţii au solicitat chemarea în garanţie a M.E.F.
Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 665/CA/2007 din 19 aprilie 2007 a admis acţiunea, a obligat pârâţii să plătească reclamantei sumele reprezentând primă de concediu pentru anii 2004, 2005 şi 2006, actualizate cu rata inflaţiei până la plata efectivă. Totodată, a obligat pârâtul M.I.R.A. în calitate de ordonator principal de credite, să cuprindă în bugetul pe anul 2007 sumele necesare plăţii primei de concediu ce i se cuvin reclamantei şi a respins cererea de chemare în garanţie a M.F.P.
Recursul declarat de pârâtul I.N.E.P. împotriva sus menţionatei sentinţe a fost admis de către Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 292/CA/2007, hotărârea atacată fiind casată cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare în fond Curţii de Apel Alba Iulia.
Judecând în fond pricina în primă instanţă, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 150 din 19 decembrie 2007, a admis acţiunea, a obligat pârâţii să plătească reclamantei drepturile băneşti reprezentând prima de concediu pentru anul 2006 raportat la perioada efectiv lucrată, sumă care va fi actualizată în raport cu indicele de inflaţie, calculată de la data naşterii dreptului şi până la data achitării.
Totodată, a admis cererea de chemare în garanţie şi a obligat chematul în garanţie să prevadă în bugetul pârâţilor sumele necesare plăţilor la care au fost obligaţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta este îndreptăţită la acordarea drepturilor salariale solicitate, în temeiul prevederilor art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 şi ale art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 şi a calităţii pe care aceasta a avut-o, de funcţionar public cu statut special în cadrul I.N.E.P.
Că, deşi aceste dispoziţii normative au fost suspendate prin legile bugetare, suspendarea nu echivalează cu o anulare a dreptului, astfel încât la încetarea suspendării se impunea plata drepturilor respective.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie a M.E.F., instanţa de fond a reţinut că soluţia se impune, în raport cu prevederile art. 1 şi art. 2 din OG nr. 22/2002 şi cu faptul că pârâţii au fost obligaţi la plata unei sume de bani către reclamantă, în bugetul acestora nefiind prevăzută asemenea sumă.
Împotriva acestei din urmă sentinţe a declarat recurs, în termen legal, D.G.F.P. Hunedoara în numele M.E.F., solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie.
Recurentul a susţinut că soluţia de admitere a cererii de chemare în garanţie s-a dat cu încălcarea prevederilor art. 19, art. 18 şi art. 28 din Legea nr. 500/2002, în cauză M.I.R.A. având calitate de ordonator principal de credite.
Recursul se va admite, în sensul şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 22/2002, executarea obligaţiilor de plată a instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul cheltuielilor la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
În conformitate cu prevederile art. 2 din OG nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile care se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, în cauză, obligaţiile de plată ale M.I.R.A. în temeiul unui titlu executoriu (cum ar fi o hotărâre judecătorească prin care s-ar admite pretenţiile reclamantei) se realizează din sumele aprobate acestuia, fără nicio legătură cu competenţele M.E.F. în materie de buget.
Intimatul - pârât M.I.R.A. are calitate de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare.
Faptul că M.E.F. elaborează proiectul bugetului de stat nu are relevanţă în speţă, atâta timp cât, potrivit prevederilor art. 28 lit. d) - e) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite şi a proiectelor bugetelor locale. Având în vedere prevederile legale indicate, se constată că, în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 60 C. proc. civ., astfel încât, în mod eronat prima instanţă a admis cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, obligând această autoritate să prevadă în bugetul pârâţilor sumele în discuţie.
În acest sens sunt şi prevederile OUG nr. 14/2007 intrată în vigoare la data de 20 decembrie 2007.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va respinge cererea de chemare în garanţie, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de chematul în garanţie M.E.F. prin D.G.F.P. Hunedoara împotriva sentinţei civile nr. 150 din 19 decembrie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de chemare în garanţie.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1991/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1995/2008. Contencios → |
|---|
