ICCJ. Decizia nr. 1987/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1987/2008
Dosar nr. 2776/36/2007
Şedinţa publică din 16 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 decembrie 2007, reclamanta M.R. a solicitat anularea hotărârii nr. 6261 din 31 octombrie 2007 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice, fiind născută în timpul strămutării părinţilor din Bulgaria în România, ca urmare a Tratatului de la Craiova, din septembrie 1940.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 21/CA din 10 ianuarie 2008, prin care a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 6261 din 31 octombrie 2007, emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta s-a născut la data de 31 august 1942, dată la care părinţii săi erau strămutaţi din motive etnice din localitatea de domiciliu şi a dobândit prin naştere statutul de strămutat, îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Tulcea, solicitând casarea hotărârii şi respingerea acţiunii formulate de M.R.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal, în condiţiile în care Legea nr. 189/2000 şi HG nr. 127/2002 nu cuprind prevederi referitoare la persoanele care s-au născut în perioada de strămutare a părinţilor lor, iar intimata nu se încadrează în categoriile de persoane stabilite expres şi limitativ prin dispoziţiile legale sus menţionate.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: lit. c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanţei,aprobate prin HG nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Cum strămutarea din localitatea de domiciliu în alta pe criterii etnice este o modalitate de persecuţie etnică, ce durează pe toată durata strămutării, în mod legal instanţa a apreciat că şi copilul născut în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi are acelaşi statut ca aceştia, perioada fiind de la data naşterii lui şi până la data retrocedării pământului românesc.
Situaţia de strămutat a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv contractul de vânzare- cumpărare din 15 ianuarie 1948, încheiat între Statul Român şi colonistul G.I. (tatăl intimatei), procesul verbal nr. 213 din 15 ianuarie 1948, emis de grefa Tribunalului Constanţa, declaraţiunea de avere din 10 septembrie 1940, privind proprietăţi rurale deţinute în judeţul Caliacra de tatăl intimatei - reclamante, copiile actelor de stare civilă ale reclamantei şi ale părinţilor săi.
Interpretarea dată de instanţă este corectă şi nu adaugă la lege.
În consecinţă, soluţia instanţei fiind temeinică şi legală, recursul se priveşte ca nefondat şi, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 21/CA din 10 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 1986/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1989/2008. Contencios. Suspendare executare... → |
---|