ICCJ. Decizia nr. 1995/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1995/2008
Dosar nr. 25765/1/2004, nr. 7743/2004
Şedinţa publică din 16 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 28 noiembrie 2003 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul N.A.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R., anularea dispoziţiei nr. 5/3311 din 5 septembrie 2003 emisă de pârât, prin care s-a dispus destituirea sa din funcţia publică deţinută, reîncadrarea în muncă în structurile M.A.I. pe funcţia deţinută la data destituirii, cu toate drepturile cuvenite.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin emiterea dispoziţiei atacate, au fost încălcate prevederile art. 57 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, ale art. 11 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (1) din Ordinul ministrului de interne nr. 1350/2002 privind deontologia şi disciplina poliţiştilor.
Că, la data de 5 august 2003, D.G.P.M.B., serviciul control cercetare administrativă, a dispus cercetarea sa şi a unui coleg de serviciu pentru unele abateri disciplinare prevăzute de art. 5 lit. a), d) şi h) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, fiind trimis în faţa Consiliului de disciplină constituit la nivelul D.G.P.M.B., care a propus aplicarea sancţiunii de destituire din funcţia publică deţinută.
Urmare acestei propuneri, conducerea I.G.P.R. a emis dispoziţia nr. 3311/2003, prin care s-a dispus şi aprobat destituirea din funcţia publică avută, începând cu data de 31 august 2003.
A mai susţinut că, în termen legal a formulat contestaţie împotriva deciziei de sancţionare, care s-a respins, răspunsul fiindu-i comunicat cu adresa nr. 107828 din 27 octombrie 2003.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a, prin sentinţa civilă nr. 474 din 9 februarie 2004, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, admiţând excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, invocată de către pârât.
Judecând în fond pricina în primă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1538 din 23 iunie 2004, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în esenţă, că, din probatoriul administrat a rezultat că, printr-o comportare necorespunzătoare, reclamantul, depăşindu-şi atribuţiile de serviciu şi prevederile jurământului de credinţă, a adus atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului şi prestigiului instituţiei.
S-a mai reţinut că deşi împotriva reclamantului şi a colegului său s-a dispus începerea urmăririi penale, această împrejurare nu este de natură a înlătura măsura disciplinară, cele două sancţiuni putând fi dispuse concomitent, fără a se exclude.
S-a mai arătat că trebuie înlăturate apărările reclamantului privitoare la nulitatea aplicării măsurii în discuţie, urmare nerespectării procedurii prealabile, ţinând cont că reclamantul a fost prezent la şedinţa Consiliului de disciplină, a putut cunoaşte toate acuzele şi dovezile ce i se aduc, s-a putut apăra şi a putut răspunde tuturor întrebărilor formulate.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul N.A.R., recurs înregistrat spre soluţionare pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Prin Încheierea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 7743/2004, s-a dispus, în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea judecăţii până la soluţionarea definitivă a cauzei penale ce formează obiectul dosarului nr. 4742/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Ulterior, la cererea recurentului reclamant, dosarul a fost repus pe rol, fiind ataşată copia Ordonanţei nr. 8318/P/2006 din 11 ianuarie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti prin care, printre altele, acesta a fost scos de sub urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la şantaj, prevăzută de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. proc. pen., în temeiul art. 262 pct. 2 lit. a) raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În motivarea recursului se arată că în mod greşit s-a reţinut situaţia de fapt în raport cu probele administrate, fiind ignorate apărările pe care recurentul - reclamant le-a făcut la fondul cauzei.
Dispoziţia emisă de pârât este lovită de nulitate absolută, întrucât nu este motivată în fapt şi în drept, nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate în timpul cercetării prealabile, nu a fost comunicată în termenul legal, fiind trecut un număr greşit al dispoziţiei respective nr. 111845/2003 în loc de S/3312 din 5 septembrie 2003, nu a fost respectată de pârât procedura cercetării prealabile, fiind în imposibilitate de a-şi angaja şi de a fi asistat de un apărător ales.
Recurentul arată că sancţiunea cuprinsă în Decizia contestată nu a fost individualizată şi aplicată în raport cu împrejurările comiterii faptei, consecinţele abaterii, gradul de vinovăţie, comportamentul şi activitatea anterioară potrivit art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, art. 15 din Ordinul M.I. nr. 350/2002, art. 70 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 şi art. 266 din Legea nr. 53/2003.
Din materialul probator rezultă că recurentul a avut calificative de „foarte bine", nu a fost sancţionat disciplinar, fiind recompensat cu solda de merit, i s-a acordat „Virtutea Militară" şi a fost admis la Academia de Poliţie A.I.C. Bucureşti.
Prin întâmpinare I.G.P.R. a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat că în mod corect a reţinut instanţa de fond, că recurentul a fost analizat în faţa Consiliului de disciplină, constituit la nivelul D.G.P.M.B. pentru abateri de natura celor prevăzute de art. 57 lit. o), d), h) din Legea nr. 360/2002, art. 11 alin. (1) lit. a), d) şi h) din Ordinul M.A.I. nr. 350/2002. Faptele imputate constau constând în comportare necorespunzătoare la serviciu şi în societate, care a adus atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului şi prestigiului instituţiei, depăşirea atribuţiilor de serviciu şi nerespectarea jurământului de credinţă.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate şi conform prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Motivul de recurs ce vizează nulitatea dispoziţiei atacate pentru nerespectarea procedurii prealabile, imposibilitatea de a-şi angaja şi de a fi asistat de un apărător ales, nu poate fi reţinut având în vedere faptul că recurentul a fost prezent la şedinţa Consiliului de disciplină, cu posibilitatea de a lua cunoştinţă de acuzaţiile care i se aduc, de materialul probator aflat la dosar, de a-şi expune punctul de vedere şi a propune probe în apărare.
De altfel în raportul pe care l-a întocmit la data de 8 august 2003 recurentul arată că i s-a adus la cunoştinţă faptul că are dreptul să fie asistat de un alt poliţist sau apărător ales, i s-a adus la cunoştinţă conţinutul dosarului şi rezultatul cercetării prealabile în legătură cu care a formulat cerere de probatoriu, respectiv audierea unor martori, fără a invoca alte aspecte privind îngrădirea dreptului său la apărare.
Cu privire la numărul actului administrativ contestat, se constată de asemenea că eroarea materială a fost îndreptată, fiind comunicat numărul de înregistrare corect, eroare care nu a produs efecte juridice sub aspectul termenului şi modalităţilor de contestare a dispoziţiei de sancţionare.
În acest sens s-au depus la dosar precizări care sunt confirmate de înscrisurile depuse de intimată la 30 aprilie 2004, că în realitate numărul dispoziţiei de sancţiunare este S/3312 din 5 septembrie 2003 şi nu S/3311 din 5 septembrie 2003 cum din eroare s-a comunicat.
Dispoziţia I.G.P.R. nr. S/3312 din 5 septembrie 2003 prin care a fost aplicată sancţiunea disciplinară cu destituirea din funcţie se completează cu materialul probator din faza cercetării prealabile şi încheierea Consiliului de disciplină din data de 8 august 2003.
Astfel din probele administrate în cauză rezultă că recurentul - reclamant care a deţinut funcţia de agent la Secţia 19 Poliţie (ordine publică) se face vinovat de comiterea abaterilor disciplinare prevăzute în art. 57 lit. a), d), h) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 11 alin. (1) lit. a), d), şi h) din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 350/2002 privind disciplina şi deontologia profesională a poliţistului, respectiv comportarea necorespunzătoare în serviciu şi societate, care a adus atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului şi prestigiului instituţiei, depăşirea atribuţiilor de serviciu.
Ceea ce a reţinut prima instanţă din analiza probatoriului administrat în cauză s-a concretizat în concluzia potrivit căreia reclamantul se face vinovat de săvârşirea abaterilor disciplinare iar măsura destituirii din funcţia deţinută este legală şi temeinică.
În mod corect nu au fost reţinute susţinerile reclamantului privind motivul care l-a determinat ca împreună cu agentul N.C. să acţioneze în afara orelor de program şi fără a încunoştiinţa conducerea Secţiei 19 Poliţie activitatea pentru obţinerea de informaţii în legătură cu o persoană dată în urmărire locală nu s-a desfăşurat sub coordonarea poliţistului de la formaţiunea de poliţie judiciară conform art. 1 alin. (2) dinInstrucţiunile M.A.I. nr. S/1060 din 13 ianuarie 2000.
La stabilirea sancţiunii aplicate recurentului s-a ţinut seama de împrejurările în care au fost săvârşite abaterile disciplinare, de gravitatea şi consecinţele acestora precum şi de gradul de vinovăţie al poliţistului.
Este real că din materialul probator rezultă că recurentul a avut calificative de „foarte bine" fiind premiat cu Ordinul „Virtutea militară" şi recompensat cu solda de merit, însă în cauză s-a apreciat că faţă de gravitatea abaterilor, consecinţele acestora, acesta nu mai prezintă garanţia unui comportament adecvat profesiei de poliţist conform art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului.
Prin Ordonanţa din 11 ianuarie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti, în dosarul nr. 8318/P/2006 se constată că faţă de recurent s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală conform art. 262 pct. 2 lit. a) raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. d) C. proc. civ.
Mai mult, înlăturarea răspunderii penale nu înlătură automat răspunderea disciplinară, fiind reţinute în sarcina sa şi alte abateri în afara faptei pentru care recurentul a fost cercetat penal conform art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. proc. pen.
Constatând că atât motivele ce vizează nulitatea actului atacat cât şi cele privind temeinicia măsurii disciplinare aplicate recurentului nu sunt întemeiate, conform prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză a fost respins şi menţinută hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul N.A.R. împotriva sentinţei civile nr. 1538 din 23 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti. secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1992/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2007/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
